Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În Monitorul Oficial de astăzi, 7 septembrie, a fost publicată Hotărârea nr. 609 din 21 august 2023 pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 17/2023
Regulamentul privind selectarea candidaților pentru funcția de membru al comitetului de audit pentru entități de interes public cu capital de stat și al comisiei de cenzori/cenzorului întreprinderilor de stat și societăților comerciale cu capital integral/majoritar de stat și condițiile de remunerare a acestora, aprobat prin HG nr. 210 din 12 aprilie 2023, a fost publicat în Monitorul Oficial din 19 mai curent.
Serviciul Fiscal de Stat a publicat pe pagina-web lista învingătorilor celei de-a treia ediții (trimestriale) a concursului „Loteria fiscală” din anul 2022. În cadrul acesteia au participat circa 19,96 mil. tranzacții efectuate cu cardurile bancare în perioada 1 iulie – 30 septembrie 2022. Suma totală a tranzacțiilor a depășit 5,81 mld. lei.
Examinarea și constatarea necesității atribuirii statutului de monopol fiscal pentru anumite activități economice se realizează la inițiativa membrilor Comisiei
În Monitorul Oficial din 29.12.2023 a fost publicată Legea nr. 404 din 21.12.2023 pentru modificarea unor acte normative (eficientizarea mecanismului de acordare a unor prestații sociale copiilor cu dizabilități și familiilor cu copii). Prin Legea dată au fost operate modificări în mai multe legi din domeniul social. inclusiv în Legea nr. 289/2004
Astăzi, 10 iulie curent, Serviciul Fiscal de Stat a desemnat 101 contribuabili onești din Republica Moldova, care au fost remarcați pentru aportul lor în promovarea civismului fiscal și conformarea la onorarea obligațiilor fiscale, obținând Certificate de credibilitate.
Conform prevederilor alin (2) art. 3 al Legii nr. 436-XVI din 28.12.2006 privind administrația publică locală, autorităţile APL beneficiază de autonomie decizională, organizaţională, gestionară şi financiară, au dreptul la iniţiativă în tot ceea ce priveşte administrarea treburilor publice locale, exercitându-şi, în condiţiile legii, autoritatea în limitele teritoriului administrat.
La 15 decembrie 2022 de către International Auditing and Assurance Standards Board (IAASB) a fost pus în aplicare un set de standarde noi și revizuite, care au menirea de a fortifica și moderniza abordarea entității de audit cu privire la managementul calități.
Prin încheierea Judecătoriei Chișinău s-a admis spre examinare cererea introductivă înaintată de furnizorul de energie electrică privind intentarea procesului de insolvabilitate în privința debitorului SRL ,,X”, fiind instituită perioada de observație asupra debitorului și s-a dispus aplicarea măsurilor de asigurare. Apare întrebarea: pot fi aplicate prevederile art. 95 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal față de întreprinderile aflate în perioada de observație din cadrul procedurii de insolvabilitate?
Вправе ли физические лица отчислять процентную долю в размере 2 процентов суммы подоходного налога при подаче Декларации о подоходном налоге - Форма CET18 на бумажном носителе? Какой документ является подтверждающим о осуществлении
Cererea de admitere a creanţelor are același regim juridic ca și cererea de chemare în judecată, cu excepţiile stabilite la art. 19 din Legea insolvabilității nr. 149/2012 (Lege). Cererea de admitere a creanţelor reprezintă o cerere prin care pretinsul creditor al debitorului insolvabil își înaintează în instanţa de insolvabilitate
Prin Încheierea Curții de Apel Economice a fost admisă spre examinare cererea introductivă a SA ,,X”, iar prin Hotărârea Curții de Apel Economice a fost intentat procesul de insolvabilitate în privința debitorului SA ,,X”, cu stabilirea procedurii de faliment.
În perioada organizării și desfășurării alegerilor salariatul poate solicita angajatorului degrevarea de atribuții de la locul de muncă permanent în condițiile legislației electorale. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare
Cabinetul de miniștri condus de Dorin Recean a obținut astăzi votul Parlamentului. După cum a anunțat premierul desemnat, prioritatea Guvernului este asigurarea eficienței și ordinii în instituțiile guvernamentale, astfel încât toate serviciile publice să fie cât mai aproape de cetățeni și de mediul de afaceri.
Agenții economici, la solicitarea restituirii sumei TVA aferente prestării serviciilor prin intermediul mijloacelor electronice, nu vor mai fi obligați să prezinte documentele confirmative cu aplicarea semnăturii electronice sau olografe a beneficiarului.
Regulamentul privind condițiile de licențiere a activității farmaceutice în localitățile rurale a cărei desfășurare va fi subvenționată de stat este elaborat și propus pentru consultări publice. Amintim că statul urmează să ofere subvenții pentru farmaciile amplasate în localitate rurale cu populație minimă de 1000 persoane, unde nu există asistență farmaceutică.
Legea nr.356/2022 pentru modificarea unor acte normative (publicată în MO nr. 456-459 din 30 decembrie 2022) ce vizează politica fiscală și vamală pe anul 2023 vine cu modificări/completări la mai multe acte legislative, inclusiv și la Codul fiscal. În continuare vom prezenta noile prevederi,
Gospodăria ţărănească (de fermier) este o întreprindere individuală, bazată pe proprietate privată asupra terenurilor şi asupra altor bunuri, pe munca personală a membrilor unei familii (membri ai GȚ), având ca scop obţinerea de produse agricole, prelucrarea lor primară
Angajatorii din Republica Moldova vor putea acorda nu doar tichete de masă, dar și tichete de sport, acestea bucurându-se de aceleasi facilități fiscale ca și în cazul tichetelor de masă.
Aspecte generale Organizație necomercială (ONC) reprezintă o persoană juridică al cărei scop este altul decât obţinerea de venit şi care este înregistrată în modul prevăzut de legislaţie. ONC sunt în drept să desfăşoare orice gen de activitate neinterzis de lege, care ţine de realizarea scopurilor prevăzute de statut. Venitul obţinut de ONC se utilizează doar în scopuri statutare concrete pentru organizarea şi realizarea obiectivelor acesteia şi nu poate fi distribuit fondatorilor, membrilor sau angajaților organizației.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *