Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Înainte ca o persoană juridică constituită într-un alt stat (persoana juridică străină) să desfășoare în nume propriu activitate în Republica Moldova printr-o sucursală, aceasta trebuie să înregistreze sucursala în registrul de publicitate al persoanelor juridice al Republicii Moldova (Registrul de stat al persoanelor juridice), dacă legea nu prevede un alt registru de publicitate al RM.
Ținând cont de faptul implementării de către Casa Națională de Asigurări Sociale a unui șir de servicii electronice, autoritatea îndeamnă cetățenii să utilizeze aceste servicii, care pot fi găsite pe pagina oficială a instituției. Astfel, pentru programarea online a vizitei la Casele Teritoriale de Asigurări Sociale, este necesar să accesați bannerul „Programare online la CTAS". Familiile cu copii pot depune cererea de solicitare a indemnizațiilor adresate familiilor cu copii în regim online prin serviciul „e-Cerere Indemnizaţii".
Efectuarea muncii suplimentare nu poate avea ca efect majorarea duratei zilnice a timpului de muncă peste 12 ore. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la limitarea efectuării a muncii suplimentare. În cazul în care solicită prestarea muncii suplimentare, angajatorul este obligat să asigure salariaţilor condiţii normale de muncă, inclusiv cele privind securitatea și sănătatea în muncă.
Fenomenul salariilor „în plic” și desfășurarea muncii „la negru” se referă la practicile ilegale și neregulate în cadrul unui raport de muncă, care, în rezultat prejudiciază economia și societatea în întregime,
În programul de ajutor social ar putea fi incluși și muncitorii zilieri, pentru a spori gradul de activitate legală în rândul acestei categorii de populație. Totodată, cuantumul lunar al ajutorului social ar putea fi diminuat în gospodăriile cu șomeri/ zilieri, în cazul în care aceștia nu vor respecta prevederile legislației privind participarea pe piața muncii. Inițiativa legislativă de modificare a Legii nr. 133/2008 cu privire la ajutorul social care, potrivit autorului, reprezintă prima etapă în reformarea programului de ajutor social și are ca scop stimularea angajării beneficiarilor de ajutor social capabili să muncească a fost aprobată în prima lectură.
Reglementările ce țin de introducerea/scoaterea bunurilor de pe teritoriul RM de către persoanele fizice sunt prevăzute de Legea nr. 1569/2002 cu privire la modul de introducere şi scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice (Legea nr. 1569/2002).
În scopul atenuării efectelor măsurilor de restricție aplicate pe perioada pandemiei de COVID-19 asupra activității economice, prin Hotărârea Guvernului nr. 316/2021 (în continuare – HG nr. 316/2021), prevederile căreia au intrat în vigoare la data de 5 noiembrie 2021 au fost instituite un set de măsuri de susținere a angajatorilor și salariaților sub forma acordării din bugetul de stat a: 1) indemnizaţiei salariaţilor cu copii în vârstă de până la 12 ani şi copii cu dizabilităţi, care beneficiază de zile libere în cazul suspendării procesului educaţional în regim cu prezenţă fizică (anexa nr. 1 la HG nr. 316/2021);
Primăria municipiului Chișinău a elaborat și propune pentru consultări publice noua redacție a Regulamentului cu privire la organizarea și funcționarea Serviciului de alimentare pentru persoanele/ familiile defavorizate din municipiu. Spre deosebire de reglementările actuale, noul Regulament prevede diversificarea formelor de prestare a Serviciului, care să includă, pe lângă prânzurile calde, care se acordă la momentul de față, și pachete cu produse alimentare.
La data de 18 iulie 2025 în Monitorul Oficial a fost publicată Legea nr. 187/2025, ale cărei prevederi, cu unele excepții, au fost puse în aplicare din 18.07.2025. În temeiul legii menționate au fost operate modificări în mai multe acte normative, inclusiv, la Legea taxei de stat nr. 213/2023, pe care le vom analiza în continuare.
Prin Hotărârea Guvernului nr.316/2021 cu privire la aprobarea unor măsuri de susţinere a angajatorilor şi salariaţilor în condiţiile aplicării măsurilor de restricţie pe perioada pandemiei de COVID-19 (HG nr.316/2021) au fost aprobate următoarele Regulamente: Regulamentul privind acordarea din bugetul de stat a indemnizaţiei salariaţilor cu copii în vârstă de până la 12 ani şi copii cu dizabilităţi, care beneficiază de zile libere în cazul suspendării procesului educaţional în regim cu prezenţă fizică (Anexa nr.1); Regulamentul privind acordarea din bugetul de stat a indemnizaţiei pentru şomaj tehnic, instituit ca urmare a declarării stării de urgenţă, de asediu şi de război şi a restricţiilor impuse în starea de urgenţă în sănătate publică (Anexa nr.2); Regulamentul privind acordarea din bugetul de stat a compensaţiei salariaţilor pentru implementarea măsurilor speciale privind asigurarea securităţii, protecţiei vieţii şi sănătăţii populaţiei (Anexa nr.3).
În Republica Moldova, taxa pentru salubrizare este prevăzută de Codul fiscal și se aplică doar în condițiile stabilirii acesteia de către autoritățile administrației publice locale.
Părintele, inclusiv cel adoptiv, care exercită în mod efectiv creșterea și educarea a patru și mai mulți copii, pentru perioada în care cel puțin un copil are vârsta de până la 18 ani ar putea fi asigurat în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală. La moment, art.4, lit. m) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală prevede că sunt asigurate doar mamele cu patru și mai mulți copii. În Parlament este înregistrat un proiect de lege pentru modificarea acestor prevederi. Proiectul este elaborat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în comun cu Compania Națională de Asigurări în Medicină în vederea executării Hotărârii Curții Constituționale nr.3 din 18 ianuarie 2019, prin care este constatată existența unui tratament diferențiat în materie de acordarea a dreptului la AOAM din contul statului în raport cu tații și părinții adoptivi.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale a elaborat și propune pentru consultări publice proiectul hotărârii Guvernului ce prevede majorarea cuantumului indemnizației unice la nașterea copilului de la 9459 lei până la 10068 lei. Astfel, Anexa nr. 1 la Regulamentul cu privire la modul de stabilire şi plată a indemnizaţiilor adresate familiilor cu copii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1478/2002 cu privire la indemnizaţiile adresate familiilor cu copii prevede majorarea cuantumului egal cu valoarea monetară a coşului minim de bunuri necesare la naşterea copilului, calculată pentru anul precedent naşterii copilului cu 609 lei.
Patenta de întreprinzător este un certificat de stat nominativ, ce atestă dreptul de a desfășura genul de activitate de întreprinzător indicat în ea în decursul unei anumite perioade de timp printr-un sistem simplificat de înregistrare, impozitare, evidență
Începând cu 1 ianuarie 2024, în legislația fiscală națională va fi aplicat principiul prețurilor de transfer.
Proiectul deciziei pentru aprobarea bugetului municipal pentru anul 2023, propus pentru consultări publice de către Primăria mun. Chișinău, conține și cotele impozitului pe bunurile imobiliare amplasate în municipiu.
Poate fi utilizată scutirea pentru persoanele întreținute concomitent de către ambii părinți, în cazul în care unul din părinți este cetățean străin, însă întrunește cel puțin una din condițiile stabilite la art. 5 pct. 5 din Codul fiscal, fiind calificat drept rezident al Republicii Moldova în scopuri fiscale?
Speță: ONG înregistrat în Republica Moldova, nu este plătitor TVA și nu au efectuat până în prezent nici o vânzare. Realizează doar proiecte finanțate 100% de către Japonia. În anul 2024 se planifică să se realizeze un proiect
Pentru menținerea forței de muncă calificate și atragerea de noi specialiști, angajatorii au tendința să diversifice pachetul social acordat salariaților, prin oferirea diverselor facilități, cum ar fi:
Salariaţii cu obligaţii familiale nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute de legislaţia muncii. Pentru ediția din luna curentă a revistei „monitorul fiscal FISC.md” (rubrica „Legislația muncii”) autorul nostru fidel Olga Donciu a elaborat un tabel, în care cu lux de amănunte prezintă normele juridice în vigoare cu privire la garanţiile de muncă în legătură cu maternitatea și paternitatea. Totodată, în articol se atrage atenția că orice înţelegere, prin care se urmăreşte renunţarea salariatului la drepturile sale de muncă sau limitarea acestora, este nulă.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *