Știri

Condițiile de susținere a angajatorilor și salariaților în condițiile restrictive pot fi modificate

Guvernul va compensa costurile privind acordarea indemnizațiilor și compensațiilor privind măsurile prevăzute la pct. 2 din Hotărârea Guvernului nr.316/2021 cu privire la aprobarea unor măsuri de susținere a angajatorilor și salariaților în condițiile aplicării măsurilor de restricție pe perioada pandemiei de COVID-19 doar agenților economici din sectorul privat. La momentul de față beneficiari ai acestor indemnizații și compensații sunt salariații din sectorul real al economiei. Ministerul Muncii și Protecției Sociale a elaborat proiectul de modificare și completare a HG nr.316/2021. Documentul a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor de stat din 20 ianuarie curent și se consideră pregătit pentru inițierea procedurii de avizare/expertizare și consultare publică.

 

HG nr.316/2021 poate fi completată și cu prevederea că toate indemnizațiile și compensațiile achitate și obținute de angajator în condițiile acestei hotărâri vor fi supuse impozitării pe principii generale conform Codului fiscal.

 

Totodată, la stabilirea indemnizației salariaților cu copii în vârstă de până la 12 ani în cazul aplicării măsurilor restrictive se va ține cont nu doar de hotărârile adoptate de autoritățile abilitate la nivel național, dar și de cele ale Comisiilor teritoriale extraordinare de sănătate publică.

 

Încă o propunere ține de precizarea că, în cazul decesului beneficiarului indemnizației, suma indemnizației se solicită pentru moștenitori de către angajator, în termen de o lună, după stabilirea statutului de moștenitor în conformitate cu legislația în vigoare (ca și în cazul altor compensații prevăzute de HG nr.316/2021). Această prevedere va fi inclusă deoarece, la momentul de față, statutul de moștenitor poate fi obținut în termen de 6 luni după decesul salariatului, tot în acest termen expirând și dreptul de solicitare a indemnizației, ceea ce conduce la imposibilitatea ridicării acesteia.

 

Potrivit proiectului, salariatul ce intenționează să administreze vaccinul urmează să depună o cerere de acordare a zilelor libere pentru vaccinare, cu cel puțin 3 zile înainte de ziua vaccinării.

 

Suplimentar, zilele libere se acordă salariaților în zilele lucrătoare ale acestora, în ziua vaccinării și ziua lucrătoare imediat următoare, pentru fiecare doză de vaccin efectuată. Zilele libere acordate cu scopul vaccinării nu pot fi alipite la concediul de odihnă anual, concediul neplătit, concediul medical sau altă perioade lipsă la locul de muncă, mai prevede proiectul modificărilor examinate. Pentru obținerea acestor zile salariatul va fi obligat să confirme vaccinarea prin prezentarea certificatului eliberat de către autoritățile competente. Totodată, proiectul vine cu prevederea că, la stabilirea compensației acordate pentru zilele libere pentru administrarea vaccinului, va fi aplicat cuantumul salariului mediu pe o zi lucrătoare. Amintim că, în redacția actuală a HG nr.316/2021, sintagma „ salariul mediu pe zi”, cee ace provoacă contabililor întrebări cu referire la aplicarea prevederilor HG nr.426/2004.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Muncii și Protecției Sociale

2368 vizualizări

Data publicării:

26 Ianuarie /2022 07:57

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

restrictii | proiect hotarire guvern | indemnizatii | compensatii | HG nr.316/2021

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon