Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Exemplu: Compania „X” a închiriat un spațiu comercial şi, în conformitate cu contractul de arendă, efectuează reparație şi pregătirea spațiilor din cont propriu (pe cheltuiala locatarului).
Din 1 iulie 2023 activitatea în bază de patentă urmează a fi înlocuită cu un regim fiscal simplificat – activitatea independentă. Astfel, toți cei care fac comerț cu amănuntul în piețe sau unități comerciale au obligativitatea de a trece la acest regim fiscal. Pentru a simplifica procesul de tranziție Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a identificat mai multe soluții care să le permită comercianților să-și continue activitatea.
În Republica Moldova a demarat procesul de raţionalizare a cheltuielilor în sectorul sănătăţii, care se va desfăşura până la sfârşitul anului 2022 şi va finaliza cu elaborarea unei foi de parcurs pentru implementarea recomandărilor identificate. În acest sens, grupul de lucru responsabil de realizarea acestui exercițiu s-a întrunit pe data de 19 mai în prima ședință. Scopul proiectului este de a contribui la atingerea obiectivelor bugetar-fiscale pe termen mediu şi de a crea spaţiu fiscal pentru noi reforme şi iniţiative de politici, comunică Ministerul Finanțelor. În cadrul acestui exerciţiu vor fi examinate aspectele ce vizează cheltuielile din asistenţa medicală urgentă prespitalicească, asistenţă medicală primară,
Prin Legea nr.247 din 31.07.2023 a fost modificată Legea nr.1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului. Totodată, prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr.93 din 09.10.2023, a fost aprobată Darea de seamă și Instrucțiunea de completare privind taxa pentru mărfurile care,
Consiliul Economic pe lângă Prim-ministru a elaborat Raportul anual de activitate pentru anul 2021 ce reprezintă o sinteză a principalelor acțiuni realizate pe această platformă pe parcursul anului precedent. Astfel, una din cele mai importante realizări constă în elaborarea și promovarea Foii de parcurs pentru impulsionarea procesului de digitalizare a economiei naționale și dezvoltare a comerțului electronic. Prin aprobarea pachetului legislativ s-a obținut înregistrarea întreprinderilor la distanță; excluderea obligativității notificării în calitate de operator de date cu caracter personal;
Întreprinderea „X” a semnat un proiect ce prevede susținerea și promovarea tehnologiilor în domeniul energiei regenerabile în Republica Moldova, care cade sub incidența Hotărârii Guvernului nr. 246 din 08.04.2010 cu privire la modul de aplicare a facilităţ
Pentru eficientizarea și optimizarea activității ANSA va fi revocată personalitatea juridică a subdiviziunilor teritoriale ale acesteia. Ca urmare, responsabilitățile și atribuțiile vor fi repartizate în direcții generale, secții și servicii.
Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (politica fiscală și vamală pentru anul 2023) conține și modificări și la Legea nr.845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, ce au ca scop promovarea acțiunilor privind diminuarea tranzacțiilor în numerar.
Laboratorul central de testare a băuturilor alcoolice/nealcoolice şi a produselor conservate, Laboratorul central fitosanitar, Centrul Republican de Diagnostic Veterinar și Centrul de Stat pentru Atestarea şi Omologarea Produselor de Uz Fitosanitar şi a Fertilizanţilor vor fi reorganizate în Instituția Publică „Centru Național în domeniul sanitar-veterinar, siguranța alimentelor și fitosanitar”, în subordinea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.
Recent a avut loc conferința FINANȚE PENTRU EA: „Crearea oportunităților de incluziune financiară”, organizată de UN Women Moldova, în colaborare cu Asociația Femeilor Antreprenoare din Moldova și Consiliul Economic pe lângă Prim-ministru. Un accent important al conferinței a fost prezentarea proiectului „Femei în Finanțe” – destinat
Sursa principală de finanțare a SNDAR-2030 este Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural (FNDAMR), iar la finanțarea Strategiei contribuie, de asemenea, Fondul Național de Dezvoltare Regională și Fondul Național de Mediu și Fondul de Eficiență Energetică.
Sectoarele pomicultură, cel nucifer, de arbuști fructiferi și căpșun, legumicol, creșterea ciupercilor, a plantelor aromatice, medicinale și condimentare vor cădea sub incidența legii horticulturii, proiectul căreia este propus pentru consultări publice de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Documentul stabilește regulile de implementare a politicii de stat în sectorul horticol, de supraveghere și asigurarea controlului în domeniu, competențele părților implicate în gestionarea și dezvoltarea horticulturii etc.
Una dintre prioritățile stabilite de Strategia națională de dezvoltare „Moldova Europeană 2030” (SND), aprobată astăzi, 17 noiembrie, de Parlament în lectura a doua, este dezvoltarea durabilă a sectorului agrar.
În vederea partajării riscului de credit și facilitării accesului la creditele destinate completării mijloacelor circulante pentru lucrările agricole în anul 2024, prin Legea nr. 78/2024 pentru susținerea agricultorilor prin facilitarea accesului la credite garantate de stat (în continuare – Legea nr. 78/2024),
Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Casa Națională de Asigurări Sociale propun pentru consultări publice proiectul hotărârii de Guvern privind redistribuirea unor alocaţii aprobate prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 nr. 206/2021. Documentul vine cu precizarea cheltuielilor pe unele subprograme, prin redistribuire, în limita cheltuielilor totale prevăzute pentru anul 2022.
Deservirea calitativă a contribuabililor este pilonul de bază al administrării fiscale care încurajează conformarea și reduce costurile contribuabililor la executarea obligațiilor stabilite de actele normative în vigoare.
La 9 februarie, fiind publicată în MO, a intrat în vigoare Legea nr.1 din 2 februarie 2023 pentru modificarea unor acte normative, care vizează revizuirea cadrului normativ privind nediscriminarea și asigurarea egalității și vizează șase legi.
În luna aprilie 2020, prețurile producătorului în industrie s-au majorat față de martie curent cu 0,7%, comparativ cu aprilie 2019 – cu 2,6%, iar față de decembrie 2019 – cu 1,3%, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. Astfel, în industria extractivă în luna aprilie curent prețurile producătorului s-au majorat față de martie curent cu 0,2%, iar față de aprilie și martie 2019 s-au micșorat cu 2,7% și, respectiv, cu 1,6%. În industria prelucrătoare prețurile s-au majorat comparativ cu martie curent cu 1,6%, față de aprilie 2019 – cu 3,7% și față de decembrie 2019 – cu 2,3%.
Ideea de a deschide o afacere trebuie să reiasă în urma analizei pieței de desfacere, preferințele consumatorilor, noilor tendințe în prestări de servicii și producere.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *