Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În UTA Găgăuzia și raionul Taraclia, cu asistența UE, a fost reconstruit cel puțin un obiect de infrastructură socială în fiecare dintre cele 40 de localități. De asemenea, au fost lansate sau dezvoltate 63 de întreprinderi mici și mijlocii, creându-se peste 180 de locuri de muncă. Totodată, în regiune au fost create șapte servicii intercomunitare de gestionare a deșeurilor și au fost realizate 105 proiecte de dezvoltare rurală, prin intermediul inițiativei europene LEADER. Sunt doar câteva dintre rezultatele obținute de programul „Susținerea agriculturii și dezvoltării rurale în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia" (SARD), finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD. Rezultatele au fost prezentate la Comrat, în cadrul evenimentului de încheiere a activității de trei ani a programului SARD.
La Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a avut loc o întrevedere cu reprezentanții JICA și misiunea din partea PADECO, ambele fiind organizații nipone. În cadrul ședinței, Directorul general adjunct al ANSA, Ion Toma, a prezentat informația referitor la situația actuală în Republica Moldova în ceea ce ține de siguranța alimentelor. Totodată, a fost abordată problema procesării produselor de origine animală nedestinate consumului uman.
În conformitate cu art. 45 alin. (2) din capitolul V din Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I și II ale Codului fiscal
Legea privind deșeurile va fi completată cu un articol ce va reglementa incinerarea și coincinerarea deșeurilor. În acest sens Guvernul a aprobat un proiect de hotărâre.
În conformitate cu art.14 din Legea privind plata pentru poluarea mediului nr.1540-XIII din 25 februarie 1998, darea de seamă
Agenții economici vor putea importa nămol roșu (reziduu de bauxtină) și zgura de furnal. Parlamentul a votat în lectură finală un proiect de lege ce prevede modificări la Legea privind deșeurile. Acestea prevăd completarea tabelului nr. 7 din Lege, ce conține lista materiei primă secundară pasibilă importului cu cele 2 poziții menționate. Potrivit autorilor, proiectul a fost elaborat ca urmare a adresării conducerii SA „Combinatul de ciment din Râbnița” către comisia parlamentară mediu și dezvoltare regională, care s-a confruntat cu problema lipsei nămolului roșu și a zgurii de furnal pe teritoriul RM – deșeuri destinate utilizării în calitate de materie primă secundară în industria de producere a cimentului.
Lista proiectelor de asistență tehnică în derulare, care cad sub incidența tratatelor internaționale pentru aplicarea scutirilor la impozitul pe venit, accize, taxele vamale, taxele pentru efectuarea procedurilor vamale, taxele pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului, precum şi a scutirii de TVA cu drept de deducere pentru mărfurile și serviciile destinate acestora, va fi actualizată. Cabinetul de miniștri a aprobat ieri, 21 noiembrie 2018, un proiect de hotărâre de Guvern ce prevede completarea anexei nr.1 din Hotărârea nr. 246/2010 cu privire la modul de aplicare a facilităților fiscale și vamale aferente realizării proiectelor de asistență tehnică şi investițională în derulare.
Potrivit pct.3 din Modul de completare a Dării de seamă privind plata pentru emisiile de poluanţi
În Republica Moldova, aproximativ 60-70% din deșeuri sunt reciclabile, iar valorificarea acestora prin incinerare sau coincinerare ar aduce venituri suplimentare și plus valoare în economia țării. Afirmația a fost făcută în cadrul unei ședințe tehnice a Consiliului Economic de pe lângă Prim-ministrul Republicii Moldova.
Declaraţia persoanelor fizice cu privire la impozitul pe venit se prezintă Serviciului Fiscal de Stat nu mai târziu de data de 30 aprilie a anului următor anului fiscal de gestiune. În contextul declarării stării de urgență, potrivit prevederilor pct. 26 alin. (1)-(3) al Dispoziției nr.3 cu modificări a Comisiei pentru Situații Excepționale a RM, termenul de declarare și achitare a impozitului pe venit pentru 2019 de către persoanele fizice ce nu practică activitate de întreprinzător a fost extins până la 29 mai 2020.
Întreprinderea de Stat „Camera de Stat pentru Supravegherea Marcării de pe lângă Ministerul Finanțelor” va fi reorganizată în Instituţia Publică „Camera de Stat pentru Supravegherea Marcării”, al cărei fondator este Ministerul Finanţelor, care propune spre consultare proiectul hotărârii cu privire la Instituția Publică „Camera de Stat pentru Supravegherea Marcării”. Potrivit documentului, instituția are următoarele funcții: • aprobarea şi marcarea tuturor articolelor din metale preţioase fabricate în RM sau introduse în ţară pentru comercializare
În Monitorul Oficial din 28 decembrie curent a fost publicat Ordinul nr. 1346 din 26.11.2018 al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale cu privire la aprobarea listelor de verificare aplicate în cadrul controlului de stat asupra activității de întreprinzător de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP). Astfel, Ordinul prevede 3 liste de verificare pentru controlul de stat al instituțiilor medico-sanitare, controlul în domeniul activității farmaceutice aplicabilă în farmaciile comunitare, cu funcție de producere și filialelor lor și controlul respectării legislației în domeniul sănătății publice.
Publicația Periodică „Monitorul Fiscal FISC.md” amintește tuturor contribuabililor că, pe data de 25 martie, expiră termenul de depunere de către persoanele juridice a Declarației cu privire la impozitul pe venit. De astăzi revenim în sprijinul contabililor cu seria de articole expuse cu știință de cauză de un practician, care împarte experiența cu Dvs. Totodată, articolele corespund poziției oficiale a Serviciului fiscal de Stat. Declarația cu privire la impozitul pe venit (în continuare - Declarația) se completează în conformitate cu Anexa nr.2 „Modul de completare a Declarației cu privire la impozitul pe venit” la Ordinul MF nr.162 din 26.09.2018, care urmează a fi depusă în mod obligatoriu de următoarele categorii de contribuabili:
Proiectele investiționale strategice, pentru care urmează a fi încheiate acorduri de investiții, vor corespunde obligatoriu la cel puțin 5 criterii. Ministerul Economiei și Infrastructurii propune spre consultare proiectul hotărârii de Guvern ce ține de aprobarea Regulamentului cu privire la modul de elaborare, încheiere și de monitorizare a implementării acordurilor de investiții cu privire la proiectele investiționale strategice.
Ministerul Economiei și Infrastructurii propune spre consultare un proiect de hotărâre cu privire la reparația drumului de acces spre poligonul de depozitare a deșeurilor din comuna Țînțăreni, în care se propune desfășurarea achizițiilor necesare pentru elaborarea documentației de proiect și executarea lucrărilor de reparație a drumului prin negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, în conformitate cu Legea privind achiziţiile publice, în scopul urgentării soluționării problemelor de evacuare a deșeurilor menajere din mun. Chișinău.
Din 1 ianuarie 2020, sunt puse în aplicare o serie de legi, prin care au fost operate modificări asupra Codului fiscal (CF): — Legea nr.171 din 19.12.2019; — Legea nr.170 din 19.12.20191; — Legea nr.122 din 16.08.2019; — Legea nr.115 din 15.08.2019. Necesitatea de modificare a CF derivă din necesitatea perfecţionării şi ajustării legislaţiei fiscale la evoluţia proceselor economice şi sociale, precum şi din necesitatea asigurării veniturilor bugetare necesare acoperirii cheltuielilor.
Desfășurarea procesului de producţie implică o coordonare și reflectare cât mai rațională a tuturor costurilor și cheltuielilor necesare pentru realizarea produsului finit. Corelația între cost, volumul producţiei și profit reprezintă un instrument important de gestiune, care permite managerilor să ia decizii argumentate privind planificarea și să efectueze, din punct de vedere economic, controlul comportamentului costurilor și cheltuielilor în cursul unei perioade de timp.
Autoritățile propun un șir de măsuri ce se referă la implementarea principiilor economiei verzi în sectoare ca energetica, agricultura ecologică, transportul durabil, ecologizarea întreprinderilor mici și mijlocii, achiziții publice, construcții, educație pentru dezvoltarea durabilă și industrie verde.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *