Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Serviciul Fiscal de Stat a publicat în Monitorul Oficial de astăzi, 18 octombrie 2019, modificări la Ordinul SFS nr. 1387 din 14 decembrie 2016 cu privire la organizarea activităţii de administrare a contribuabililor mari. Acestea sunt operate în scopul aducerii prevederilor Ordinului în concordanță cu redacția în vigoare a Codului fiscal (CF). Astfel, în scopul eficientizării administrării contribuabililor mari, reducerii decalajului fiscal şi îmbunătăţirii colectării încasărilor la bugetul public național la bază vor fi puse prevederile art. 133 alin.(2) pct.35) din CF, anterior fiind indicate lit. c), m1) alin.1 ale aceluiași articol, care a fost modificat prin Legea nr.281 din 16 decembrie 2016.
În articolele anterioare, a fost descris procesul de „Anularea facturii fiscale în SIA „e-Factura”, emise prin ciclul scurt” și „Anularea facturii fiscale în SIA „e-Factura”, emise prin ciclul lung” . Există însă necesitatea de a anula factura fiscală sau facturile fiscale din alte statute ale sistemului „e-Factura”, cum ar fi din statutul „Aplicată prima semnătură” în situația în care, spre exemplu, s-a creat o serie de facturi fiscale cu data de
În practică se întâlnesc situații, când o companie furnizează mărfuri unei instituții care este finanțată de la buget, iar plata pentru bunurile livrate se efectuează cu întârziere
În perioada 7-8 aprilie a fost desfășurată conferința națională în legislația muncii, care în anul curent este la cea de-a VII ediție. Evenimentul a întrunit 10 speakeri din domenii HR, guvernare electronică, sănătate și securitate în muncă, dreptul muncii, reprezentanți ai patronatelor, fiind înregistrați peste 100 de participanți.
Contribuabilul care prestează servicii de predare a cursurilor de instruire, în cadrul centrelor de instruire, are obligația de a utiliza echipamentul de casă și de control la încasarea plăților pentru serviciile prestate?
29.1.11.18 Ce constituie obiect al impunerii pentru subiecții sectorului întreprinderilor mici și mijlocii?
Stimați contribuabili, vă informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS nr.410 din 26.07.2021.
În conformitate cu prevederile art.1 din Legea sindicatelor nr.1129/2000 prin noțiunea „sindicate” se subînțelege asociații din care fac parte, pe principii benevole, persoane fizice unite după interese comune, inclusiv ce țin de activitatea lor, și constituite în scopul apărării drepturilor şi intereselor profesionale, economice, de muncă și sociale colective și individuale ale membrilor lor.
Informația referitoare la conturile financiare ce aparțin persoanelor rezidente în jurisdicțiile care fac obiectul raportării se raportează de către instituțiile financiare raportoare, anual până la data de 31 mai a anului calendaristic următor anului la care se referă informațiile, obligatoriu
La efectuarea livrării impozabile în cadrul achiziţiilor publice pe teritoriul ţării, subiectul impozabil va fi obligat să prezinte cumpărătorului (beneficiarului) pentru livrarea respectivă factura fiscală electronică (e-factura) din 1 ianuarie 2021. În „Monitorul Oficial” de astăzi, din 30 iunie 2020, a fost publicată Legea nr. 102 pentru modificarea și abrogarea unor acte normative din 18 iunie 2020, care prevede amânarea termenului emiterii obligatorii a e-Facturii în cadrul achizițiilor publice, fiind operate modificări în art. 117 alin. (13) din Codul fiscal (CF). Amintim că, până la intrarea în vigoare a acestor modificări, emiterea obligatorie a e-facturii în cadrul achizițiilor publice urma să fie implementată din 1 iulie 2020.
Conform prevederilor art. 33 alin. (1) din Codul fiscal, fiecare contribuabil (persoană fizică rezidentă) care are un venit anual impozabil mai mic de 360000 de lei, cu excepţia veniturilor prevăzute la art. 901, are dreptul la o scutire personală în sumă de 27000 lei pe an.
Guvernul va compensa costurile privind acordarea indemnizațiilor și compensațiilor privind măsurile prevăzute la pct. 2 din Hotărârea Guvernului nr.316/2021 cu privire la aprobarea unor măsuri de susținere a angajatorilor și salariaților în condițiile aplicării măsurilor de restricție pe perioada pandemiei de COVID-19 doar agenților economici din sectorul privat. La momentul de față beneficiari ai acestor indemnizații și compensații sunt salariații din sectorul real al economiei. Ministerul Muncii și Protecției Sociale a elaborat proiectul de modificare și completare a HG nr.316/2021. Documentul a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor de stat din 20 ianuarie curent și se consideră pregătit pentru inițierea procedurii de avizare/expertizare și consultare publică.
Casa Naţională de Asigurări Sociale aduce la cunoştinţă plătitorilor de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat, că în conformitate cu prevederile art.70, alin.(1) al Legii nr.181/2014 finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale, în ultima zi lucrătoare a anului bugetar nu se vor efectua operațiuni de încasări și plăți,
Stimați contribuabili, vă informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS nr. 401 din 20.07.2021.
Autoritățile/ instituţiile bugetare care întocmesc formularul FD-049 în conformitate cu Regulamentul cu privire la modul de determinare și de raportare a creanțelor cu termen expirat şi a datoriilor cu termen de achitare expirat (arierate) (în continuare – Regulament) vor ține cont de faptul că, din 2 decembrie 2022, respectivul formular are un nou conținut, fiind substituit prin anexa la Ordinul nr.108 din 15 noiembrie curent emis de Ministerul Finanțelor.
Din 1 ianuarie 2021 a intrat în vigoare noua redacție a art. 167 din Codul fiscal, acesta fiind suplinit prin Legea nr. 257/2020 cu noțiunea conturi de plăți. Articolul respectiv reglementează obligaţiile în cazul deschiderii, modificării sau închiderii conturilor bancare a părților implicate, inclusiv atribuțiile Serviciului Fiscal de Stat în cazul evidenței conturilor contribuabililor în instituţiile financiare (sucursalele sau filialele acestora). Respectiv, cont bancar și /sau de plăți constituie un cont deschis în una din băncile (sucursala acesteia) din RM sau din străinătate și/sau din societățile de plată autorizare de Banca Națională a Moldovei participante la
Serviciul Fiscal de Stat reamintește persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și care transmit în posesie și/sau în folosință proprietate imobiliară altor persoane fizice, inclusiv prin utilizarea platformelor Booking, Airbnb și altele, despre necesitatea onorării obligațiunilor fiscale
SRL a acordat un împrumut persoanei fizice, care nu e angajatul acesteia. La moment, persoana intenționează să restituie împrumutul în numerar. Este necesară în acest caz aplicarea ECC?
Noțiunea de „fonduri nestatale de pensii” din Codul fiscal poate fi substituită cu cea de „fonduri de pensii facultative”, care vor fi definite drept fonduri care sunt create şi care activează în baza Legii nr.198/2020 privind fondurile de pensii facultative. Proiectul pentru modificarea a 15 legi ce țin de activitatea fondurilor de pensii facultative, a administratorilor acestora, modului de obținere a actelor permisive, responsabilitatea pentru încălcarea prevederilor etc. a fost examinat ieri, 20 mai, de secretarii de stat.
Reglementările fiscale aferente TVA în cazul serviciilor prestate prin intermediul reţelelor electronice de către nerezidenți pentru cetățenii RM reprezintă un aspect relativ nou pentru țara noastră. În conformitate cu prevederile art.58 paragraf (1) lit.c) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (în redacția actualizărilor din 15.07.2021), locul prestării serviciilor prestate pe cale electronică, precum cele prevăzute în anexa II, către o persoană neimpozabilă este locul unde respectiva persoană este stabilită, își are domiciliul stabil sau reședinţa obișnuită.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *