Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Autoritățile publice locale vor avea un mecanism de apreciere și actualizare a valorilor de inventariere, prin care vor avea posibilitatea de a determina o valoare medie de piață pentru un metru pătrat a construcției în unitatea administrativ-teritorială, utilizând sisteme informaționale ale Serviciului Fiscal de Stat.
Va fi în drept persoana fizică X cetățean străin, care se află pe teritoriul Republicii Moldova pe parcursul a 7 luni, să utilizeze scutirea personală în cazul în care obține venit pe teritoriul RM?
Prin derogare de la prevederile art.123 alin.(5/1) din Codul fiscal nr.1163/1997 și de la prevederile art.24 alin.(1/1) din Legea privind controlul tutunului nr.278/2007, până la 1 iulie 2024, se va permite importul sau expedierea din antrepozit fiscal a cartuşelor
Biroul Național de Statistică informează despre digitizarea serviciului privind vizualizarea statutului întreprinderii și anume atribuirea acestuia la una din următoarele categorii: (i) întreprindere mare; (ii) întreprindere mijlocie; (iii) întreprindere mică; (iv) întreprindere micro. Astfel, Serviciul pentru vizualizarea statutului întreprinderii este disponibil în aplicația
Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) reamintește că începând cu 28 iulie 2024, sunt fi puse în aplicare formulare noi care vizează asigurarea de răspundere civilă auto (RCA).
Partea a doua a articolului oferă o analiză detaliată a activităților desfășurate de comisia de cenzori (în continuare – comisia), având ca obiectiv principal asigurarea unei administrări eficiente și consolidarea mecanismelor de control intern în cadrul Asociațiilor de economii și împrumut (în continuare – AEÎ) din Republica Moldova.
Începând cu data de 1 august 2024, mărfurile din trimiterile poștale internaționale cu valoarea intrinsecă de la 150,01 - 1000 Euro, vor fi declarate în baza declarației vamale cu set redus de date H6
Potrivit art.1 din Codul muncii, salariat reprezintă persoană fizică care prestează o muncă conform unei anumite specialităţi, calificări sau într-o anumită funcţie, în schimbul unui salariu, în baza contractului individual de muncă.
În contabilitatea financiară veniturile și pierderile rezultate din operațiile de ieșire ale mijloacelor fixe se determină conform SNC „Imobilizări corporale și necorporale”.
De la 1 ianuarie 2024, Serviciul Vamal va implementa un nou sistem informațional orientat spre digitalizarea și facilitarea activității mediului de afaceri.
Serviciul Vamal recomandă agenților economici care dețin statutul de vămuire la domiciliu (PVD) să beneficieze de facilitățile oferite de noul Cod vamal, având în vedere că valabilitatea autorizațiilor PVD acordate până la sfârșitul anului 2023 va expira la 1 ianuarie 2025, conform art. 427 alin. (4) din Codul vamal.
În contextul intensificării comerțului internațional, ca urmare a diversificării relațiilor comerciale dintre agenții economici din RM și partenerii externi, identificarea originii mărfurilor și certificarea acestora a devenit o procedură tot mai des întrebuințată în tranzacțiile comerciale. Astfel, pentru RM,
Persoana juridică rezidentă a RM prestează servicii de construcție și reparație a bunurilor imobile care se află peste hotarele RM, beneficiarul lucrărilor este persoana juridică nerezidentă, iar pentru efectuarea lucrărilor menționate, entitatea deleagă lucrătorii din RM. Care va fi regimul fiscal privind TVA în situația descrisă în întrebare?
Conform prevederilor art. 667 din Codul civil,(CC) gajul este dreptul real în al cărui temei titularul (creditorul gajist) poate pretinde, din valoarea obiectului gajului, satisfacerea creanţelor sale garantate cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori ai titularului obiectului gajului (debitorul gajist). Valabilitatea gajului depinde de valabilitatea obligaţiei garantate prin gaj.
Articolul analizează posibilitatea legală ca un contract încheiat în formă electronică la o anumită dată să producă efecte juridice de la o dată anterioară. În practică, se întâlnesc situații în care părțile doresc să semneze un contract într-o anumită zi, dar să stipuleze
Din 1 ianuarie 2024 au intrat în vigoare regulile privind prețurile de transfer, aprobate prin Legea nr. 356/2022 pentru modificarea unor acte legislative (politica fiscală și vamală pentru anul 2023 și 2024). Totodată, la data de 9 februarie 2024 au fost publicate regulile de implementare a prețurilor
Pentru asigurarea executării Deciziilor de blocare a fondurilor sau a resurselor economice emise de Serviciul Fiscal de Stat conform prevederilor Legii nr. 25/2016 privind aplicarea măsurilor restrictive internaţionale, în baza dispoziției de suspendare a operațiunilor la conturile bancare și/sau de plăți, emise și transmise de
Codul subsolului nr. 246 din 08.11.2024 are drept scop instituirea cadrului normativ cu privire la folosirea și protecția subsolului în vederea asigurării folosirii raționale și complexe a subsolului pentru satisfacerea necesarului de materie primă minerală și a altor necesități ale economiei naționale, asigurării securității lucrărilor la folosirea subsolului,
Serviciul Vamal informează că începând cu data de 1 iulie curent a dat start primelor operațiuni de tranzit la nivel național în sistemul NCTS (New Computerized Transit System).
În anul 2020 persoana fizică a procurat un autocamion, iar în anul 2024 l-a înstrăinat. Se va supune impozitării autocamionul înstrăinat de către persoana fizică care nu practică activitate de întreprinzător? Proprietatea privată (autoturism) nefolosită în activitatea de întreprinzător, potrivit art. 39
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *