Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
La data de 6 martie 2025 Republica Moldova a fost inclusă în Zona Unică de Plăți în Euro (în continuare – SEPA). Ce este SEPA, cum are loc un transfer SEPA, când acestea vor deveni â
Consiliul de administrație al Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar (FGDSB) a aprobat bugetul pentru anul 2026, la capitolul venituri și cheltuieli în sumă totală de 10 829 789 lei.
Serviciul Fiscal de Stat încurajează înscrierea și participarea activă a contribuabililor la seminarele organizate de către angajații autorității. În context, autoritatea informează că în perioada 9-18 august 2023, vor avea loc următoarele seminare de instruire, cu prezența fizică a contribuabililor:
În conformitate cu prevederile art.102 alin.(81) din Codul fiscal, suma T.V.A., achitată sau care urmează a fi achitată, pentru mărfurile procurate, precum şi pentru mărfurile, serviciile procurate care au fost utilizate la fabricarea mărfurilor care în procesul activităţii de întreprinzător au fost distruse ca urmare
Plata directă în sectorul zootehnic se va acorda nu doar per cap de animal, dar și per kg de produs, prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).
În Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 17 iulie 2023 (nr. 249-250) a fost publicat Ordinul Ministrului finanțelor nr.64 din 14 iulie 2023 prin care s-a modificat formularul Declarației forma IPC21. Modificarea efectuată în formularul vizat constă în completarea acestuia cu un nou tabel (nr.1.1) cu următorul conținut:
Despăgubirile şi indemnizaţiile de asigurare achitate în trimestrul I din anul curent au constituit 159,6 mil. lei, fiind în descreștere cu 14,7% față de achitările efectuate în perioada similară din anul 2020, anunță Biroul Național de Statistică cu referire la activitatea asiguratorilor în lunile ianuarie-martie 2021. Cea mai mare pondere de despăgubiri plătite o dețin cele pentru asigurările de răspundere civilă auto – 78,7 mil.lei sau 49,3% din total, iar cea mai mica – pentru alte asigurări de viață (0,6 mil.lei sau 0,4%). În același timp, au crescut primele brute subscrise cu 14,8% faţă primele trei luni din anul precedent, constituind în trimestrul I din anul curent 389,8 mil. lei.
Luând în considerare faptul că art. 87 alin. (1/1) din Codul fiscal conține interdicția pentru aplicarea prevederilor acestuia în cazul Declarațiilor cu privire la impozitul pe venit (forma VEN12) corectate, depuse după termenul stabilit, în care unul dinte scopurile corectării vizează modificarea opțiunii
În contextul alinierii activităților procesuale la standardele de digitalizare și dezvoltării proiectului SIA „E-Dosar contravențional”, Ministerul Afacerilor Interne propune implementarea în Republica Moldova a conceptului semnăturii electronice olografe ce va asigura semnarea electronică a documentelor, într-un mod facil și prompt.
În Monitorul Oficial de azi, 25 august, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a publicat Ordinul nr. 94 din 22 august 2023 cu privire la lansarea apelului I de depunere a cererilor pentru forma de subvenționare în avans.
Ca urmare a deteriorării parţiale a transportului, entitatea a primit despăgubiri de la compania de asigurare.
Va fi în drept entitatea să beneficieze de prevederile art. 87 alin. (11) din Codul fiscal în cazul în care a prezentat Declarația cu privire la impozitul pe venit (VEN12) în termen, bifând categoria „S - Aplic prevederile art. 87 alin. (1/1) din Codul fiscal”, iar pe data de 25 aprilie a
Sărbătorile pascale din 2025 vin cu o premieră pe piața beneficiilor extrasalariale - cardul Up Cadou. Lansat în iulie anul trecut de compania Up Moldova, cardul Up Cadou aduce în prim-plan multitudinea de beneficii de care se pot bucura atât angajatorii, cât și salariații. Angajatorii care oferă cadouri angajaților sau cei care doresc să implementeze acest sistem de
Amintim contribuabililor că obligația de prezentare a situațiilor financiare individuale și situațiilor financiare consolidate pentru anul 2019 urmează a fi prezentate până la 30 iunie 2020, ca urmare a instituirii unor măsuri excepționale. Transferarea termenului de prezentare este reglementat prin Legea nr. 69 din 21 mai 2020 cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică și modificarea unor acte normative (art. XXVII). Reamintim că, potrivit Legii contabilității și raportării financiare nr. 287, situațiile financiare urmau a fi prezentate până la 30 aprilie.
Entitatea, în al cărei capital social nu există cota statului, dispune de două terenuri agricole cu suprafața de 3 ha fiecare cu plantații perene (livezi). Terenul nr. 1 cu livada respectivă aparține entității cu drept de proprietate. Costul de intrare a livezii constituie 983 500 lei, amortizarea acumulată – 594 700 lei
La 22 octombrie curent intră în vigoare noile modificări la Legea nr. 1134/1997 privind societățile pe acțiuni și Legea nr. 135/2007 privind societățile cu răspundere limitată,
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a elaborat mai multe modificări la Legea nr. 182/2010 cu privire la parcurile industriale, scopul cărora este eficientizarea activității și administrării parcurilor industriale din RM, precum și facilitarea tranziției către industria 4.0 și instituirea
Începând cu 1 ianuarie 2023, prin modificările operate în legislația fiscală prin Legea 356/2022, în Codul fiscal s-a introdus o reglementare nouă aferentă amânării achitării impozitului pe venit pentru unele categorii de contribuabili - art.87 alin.(1/1).
Biletele de tratament sanatorial se vor acorda veteranilor, în centrele de reabilitare ale Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi în alte instituţii de acest tip, în baza informațiilor puse la dispoziție în regim real, de minister și Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității
Termenul de prezentare a Dării de seamă privind dividendele ce urmează a fi achitate la buget de către societăţile pe acţiuni (forma DPP-16) și a Dării de seamă privind defalcările din profitul net al întreprinderilor de stat şi municipale (forma DISM-16), urmează a fi extins până la 30 august inclusiv a anului următor anului de gestiune.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *