Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În prezent, în Republica Moldova nu există un sistem electronic de evidență integrată și sistematizată a informației aferente persoanelor angajate — cetățeni ai RM, cetățeni străini și apatrizi, inclusiv a informațiilor aferente rapoartelor de muncă ale acestora. Astfel, unicele surse de informații cu privire la persoanele angajate sunt datele declarate de către angajatori în dările de seamă fiscale prezentate Serviciului Fiscal de Stat (SFS), informațiile pe care le dețin Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) și Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) privind persoanele asigurate.
Serviciul Fiscal de Stat, în scopul prevenirii comerțului ilicit cu flori (fără documentarea tranzacțiilor prin mașina de casă și control), a desfășurat acțiuni de conformare prin instituirea posturilor fiscale la contribuabilii ce comercializează flori în piețele autorizate pe întreg teritoriul țării. Astfel, în perioada 30-31 mai 2019, SFS a monitorizat activitatea a 16 piețe autorizate de flori din țară (67 gherete ce comercializează flori). În perioada funcționării posturilor fiscale, conform datelor înregistrate de mașinile de casă și control, volumul livrărilor a constituit circa 700 mii lei. În perioada similară a anului precedent, volumul livrărilor înregistrat a constituit circa 500 mii lei. Astfel,se atestă o majorare a volumului de livrări cu circa 200 mii lei sau cu 40%.
La dispozitive şi sisteme pentru înregistrarea operațiunilor cu numerar, conform art. 5 pct. 40) din Codul fiscal, se referă:
Investitorii străini în continuare manifestă interes pentru efectuarea investițiilor în țara noastră. Această idee este enunțată în cadrul panelurilor de discuții ce au loc la Moldova Business Week 2019. Republica Moldova, poziționată în clasamentul ”Doing Business 2020” pe locul 48 din 190 de țări, are un rating mai mare decât Ucraina, Belarus, Croația, Italia. Cea mai bună poziție – 13, Moldova o ocupă la capitolul inițierea afacerii și înregistrarea proprietății. De asemenea, se clasează pe locul 33 la capitolul plata taxelor și pe locul 38 la comerțul transfrontalier. În domeniul executării contractelor, țara noastră a urcat de pe poziția 69 pe 62, la plata impozitelor – de pe locul 35 la 33, iar la recunoașterea insolvenței – de la 68 la 67.
Delegarea în străinătate a funcționarilor publici se va efectua doar în baza actului administrativ al conducătorului autorității/instituției publice respective, fără a mai fi necesară coordonarea prealabilă cu secretarul general al Guvernului, cum era anterior. În Monitorul Oficial din 27 septembrie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 456 din 25 septembrie 2019 pentru modificarea Regulamentului cu privire la delegarea salariaților entităților din Republica Moldova. Hotărârea mai prevede că informația privind vizitele oficiale și deplasările de serviciu în străinătate, inclusiv devizul și sursa de finanțare a cheltuielilor,
Perspectivele de implementare a regimului micului trafic de frontieră și optimizarea statutului punctelor de trecere a frontierei de stat moldo-ucraineană au reprezentat principalele subiecte de discuții în cadrul unei întrevederi ai reprezentanților Serviciului Vamal și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră cu autoritățile respective din Ucraina. Evenimentul a fost organizat la Odesa, Ucraina, sub egida Misiunii Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina (EUBAM).
Magazinele duty-free, situate la intrarea în Republica Moldova, precum și cele care deservesc corpul diplomatic, vor beneficia de facilități până la expirarea termenului de valabilitate al licenței de activitate, fără drept de prelungire. Guvernul a susținut în cadrul ședinței din 30 august amendamentul la proiectul de lege pentru modificarea unor acte legislative. Acesta prevede că agenții economici care dețin licența pentru activitatea magazinelor duty-free amplasate în zona de intrare pe teritoriul Republicii Moldova și pentru activitatea magazinului duty-free pentru deservirea corpului diplomatic, al cărei termen de valabilitate nu expiră până la data de 1 ianuarie 2020,
Entitățile bugetare gestionează patrimoniul public, care, în cea mai mare parte, este contabilizat în subclasa 31 Mijloace fixe. Contabilitatea operațiunilor de scoatere din evidență a mijloacelor fixe uzate și care nu se mai utilizează în activitatea acestora are o serie de particularități. În acest articol vom pune accent pe următoarele aspecte ale contabilității operațiunilor de casare a mijloacelor fixe în autoritățile/instituțiile bugetare:
Oamenii totdeauna au reticență față de schimbări, pentru că ele ne scot cumva din zona de confort și aduc o serie de provocări noi. Pe de altă parte, trebuie să ținem cont de faptul că orice schimbare înseamnă și o oportunitate. Pentru a elimina orice neclaritate legată de schimbările fiscale și contabile care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2020, Proactive organizează conferința în cadrul căreia vor fi analizate cele mai importante modificări din anul viitor ce îi vizează pe contabili. „MoldTax ’20: Conferința Națională pentru Contabili” va avea loc la 1 noiembrie, iar în calitate de speakeri sunt invitați oamenii-cheie din structurile de stat, precum și experți practicieni din domeniu, printre care:
Este în drept organul fiscal să rețină din suma impozitului achitat în plus constatat spre restituire amenzile aplicate de alte autorități publice? Conform art. 176 din Codul fiscal, cu excepţia cazurilor în care legislaţia fiscală prevede altfel, restituirea sumei plătite în plus şi a sumei care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită contribuabilului, este efectuată în modul şi în termenele stabilite la art.175 și doar dacă acesta nu are restanţe.
Recent Curtea Constituțională a examinat o cauză, la originea căreia se află situația de întocmire de către Inspectoratul de Stat al Muncii a unui proces-verbal cu privire la constatarea contravenției prevăzute de art.551 din Codul contravențional (CC) în privința unei întreprinderi. Procesul-verbal a fost întocmit ca urmare a faptului de admitere la muncă a două persoane fără încheierea contractului individual de muncă. Amintim că, munca nedeclarată reprezintă o încălcare a legislației, sancțiunea pentru aceasta fiind stabilită în art. 551 din CC, care instituie răspunderea persoanelor care admit utilizarea muncii nedeclarate. Astfel, acesta prevede următoarele amenzi: – pentru fiecare persoană fizică – de la 60 la 90 de unităţi convenţionale; – pentru persoana cu funcție de răspundere – de la 150 la 210 de unităţi convenţionale; – pentru persoana juridică – de la 210 la 300 de unităţi convenţionale.
Persoanele ce reprezintă interesele statului în întreprinderea de stat vor beneficia de plata indemnizației lunare în formă fixă, stabilite de fondator conform art.24 din Legea salarizării nr.847/2002, în funcție de rezultatele economico-financiare anuale înregistrate și realizarea indicatorilor de performanță stabiliți întreprinderii respective, și o componentă variabilă, stabilită în temeiul art.5 alin. (1) lit. e) al Legii cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală nr.246/2017. Prevederea este inclusă în proiectul hotărârii de Guvern pentru aprobarea Regulamentului privind modul de selectare și numire a administratorului, membrilor consiliului de administrație și ai comisiei de cenzori al întreprinderilor de stat și condițiile de remunerare a acestora, propus pentru consultări publice de către Ministerul Finanțelor.
Prevederile ce țin de limitarea dreptului de utilizare a scutirii personale de către persoanele fizice care obțin venit în sumă mai mare decât plafonul stabilit (360 000 lei) prin Legea nr.122 (în vigoare din 1 ianuarie 2020), prin care au fost operate modificări și completări inclusiv în Codul fiscal, vor fi incluse în Regulamentul cu privire la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venitul persoanelor fizice rezidente cetățeni ai Republicii Moldova (în continuare – Regulament). Proiectul hotărârii de Guvern a fost elaborat de Ministerul Finanțelor și este înaintat spre examinare în ședința secretarilor de stat preconizată pentru 28 noiembrie 2019.
În Monitorul Oficial de astăzi, 13 decembrie 2019, au fost publicate o serie de acte legislative ce au ca scop asigurarea protecției sociale a populației. Astfel, este publicată Legea nr.155 din 05.12.2019 privind modificarea art. 151 din Legea cu privire la ajutorul social, care prevede majorarea multiplicatorului pentru stabilirea ajutorului acordat în perioada rece a anului de la 1,95 la 2,2. Ajutorul va fi acordat familiilor solicitante care au un venit global mediu lunar mai mare decât venitul lunar minim garantat conform legislaţiei şi mai mic decât nivelul venitului lunar minim garantat majorat de 2,2 ori.
În ianuarie-iunie 2019 agențiile de turism şi turoperatorii Moldovei au acordat servicii turistice la 151,6 mii de turiști și excursioniști, cu 12,2% mai mult decât în perioada corespunzătoare din anul 2018. Conform datelor Biroului Naţional de Statistică (BNS), majorarea numărului de turişti şi excursioniști a fost condiționată de creșterea numărului de participanți la turismul intern — cu 23,0% față de indicatorii din I semestru al anului 2018, la turismul emițător – cu 11,3% și turismul receptor — 1,1%.
Cum arată viitorul industriei fashion? De ce a venit timpul să spunem „STOP” consumerismului și cum trebuie să „jongleze” designerii cu trendurile anului 2020, ca să vorbească în limbajul universal al modei? Mai mulți experți străini din domeniu au abordat cele mai actuale preocupări ale sectorului la nivel global în cadrul celei de-a IV-a ediții a conferinței „Moldova in Fashion”, desfășurate la Chișinău. Rodica Verbeniuc, director general, Agenția de Investiții: „Moda este o parte indispensabilă a vieții noastre și în loc să dezbatem dacă alinierea la unele trenduri este ceva bun sau nu pentru cultura noastră, ar fi mult mai înțelept să analizăm cifrele și să vedem impactul sectorului asupra dezvoltării economice.
De modul în care autoritățile publice inițiază și desfășoară procedurile de achiziții pentru propriile necesități, în mare parte, depinde eficiența utilizării banilor publici. Pierderile rezultate din achizițiile publice afectează grav dezvoltarea infrastructurii și serviciilor publice, ducând la deteriorarea mediului de afaceri și, nu în ultimul rând, afectând calitatea vieții cetățenilor. De asemenea, achizițiile publice reprezintă un domeniu propice pentru manifestarea corupției, care prin efectele multiple și complexe ale acesteia erodează statul pe toate dimensiunile sale.
Serviciul Vamal asigură că operațiunile de vămuire a bunurilor livrate prin intermediul trimiterilor poștale internaționale vor fi mai sigure, dar și mai rapide. Autoritatea vamală, cu sprijinul Programului USAID Reforme Structurale în Moldova, a elaborat mecanismul de declarare prealabilă a coletelor livrate prin poșta rapidă. Noul sistem este prevăzut pentru procesarea prealabilă a trimiterilor poștale internaționale. Potrivit instrucțiunii elaborate și prezentate în cadrul unei ședințe care a avut loc zilele trecute, noul mecanism va funcționa în baza schimburilor de informații dintre organul vamal și operatorii poștali.
Casa Naţională de Asigurări Sociale a lansat un nou serviciu electronic – ,,Calculatorul vârstei de pensionare". Acesta poate fi accesat de toţi doritorii pe pagina-web a instituţiei, la butonul cu aceeaşi denumire prin introducerea în câmpul respectiv a informaţiei necesare. Serviciul electronic este elaborat pentru a ajuta viitorii pensionari să-şi determine vârsta de pensionare, precum şi data ieşirii la pensie, în special în cazul femeilor, pentru care aceasta creşte anual cu 6 luni.
În cazul în care angajatul își ia concediu din contul propriu angajatorul este obligat să declare acest fapt prin prezentarea Dării de seamă forma IRM19? Care indicatori din formularul menționat completăm și în special care cod al modificării raporturilor de muncă urmează să reflectăm în col.8 a Dării de seamă forma IRM19?
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *