Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Serviciul Stare Civilă în parteneriat cu Centrul de Guvernare Electronică și Ministerul Justiției demarează cea de-a doua etapă de digitizare a actelor de stare civilă care constituie fondul de arhivă a Serviciului Stare Civilă. Astfel, în decurs de aproximativ 32 de luni, se planifică digitizarea a încă 9 milioane de acte de stare civilă, fapt care, pe de o parte va facilita accesul cetățenilor la servicii publice calitative și pe de altă parte, va permite o gestiune mai eficientă și mai sigură a datelor, impulsionând dezvoltarea de noi servicii electronice guvernamentale.
actele necesare pentru circulația cu depășirea limitelor admise, să prezinte inspectoratului fiscal de stat teritorial de la sediul lor darea de seamă privind taxa calculată, în forma stabilită de IFPS prin Ordinul nr. 274 din 07.03.2013 (МО № 56-59/331 din 15.03.2013) – Darea de seamă privind taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehicule a căror masă totală, sarcină masică pe axă sau ale căror dimensiuni depășesc limitele admise (Forma TDL13). Urmează a fi prezentată darea de seamă respectivă de către această categorie de contribuabili în cazul în care organul poliției rutiere și/sau colaboratorul organului abilitat să elibereze autorizație specială pentru circulația pe drumurile publice a autovehiculelor ale căror masă totală, sarcină masică pe axă sau ale căror dimensiuni depășesc limitele admise au întocmit un proces-verbal de constatare a lipsei autorizației speciale sau a necorespunderii masei totale, sarcinii masice pe axă sau dimensiunilor datelor indicate în autorizație?
În condițiile actuale de aplicare obligatorie a Standardelor Naționale de Contabilitate, începînd cu 1 ianuarie 2015, problematica testului la depreciere şi a evaluării obține o semnificație fundamentală în cadrul etapei de tranziție la noile standarde. Testul de depreciere are o importanță crucială pentru calitatea situațiilor financiare, luînd în considerare domeniile strategice de raportare financiară, care se intersectează cu testarea anuală a imobilizărilor corporale sau altor active.
Obligaţia de întreţinere reprezintă îndatorirea legală a unei persoane de a asigura altei persoane (copil, părinte, fostul soț) mijloacele necesare traiului, educării şi pregătirii profesionale. Fundamentul obligaţiei de întreţinere constă în îndatorirea de sprijin moral şi material a persoanei aflate în raporturi de rudenie, de căsătorie şi alte raporturi asimilate celor de rudenie. Astfel, această obligație poate fi stabilită prin încheierea unui contract, precum și în baza hotărârii judecătorești.
Proiectul a fost înaintat Parlamentului de către un grup de deputați, și anume: Palihovici Liliana, Deliu Tudor, Streleţ Valeriu, Agache Angel, Ţap Iurie, și înregistrat la data de 4 iunie curent.
Camera de Comerț și Industrie invită operatorii economici să se înscrie în Comitetul sectorial pentru servicii, al cărui obiectiv este de a ajuta întreprinderile să se documenteze privind condițiile de activitate în condițiile Acordului de comerț liber aprofundat și cuprinzător cu UE și să beneficieze pe deplin de oportunitățile deschise de acesta.
în interviul acordat portalului monitorul.fisc.md cu ocazia aniversării a 25-a de la crearea instituției. Serviciul Fiscal de Stat a fost format chiar înainte de proclamarea independenței RM. Care sunt, în opinia D-voastră, principalele realizări ale Fiscului în acest pătrar de secol? Nici un stat nu poate exista, dacă nu dispune de un sistem fiscal bine organizat și o administrare fiscală eficientă. Cred că acesta a fost motivul fondării instituției, anterior proclamării independenții Republicii Moldova.
Scopul seminarului a fost abordarea problemelor actuale în domeniul implementării conceptului AEO și dezvoltării unui mediu favorabil între organele vamale şi mediul de afaceri — titulari AEO. În cadrul seminarului experţii au relatat despre experienţa mai multor autorităţi vamale în aplicarea programului AEO, iar reprezentanții delegației Serviciul Vamal au ţinut o prezentare, unde au specificat rezultatele obținute în urma implementării acestuia și totodată au reiterat necesitatea dezvoltării cooperării vamale cu UE în scopul facilitării comerţuluiui.
Ministerul Economiei a promovat în Guvern modificări la peste 40 de legi ce simplifică radical procedurile de autorizare pentru agenţii economici. Astfel, în cadrul ședinței Guvernului din săptămâna curentă a fost aprobat proiectul de lege „Cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative”, numit și Ghilotina 2+, ce se referă la actele legislative cu caracter de reglementare a activității agenţilor economici.
În Monitorul Oficial de astăzi, 23 decembrie, a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 173 din 17.12.2014, prin care a fost aprobat formularul Declaraţiei „TDSA14" (Ţigări Diferenţa Stoc Accize) şi a Instrucţiunii privind modul de completare a acesteia. Astfel, subiecţii care importă mărfuri supuse accizelor ce se atribuie la poziţiile tarifare 240210000, 240220, 2403, 240290000, vor fi obligaţi să completeze şi să prezinte acest formular, nu mai târziu de data de 25 a lunii următoare celei în care urma să aibă loc inventarierea stocului de produse menţionate.
De exemplu, taxa pentru amenajarea teritoriului, stabilită prin decizia consiliului local pe teritoriul primăriei Drăsliceni din raionul Criuleni a constituit 100 de lei, iar mărimea taxei pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială a fost fixată la 20 000 de lei. În acest context, avînd în vedere faptul că, prin Legea nr. 324 din 23.12.2013 au fost stabilite cotele maxime pentru taxele locale, apare întrebarea dacă mai sunt aplicabile cotele stabilite la taxele locale menţionate mai sus sau urmează să fie aplicate cotele în limita plafoanelor maximale, aprobate de Parlament?
După cum cunoaștem, în baza Ordinului MF nr. din nr. 166 din 28.11.2013, din 2014 au fost puse în aplicare SNC noi cu titlu de recomandare, iar din 2015 — obligatorii. Conform Ordinului ministrului finanţelor nr. 118 şi Ordinului ministrului finanţelor 119 din 6 august 2013 au fost aprobate 16 SNC, 2 indicații metodologice și planul general de conturi.
Colaboratorii pensionați ai Serviciului Fiscal de Stat au toată competența necesară modernizării europene a autorității fiscale, pe acest motiv este de datoria colegilor mai tineri să valorifice cât mai eficient această resursă, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul reuniuni cu funcționarii și veteranii Fiscului din Chișinău.
În ultimii ani autorităţile reformează intensiv cadrul de reglementare a activităţii de întreprinzător cu scopul de a crea un mediu atractiv pentru iniţierea şi dezvoltarea afacerilor. Pe lângă facilitarea procesului de obţinere a actelor permisive, se fac schimbări şi în ceea ce priveşte controalele de stat. Astfel, în anul curent a devenit funcţional Registrul de Stat al Controalelor care asigură un proces digitizat şi transparent de planificare și raportare a verificărilor. Mai mult, recent au fost abolite vizitele fiscale la întreprinderile nou-fondate.
Republica Moldova şi-a îmbunătăţit în ultimii ani poziţia în mai multe clasamente internaţionale, cum ar fi Indicele Dezvoltării Umane, Indicele Bunei Guvernări, Indicele Competitivităţii Globale, Indicele Uşurinţei Businessului, Indicele Libertăţii Presei,Scorul Democraţiei în Naţiunile în Tranziţie, Indicele Libertăţii Economice.
Proiectul legii transpune Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului și a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului și a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului (denumită în continuare “Directiva 2011/83/UE”), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO), nr. L 304/64 din 22.11.2011.
Proiectul Legii privind declararea averii, intereselor personale, conflictelor de interese și cadourilor de către persoanele cu funcții de demnitate publică, judecători, procurori, funcționari publici și unele persoane cu funcții de conducere a fost plasat de Ministerul Justiției pentru consultări pe site particip.gov.md.
În Monitorul Oficial din 14 noiembrie, a fost publicată Hotărîrea Guvernului nr. 924 din 12.11.2014, potrivit căreia, au fost efectuate modificări și completări în punctul 32 subpunctul 1, al Regulamentului privind restituirea taxei pe valoarea adăugată, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.93 din 1 februarie 2013.
În conformitate cu prevederile art. 90 din Codul fiscal, orice persoană care desfăşoară activitate de întreprinzător, cu excepţia deţinătorilor de patente de întreprinzător, orice reprezentanţă conform art.5 pct. 20), reprezentanţă permanentă, instituţie, organizaţie, inclusiv orice autoritate publică şi instituţie publică, reţine, în prealabil, ca parte a impozitului, o sumă în mărime de 7% din plăţile efectuate în folosul persoanei fizice, cu excepţia deţinătorilor de patente de întreprinzător, a întreprinzătorilor individuali şi a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), a cabinetului avocatului, a notarului public, a executorului judecătoresc, a biroului individual al mediatorului, pe veniturile obţinute de către aceasta conform art.18.
În conformitate cu prevederile alin. (27) art. 4 din Legea nr. 408-XV din 26 iulie 2001 pentru punerea în aplicare a titlului V al Codului fiscal, modificăre operată prin Legea nr. 184 din 28 septembrie 2014 privind modificarea şi completarea unor acte legislative (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr. 310-312, art. 620), Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare primeşte, pînă la 20 octombrie curent, cereri de la producătorii şi procesatorii de fructe, legume şi struguri pentru a fi incluşi în Lista agenţilor economici care pot beneficia de unele înlesniri la achitarea impozitelor şi plăţilor, prevăzute de alin. (24) şi alin. (25) art. 4 din Legea nominalizată.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *