Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Ținând cont de modificările în legislația din domeniul asigurărilor sociale care vor avea impact asupra prezentării dărilor de seamă aferente asigurărilor sociale de stat din 1 ianuarie 2024, autorul revistei „monitorul fiscal FISC.md”
Se propune majorarea plafonului de înregistrare ca subiect al impunerii cu TVA de la 1,2 mil. lei până la 1,5 mil. lei, fapt ce va simplificarea administrarea fiscală și va reduce povara administrativă asupra întreprinderilor mici.
În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal, achitarea la timp și integral a obligațiilor fiscale față de bugetul public național reprezintă una dintre obligațiile contribuabilului. Având însă în vedere particularitățile efectuării plăților la buget și lipsa cunoștințelor aprofundate în acest sens, persoanele fizice-cetățeni pot întâmpina dificultăți la
Proiectul Ordinului SFS cu privire la modificarea Ordinului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.1164/2012 cu privire la aprobarea formularului Declaraţiei privind TVA şi a Modului de completare a Declaraţiei privind TVA este elaborate de ministerul Finanțelor și propus pentru consultări publice.
Pentru consultări publice este propus proiectul de lege a voluntariatului - care va înlocui cadrul normativ existent în domeniu, fiind elaborat în scopul eficientizării intervenției statului în dezvoltarea și implementarea politicilor în domeniul voluntariatului, precum și debirocratizării instrumentelor
Asociațiile de economii și împrumut (în continuare – AEÎ) activează în conformitate cu Legea asociațiilor de economii și împrumut nr. 139/2007 (în continuare – Legea nr. 139/2007). Ele sunt definite ca organizații necomerciale, cu un statut juridic special, create de către persoane fizice
Condiţiile de muncă ale salariaţilor detaşaţi la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale RM sunt stabilite conform normelor dreptului muncii şi altor acte normative ce reglementează serviciul diplomatic. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice cu privire la garanţiile acordate salariaților din cadrul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare ale RM.
De ce aspecte fiscale urmează să țină cont persoanele fizice rezidente cetățeni ai Republicii Moldova, la procurarea unui bun imobil în cazul în care veniturile utilizate sunt obținute din surse aflate în afara Republicii Moldova (din salariu)?
Cadrul normativ de reglementare a procesului de elaborare și aprobare de către autoritățile administrației publice locale (AAPL) a deciziilor privind stabilirea și aplicarea impozitelor și taxelor locale pe teritoriul administrat este constituit din:
Contractul cu element de extraneitate presupune legătura acestuia cu două sau mai multe sisteme de drept, cum ar fi în cazul în care obiectul contractului se află în alt stat sau părțile au rezidența a diferitor state. În practica actuală, încheierea contractelor cu element de extraneitate este foarte
În cazul înstrăinării activelor de capital, inclusiv tranzacțiile de schimb (cu excepția locuinței de bază), persoanele fizice care nu desfășoară activitatea de întreprinzător vor calcula impozitul pe venit, având în vedere suma impozabilă a creșterii de capital, și vor depune Declarația CET18...
Organizarea, statutul, drepturile şi obligaţiile părţilor implicate în procesul de formare profesională prin învăţământul dual sunt reglementate de Legea nr.110/2022 cu privire la învăţământul dual (Lege). Conform art.3 alin.(1) din Lege, învăţământul dual este o
Întreprinderea individuală, rezidentă a parcului pentru tehnologii informaționale, care nu are angajați și nu a înregistrat venituri, va fi obligată să prezinte Declarația cu privire la impozitul unic (forma IU17)?
Prin contractul de arendă, o parte (arendator) se obligă să dea celeilalte părți (arendaș) un teren agricol și/sau alte bunuri agricole în posesie și folosință pe o durată determinată, iar aceasta se obligă să efectueze plata de arendă. Prin bunuri agricole – conform art.1288 alin (2) din Codul Civil,
Speță: ONG înregistrat în Republica Moldova, nu este plătitor TVA și nu au efectuat până în prezent nici o vânzare. Realizează doar proiecte finanțate 100% de către Japonia. În anul 2024 se planifică să se realizeze un proiect
Hotărârea Guvernului nr. 496/2025 cu privire la modificarea unor hotărîri ale Guvernului (ce vizează aspecte fiscale și vamale) are drept scop actualizarea și armonizarea cadrului normativ secundar în vigoare cu prevederile legislației primare, precum și adaptarea acestuia la realitățile administrative și fiscale actuale.
Prin Legea nr. 214/2024 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală şi vamală) (în continuare – Legea nr. 214/2024) au fost operate mai multe completări și modificări în Codul fiscal (în continuare – CF). În articolul dat vom analiza unele modificări care au fost introduse în titlul II din CF
Aspectele referitoare la controlul ulterior sunt reglementate de Codul Vamal nr.95/2021 (Cod), Legea nr.131/2012 privind controlul de stat și Hotărârea Guvernului nr.92/2023 cu privire la punerea în aplicare a Codului vamal.
Bacșișul reprezintă orice sumă de bani primită în plus, de la client, față de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de către restaurante și baruri.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *