Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În conformitate cu alin. (12) al art. 117 din Codul fiscal (CF), în redacția Legii cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 288 din 15.12.2017 (Legea nr. 288/2017), începând cu 1 iulie 2019, la efectuarea livrării impozabile în cadrul achizițiilor publice pe teritoriul tarii, subiectul impozabil este obligat să prezinte cumpărătorului (beneficiarului), pentru livrarea respectivă, factura fiscală electronică (e-factura).
Începând cu 1 ianuarie 2019, Casele Teritoriale de Asigurări Sociale (CTAS) stabilesc angajaţilor instituţiilor de forţă indemnizaţiile de maternitate, cele adresate familiilor cu copii, paternale, dar şi ajutorul de deces, informează Casa Națională de Asigurări Sociale. Anterior, militarii care îndeplinesc serviciul prin contract, persoanele din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne și sistemului penitenciar, ofițerii de protecție și colaboratorii organelor securității statului și Centrului Național Anticorupție beneficiau de indemnizații de incapacitate termporară de muncă, maternitate, creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani din bugetul de stat la locul de muncă.
Planului național de acţiuni de implementare a Acordului de Asociere pentru anii 2017-2019 va fi consultat pe 30 ianuarie în scopul revizuirii.
Circulația mărfurilor între teritoriile aceleiași zone libere va avea loc în baza documentelor de însoțire, fără depunerea declarației vamale, în conformitate cu procedura stabilită de către Serviciul Vamal. În Monitorul Oficial din 12 decembrie curent a fost publicată o lege ce conține modificări și completări la o serie de acte legislative, inclusiv la Legea cu privire la zonele economice libere. Astfel, art. 7 din lege, care stabilește regimul vamal, va fi completat cu prevederea indicată supra.
Ministerul Finanțelor vine cu explicații asupra modului de aplicare a prevederilor aferente plății salariului mediu pentru salariații care sunt remunerați cu salarii lunare în zilele de sărbătoare nelucrătoare și retribuirii muncii suplimentare în cazul remunerării muncii cu salariu lunar. Acestea au fost aprobare la 21 decembrie 2018 și sunt necesare în contextul modificării prevederilor Codului Muncii (CM). Astfel, în urma modificării art.111 alin.(1), acesta prevede expres zilele de sărbătoare nelucrătoare, cu plata salariului mediu (pentru salariaţii care sunt remuneraţi în acord, cu salarii lunare sau pe unitate de timp – oră sau zi). Amintim că, anterior, acest articol prevedea salarizarea în acord sau pe unitate de timp (de asemenea, oră sau zi).
Poate întreprinderea elibera factura fiscală cu data de 28.02.2019 pentru mărfurile livrate la data de 15.02.2019? Problema este că, la data de 15.02.2019, entitatea nu avea serii si numerele de diapazon a facturilor fiscale. În baza căror acte legislative este posibil acest fapt?
Modificările efectuate la Codul contravențional al Republicii Moldova nr. 218-XVI din 24 octombrie 2008 — II Prin Legea nr. 208 din 17 noiembrie 2016 privind modificarea și completarea Codului contravențional al Republicii Moldova nr. 218 din 24 octombrie 2008 (în continuare – Lege) (MO, 2016, nr. 441-451/879) au fost operate unele modificări și completări la Codul contravențional al Republicii Moldova (în continuare – Cod), care vizează și activitatea Serviciului Fiscal de Stat.
Contenciosul administrativ este o instituție fundamentală în orice stat de drept și reprezintă acel instrument, prin intermediul căruia orice persoană își poate apăra drepturile, în cazul în care se consideră vătămată de către o autoritate publică.
Caracterul global al proceselor social-economice contemporane, globalizarea procesului de producere (mărfuri, servicii) necesită comparabilitatea și coerența informațiilor statistice, prezentate de către diferite țări, precum și de către diverse organisme internaționale. Unul dintre aspectele importante ale soluționării problemelor comparabilității informațiilor la nivel internațional este armonizarea sistemelor statistice naționale cu standardele internaționale, în special, armonizarea clasificărilor naționale atât pe verticală (nivel mondial, european, național), cât și pe orizontală (cu alte sisteme), care asigură coerența reciprocă a fluxurilor de informații cu scop funcțional diferit.
În cazul în care reorganizarea sau lichidarea unității presupune concedieri colective, angajatorul va informa despre acest lucru, cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de declanșarea procedurilor reprezentanții salariaților din unitate și ai agenției pentru ocuparea forței de muncă, inițiind consultări în vederea respectării drepturilor și intereselor salariaților. Parlamentul a votat în lectură finală un proiect de lege de completare a Codului Muncii.
Inspectoratul de Stat al Muncii (ISM) a publicat raportul de activitate pentru trimestrul I al anului curent. Astfel, în primul trimestru al anului 2019, inspectorii de muncă au efectuat 302 controale la entitățile cu un număr de 19292 salariaţi. În sectorul public au fost efectuate 191 controale și 111 – în sectorul privat. Din numărul total, 188 constituie controale planificate (dintre care 137 în sectorul public și 51 în sectorul privat) şi 114 au fost inopinate (din care 54 în sectorul public și 60 în sectorul privat). În urma acțiunilor de inspecție, au fost întocmite procese-verbale de control, în care au fost consemnate 1936 încălcări şi abateri de la prevederile actelor legislative şi normative din domeniul raporturilor de muncă.
Persoanele fizice care desfășoară activitate profesională în cabinetele individuale ale medicilor de familie vor ține contabilitatea în conformitate cu Legea contabilității și raportării financiare. În Monitorul Oficial din 12 decembrie curent a fost publicată Legea nr.302 din 30 noiembrie 2018 pentru modificarea unor acte legislative. Astfel, Legea contabilității și raportării financiare este completată cu un punct nou, conform căruia prevederile acesteia se aplică și cabinetelor individuale ale medicilor de familie.
Serviciul Fiscal de Stat aduce la cunoștință că, în conformitate cu prevederile art.22 din Legea nr.178 cu privire la modificarea unor acte legislative din 26 iulie 2018, au fost efectuate amendamente la art.187 alin.(21) din Codul fiscal, prin completarea acestuia cu litera g), care prevede că darea de seamă fiscală se prezintă utilizând, în mod obligatoriu, metode automatizate de raportare electronică, în forma şi în modul reglementat de Serviciul Fiscal de Stat și de către contribuabilii care au 5 şi mai mulţi angajaţi. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2019, contribuabilii care se încadrează în această categorie, vor prezenta dările de seamă fiscale utilizând, în mod obligatoriu, metode automatizate de raportare electronică.
Proiectul de lege ”Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative” este propus pentru consultări publice de Cancelaria de stat şi are drept scop modificarea prevederilor unor legi pentru eleminarea unor ambiguităţi în ceea ce priveşte funcţionalitatea sistemului administraţiei publice, susţin autorii proiectului.
Ministerul Economiei și Infrastructurii administrează terenurile aferente bunurilor imobile proprietate publică a statului, inclusiv darea acestora în locaţiune/arendă sau superficie. În Monitorul Oficial din 12 noiembrie curent a fost publicată legea ce conține modificări și completări la o serie de acte legislative, inclusiv Legea privind administrarea și deetatizarea proprietății publice. Astfel, art. 7 al acesteia care prevede atribuțiile organului abilitat cu administrarea şi procesul deetatizării proprietăţii publice se completează cu noi funcții. Conform acestuia,ministerul se va ocupa de administrarea terenurilor proprietate publică a statului atribuite domeniului public, modul fiind stabilit de către Guvern.
Carnetul de muncă va fi exclus din lista actelor ce urmează să le prezinte instituțiilor bancare, la solicitarea creditului ipotecar în cadrul programului ”Prima Casă”, potențialii beneficiari. Proiectul unei hotărâri de Guvern este propus pentru consultări publice de către Ministerul Finanțelor. Conform proiectului, carnetul de muncă urmează a fi substituit cu un certificat eliberat de angajator și care va servi pentru confirmarea raporturilor de muncă între acesta și beneficiarul programului.
Oferirea alocației lunare de stat soților/soțiillor sau părinților participanților la acțiunile de luptă, supraviețuitorilor participanţilor la cel de-al Doilea Război Mondial sau ai persoanelor cu dizabilități cauzate de participarea la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl este simplificată. În Monitorul Oficial de astăzi a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 67 din 11.02.2019 pentru modificareaRegulamentului cu privire la modul de stabilire și plată a alocațiilor lunare de stat unor categorii de populație.
Cum se contabilizează cheltuielile privind iniţierea unei afaceri? Înregistrarea întreprinderii se efectuează la Agenția Servicii Publice. Reglementare normativă: art.2, art.5, art.7-15 din Legea 220-XVI din 19 octombrie 2007, art.55-67 din Codul Civil.
Instituția publică „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF) anunţă concurs pentru angajarea personalului în funcţiile vacante de declarant vamal la postul vamal Palanca (raionul Ștefan Vodă). Persoanele interesate în ocuparea acestor funcții pot prezenta CV – urile, până la data de 15 aprilie 2019, către Direcția brokeraj vamal din cadrul CTIF la adresa de e-mail: irina.ribac@ctif.gov.md.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *