Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Prevederile Regulamentului privind gestionarea bateriilor și acumulatorilor și deșeurilor de baterii și acumulatori (în continuare – Regulament), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 586/2020, au intrat în vigoare la 28 februarie 2021. Scopul Regulamentului este prevenirea sau reducerea impactului asupra mediului înconjurător și a sănătății populației, precum și punerea în aplicare a prevederilor art. 12 din Legea nr. 209/2016 privind deșeurile, care stabilește resposabilitatea extinsă a producătorului.
La 1 august 2025, s-a împlinit un an de când doamna Victoria Belous a fost învestită în funcția de ministră a Finanțelor. Un an marcat de schimbări și inițiative curajoase,
Ministerul Finanțelor a înaintat pentru consultări publice proiectul Programului național de dezvoltare al sistemului de achiziții publice pentru anii 2023-2026 (Program) care este un document de politici pe termen mediu, elaborat pentru stabilirea priorităților și măsurilor în domeniul achizițiilor publice, precum și întru implementarea Strategiei de dezvoltare a managementului finanțelor publice.
Am ieşit la pensie în anul 2018, luna noiembrie, şi am lucrat mai mult de doi ani după ieşirea la pensie dar, în unele luni am activat în bază de contract de prestare a serviciilor. Voi avea dreptul la reexaminarea pensiei în cazul în care nu am lucrat doi ani consecutivi? Se includ în stagiul de cotizare perioadele în care persoanele activează pe bază de contract de prestare a serviciilor?
Ținând cont de faptul că termenul-limită de prezentare de către subiecții furnizori ai informației ce urmează a fi prezentate din surse indirecte expiră pe data de 25 februarie, venim cu unele precizări solicitate de subiecții vizați. Modul de prezentare şi structura informaţiei Modul, structura și termenele de prezentare a informațiilor ce urmează a fi prezentate în mod obligatoriu Serviciului Fiscal de către subiecții indicați în art. 22611 din Codul fiscal sunt stabilite prin Ordinul SFS nr. 427/2018 „Cu privire la stabilirea modului, structurii și termenelor de prezentare
Obiectivul de bază al Regulamentului constă în implementarea sistemului național de colectare a medicamentelor expirate de la populație până la 31 decembrie 2025.
Apărute pentru prima dată în lume în calitate de sursă de finanțare a necesităților statului, în prezent, valorile mobiliare de stat (VMS) sunt pe larg utilizate de majoritatea țărilor, în scopul acoperirii deficitului bugetar și asigurării statului cu resursele necesare finanțării economiei.
SRL plătitor de TVA comercializează anvelope. La fel, prestează și servicii de vulcanizare si depozitare a anvelopelor. Recent a început colectarea anvelopelor uzate de la persoanele fizice contra unei taxe de 25 lei pentru o anvelopă uzată, cu ulterioara transportare la reciclare.
Din 1 iulie 2023 activitatea în bază de patentă urmează a fi înlocuită cu un regim fiscal simplificat – activitatea independentă. Astfel, toți cei care fac comerț cu amănuntul în piețe sau unități comerciale au obligativitatea de a trece la acest regim fiscal. Pentru a simplifica procesul de tranziție Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a identificat mai multe soluții care să le permită comercianților să-și continue activitatea.
Dacă GȚ are un număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, mai mic de 3 unități și nu este înregistrată în calitate de plătitori de TVA atunci prezintă Darea de seamă fiscală unificată/(Declaraţie) (Formular UNIF21).
Regulamentul cu privire la atribuirea categoriilor de vulnerabilitate energetică și modul de stabilire și plată a compensațiilor pentru achitarea facturilor la energie va fi ajustat. Astfel, consumatorilor casnici, care au coeficientul R mai mare sau egal cu 15%, dar mai mic decât 35%, li se va atribui categoria de vulnerabilitate energetică medie,
Serviciul Fiscal de Stat informează despre intrarea în vigoare a modificărilor efectuate în mai multe acte normative, în vederea implementării prevederilor Legii nr. 356/2022 (politica fiscală și vamală).
La data de 22 decembrie 2023, în Monitorul Oficial a fost publicată Legea nr. 386 din 07.12.2023 pentru modificarea unor acte normative, potrivit căreia genurile de activitate:
Banca Națională a anunțat băncile licențiate care vor fi cuantumurile, tranșele, termenele-limită şi forma de plată a contribuțiilor acestora la fondul de rezoluție bancară, ce urmează să fie plătite pe parcursul anului 2024
Aferent prevederilor art. 102 alin.10 lit. d) din Codul fiscal, entitatea a efectuat procurări în baza bonului fiscal emis de ECC conectat la MEV în valoare de 2100 lei, cu reducere de 10%, respectiv în bon e reflectată suma 1890 lei. Are dreptul entitatea să aplice norma dată?
Cine este recunoscut în calitate de rezident în Republica Moldova și are dreptul la restituirea impozitului pe venit achitat/reținut în plus? Conform legislației fiscale a RM, subiecți ai impunerii, sunt persoanele fizice rezidente cetăţeni ai RMcare nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi pe parcursul perioadei fiscale obţin venituri
Parlamentul a aprobat în ședința de astăzi, 22 iunie, un proiect de modificare a Codului muncii, Legii nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale și Legii nr. 289/2004 privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații sociale.
Potrivit art.95 alin.(1) lit.a) din CF, obiecte impozabile cu TVA constituie livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecţii impozabili, reprezentând rezultatul activităţii lor de întreprinzător în Republica Moldova.
Persoanele înregistrate cu statut de șomer vor putea exercita activități necalificate cu caracter ocazional fără a pierde statutul din motivul prestării muncii de zilier. Guvernul a susținut parțial inițiativa legislativă ce prevede acordarea unor facilități fiscale și sociale acestei categorii de contribuabili. Proiectul prevede excluderea obligației zilierului de a se încadra în sistemul public de asigurări sociale obligatorii pe bază de contract individual încheiat cu Casa Națională de Asigurări Sociale, ceea ce presupune modificarea Legii nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale, care stabilește mecanismul de asigurare a zilierilor. În acest sens, Guvernul propune elaborarea unui nou mecanism de asigurare socială a zilierilor în cazul unor riscuri sociale, cum ar fi șomaj și incapacitate de muncă.
În acest sens, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a elaborat proiectul de hotărâre de Guvern pentru modificarea Regulamentului cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor şi condiţiile deconectării acestora de la/ reconectării la sistemele de încălzire şi alimentare cu apă, aprobat prin HG nr. 191/2002. Documentul urmează a fi examinat în cadrul ședinței Grupului de lucru al Comisiei de Stat pentru reglementarea activității de întreprinzător
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *