Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Anual, în temeiul prevederilor pct. 8 subpct. 13) din Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanțelor, Ministerul Finanțelor stabilește modul de încasare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi primelor de asigurare obligatorie, precum şi altor plăți stabilite prin legile/deciziile bugetare anuale. În anul 2022, achitarea plăților la bugetul public naţional este reglementată prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 153/2021. Comparativ cu reglementările stabilite în anul precedent, acesta din urmă se caracterizează prin continuarea practicii inițiate în anul 2021 privind optimizarea codurilor IBAN aferente încasărilor la BPN, dar și printr-un șir de noutăți legate de încasare a unor categorii de plăți, modul de achitare în valută străină (EUR/USD) și de procedura de examinare a demersurilor înaintate de plătitori cu privire la corectarea sau restituirea unor categorii de plăți.
Curtea de Conturi va avea dreptul de a sesiza organele de urmărire penală despre depistarea încălcărilor ale căror constatare și examinare țin de competența acestora, prin remiterea materialelor aferente auditului public extern. În Monitorul Oficial din 30 aprilie curent a fost publicată Legea nr. 10 din 12 februarie 2021, prin care au fost operate modificări în unele acte normative, inclusiv în Legea nr. 260/2017 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi. Noile prevederi au ca scop completarea vidului legislativ în privința asigurării măsurilor și recomandărilor formulate de auditori și depășirii problemelor legate de responsabilizarea conducerii entităților audiate, precum și asigurarea continuității activității Curții de Conturi.
În Monitorul Oficial de astăzi, 2 mai curent, a fost publicat Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. 196 din 26 aprilie 2024 cu privire la aprobarea formularelor de citații, prin care au fost aprobate:
Evidența contabilă a mijloacelor financiare ale Fondului Național pentru Mediu (prin intermediul conturilor extra bilanțiere) va fi asigurată de către Oficiul Național de Implementare a Proiectelor în Domeniul Mediului.
Termenul de intrare în vigoare a IFRS 17 „Contracte de asigurare” ar putea fi amânat. În acest sens, Ministerul Finanțelor a elaborat un proiect de ordin pentru modificarea Ordinului MF nr.21/2023, ce prevede transferarea termenului de intrare în vigoare a IFRS 17, de la 1 ianuarie 2026 cum era planificat, la 1 ianuarie 2028.
Subdiviziunile de control din cadrul Serviciului Vamal vor efectua pe parcursul anului curent controale la 33 de agenți economici. Planul de control a subdiviziunilor de control din cadrul Serviciului Vamal pentru anul 2024 efectuat prin audit postvămuire poate fi consultat aici.
În legătură cu anularea prin prescripție de către Serviciul Fiscal de Stat a supraplăților înregistrate în Contul curent al contribuabilului, din partea contribuabililor sunt înregistrate o serie de nemulțumiri, cele mai multe din acestea invocând faptul că ei ar fi trebuit să fie informați de către SFS privind existența acestora (supraplăților) și apropierea de epuizare a termenului de prescripție. O altă întrebare este - în ce
Produsele petroliere și gazul petrolier lichefiat (GPL) se propune a fi incluse în lista produselor admise pentru regimul de antrepozit vamal,
Cum urmează a fi declarate de către angajator în tabelul nr. 2 din Darea de seamă IPC21 perioadele în cazul angajaţilor care, aflându-se în concediu ordinar plătit, au fost rechemaţi prin ordinul conducătorului instituţiei şi au continuat să lucreze, iar ulterior au solicitat acordarea zilelor de concediu care nu au fost utilizate?
Proiectul noului Cod vamal al Republicii Moldova (CV) a fost aprobat în lectură finală în cadrul ședinței plenare a Parlamentului din 24 august curent și urmează să intre în vigoare din 1 ianuarie 2023. Adoptarea documentului derivă din necesitatea executării angajamentelor asumate de RM în partea ce vizează armonizarea cadrului vamal național la Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013, precum și la alte 8 acte normative ale Uniunii Europene. Implementarea noului act normativ are obiectiv principal intensificarea comerțului internațional prin: armonizarea cadrului legislativ național vamal la standardele europene; reducerea costurilor legate de declararea mărfurilor; utilizarea tehnologiilor informaționale pentru toate procedurile vamale;
În conformitate cu prevederile art. 103 alin.(1) pct. 19) din CF, se scutesc de T.V.A. fără drept de deducere serviciile ce ţin de autentificarea drepturilor deţinătorilor de teren.
Semnătura electronică sau olografă nu va mai fi obligatorie în cererile de acces la informații de interes public. Această prevedere se regăsește în proiectul de lege privind accesul la informațiile de interes public, aprobat de Parlament în prima lectură.
În Monitorul Oficial din 17 iulie curent a fost publicată noua componență nominală a Consiliului de contabilitate și raportare financiară pe lângă Ministerul Finanțelor, aprobată prin Ordinul MF nr.68 din 11 iulie 2025.
Serviciul Vamal a publicat Planul de control a subdiviziunilor de control ulterior pentru anul 2025 efectuat prin audit postvămuire. Conform documentului, pe parcursul anului curent urmează a fi supuși controlului 52 de agenți economici. Pentru comparație, în anul 2024, au fost supuși controlului 33 de subiecți (transferați și planificați).
Autoritățile propun modificări la Codul muncii, în contextul alinierii legislației naționale la prevederile Convenției OIM nr.190/2019 privind eliminarea violenței și a hărțuirii în lumea muncii. În acest sens, a fost elaborat un proiect de modificare a CM, care a fost examinat în cadrul recentei ședințe a secretarilor generali.
În conformitate cu prevederile Ordinului SFS nr. 5 din 1 aprilie 2017, certificatele de rezidenţă se eliberează pentru fiecare an calendaristic de către Direcția deservire fiscală (DDF) în raza căreia îşi are raza de deservire persoana fizică sau sediul central a persoanei juridice solicitante sau, după caz, de către Direcţia generală administrarea contribuabili mari (DGACM).
Dat fiind faptul că actele normative din domeniul contabilității și raportării financiare nu prevăd reguli speciale privind particularitățile contabilității în Asociațiile de proprietari din condominiu, în contextul legislației existente în vigoare, în continuare va fi analizat modul de organizare și ținere
În „Monitorul Oficial” de astăzi, 26 iulie, Serviciul Fiscal de Stat,a publicat modificari la Ordinul IFPS nr.1030/2016 cu privire la aprobarea formularului tipizat al Cererii privind modificarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale prin eşalonare sau amînare și procedura examinării acesteia
În cazul unor dificultăți temporare legate de aprovizionarea generală cu semințe, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare va permite, la cererea agentului economic, comercializarea pentru o perioadă și în cantități determinate a semințelor care nu îndeplinesc cerințele în ceea ce privește facultatea germinativă minimă.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *