Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În Regulamentul cu privire la atribuirea categoriilor de vulnerabilitate energetică și modul de stabilire și plată a compensațiilor pentru achitarea facturilor la energie, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 704/2022, au fost operate modificări, acestea fiind votate în ședința Executivului din 23 noiembrie. Potrivit ministrului Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spataru, modificările se efectuează ca urmare a unui proces amplu de consultare cu furnizorii și alți actori implicați.
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a propus pentru consultări publice proiectul ordinului cu privire la stabilirea criteriilor de determinare și selectare a contribuabililor mari. Documentul este elaborat în scopul eficientizării administrării contribuabililor mari şi îmbunătățirii colectării încasărilor la bugetul public național, în temeiul prevederilor art. 133 alin. (2) pct. 35) din Codul fiscal (CF).
Rezidentul RM a încheiat un contract de arendă a utilajelor cu un nerezident. Utilajul respectiv nu a fost introdus în RM din afara țării, fiind procurat de către nerezident de la un furnizor de pe teritoriul RM și ulterior transmis în folosință conform contractului de arendă rezidentului RM. Având în vedere că în situația descrisă nu a avut loc introducerea utilajului din afara RM, adică acesta nu a fost importat, apare sau nu obligația privind calcularea TVA?
Trecerea proceselor de administrare a resurselor umane în sfera digitală a fost impulsionată de pandemie și de necesitatea de a adopta regimul muncii la distanță. Totodată, tendințele arată că salariații și angajatorii intenționează să continue munca la distanță chiar și după pandemie, în regim permanent sau parțial, în funcție de posibilități. Astfel, semnarea electronică a documentelor ce țin de relațiile de muncă și schimbul electronic al acestora au devenit esențiale. În acest context, în anul 2020 Codul muncii a fost suplinit cu prevederi care permit încheierea, modificarea și încetarea, prin schimbul de documente electronice cu utilizarea semnăturii electronice avansate calificate, a contractului individual de muncă (CIM) care conține clauze privind munca la distanţă[1].
Pe parcursul anului, entitatea-subiect impozabil cu TVA poate înregistra în unele perioade fiscale doar livrări impozabile cu TVA, în altele - doar livrări scutite de TVA fără drept de deducere, iar în unele perioade - atât livrări impozabile, cât și scutite de TVA fără drept de deducere. Modalitatea de deducerea a sumelor TVA aferente procurărilor utilizate pentru efectuarea livrărilor în cauză va fi următoarea:
În cazul efectuării tranzacțiilor cu mijloacele fixe contabilii practicieni întâmpină un șir de dificultăți ce țin de documentarea, aprecierea consecințelor fiscale și raportarea operațiunilor corespunzătoare. În continuare, în baza mai multor exemple, vom încerca să oferim răspunsul la mai multe întrebări.
La 12 august curent, în Monitorul Oficial al RM nr.257-263, a fost publicat Ordinul ministrului finanțelor nr. 86 din 10.08.2022 „Cu privire la modificarea Ordinului ministrului finanțelor nr. 94 din 30 iulie 2020”. Ordinul în cauză a fost elaborat în vederea realizării prevederilor Legii nr.160/2022 pentru modificarea unor acte normative prin care au fost operate unele modificări în actele legislative ce vizează regimul fiscal al veniturilor obținute de către persoanele fizice care exercită unele activități necalificate cu caracter ocazional (zilieri) (Monitorul Oficial al RM nr. 208-216 din 15.07.2022).
Micii fermieri din țara noastră vor putea să-și sporească reziliența și productivitatea grație unui proiect de asistență tehnică în valoare de $265 mii, finanțat de Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), anunță Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), care recent a semnat cu FAO proiectul „Suport pentru fermierii mici, în particular din sectorul zootehnic”.
Una din etapele de bază la construcția clădirilor cu mai multe etaje o reprezintă instalarea suporturilor de metal care servesc în calitate de piloni necesari pentru edificarea acestora. Suporturile de metal poartă denumirea de popi metalici sau popi planșeu. Potrivit DEX-ului popii reprezintă stâlpi, bârne, pari, prăjini etc. cu diversă utilizare mai des ca element de susținere sau sprijin.
În cadrul ședinței secretarilor generali a fost examinat proiectul hotărârii de Guvern pentru aprobarea Graficului controalelor de stat asupra activității rezidenților parcurilor industriale pentru anul 2023. Conform acestuia, pe parcursul anului viitor ar putea fi supuși controlului de stat 12 rezidenți.
Este bine cunoscut faptul că, investițiile străine reprezintă o sursă importantă de creștere economică și ajută la crearea de locuri de muncă. În scopul creării unei platforme importante în atragerea investițiilor străine, au fost create Zone economice li
Trebuie să primim niște bunuri de la o întreprindere municipală (de exemplu, un bun al carei cost este de 100 lei, dintre care 15 lei constituie amortizarea, iar la balanță, fără amortizare, costul lui este de 85 lei). Cum trebuie să reflectăm aceste poziții în factura fiscală?
În Republica Moldova a demarat procesul de raţionalizare a cheltuielilor în sectorul sănătăţii, care se va desfăşura până la sfârşitul anului 2022 şi va finaliza cu elaborarea unei foi de parcurs pentru implementarea recomandărilor identificate. În acest sens, grupul de lucru responsabil de realizarea acestui exercițiu s-a întrunit pe data de 19 mai în prima ședință. Scopul proiectului este de a contribui la atingerea obiectivelor bugetar-fiscale pe termen mediu şi de a crea spaţiu fiscal pentru noi reforme şi iniţiative de politici, comunică Ministerul Finanțelor. În cadrul acestui exerciţiu vor fi examinate aspectele ce vizează cheltuielile din asistenţa medicală urgentă prespitalicească, asistenţă medicală primară,
Pe parcursul anului 2021 persoana fizică a obținut venituri de la jocuri de noroc pe platforma electronică legal înregistrată în RM a Loteriei Naționale. Este oare obligată această persoană să declare veniturile în cauză și să achite impozit pe venit aferent anului 2021? Potrivit art.12 pct.14) Codul fiscal, câştiguri reprezintă veniturile brute obţinute de la jocurile de noroc, loterii şi de la campaniile promoţionale atât în formă monetară, cât şi nemonetară. Câştigul obţinut prin intermediul reţelelor de comunicaţii electronice reprezintă valoarea totală a sumei retrase din contul de joc.
Prin procesele-verbale întocmite ANRCETI a constatat că 29 persoane fizice și juridice au încălcat regulile de protecție a liniilor și instalațiilor de comunicații electronice. Pentru comiterea acestor încălcări persoanele respective au fost sancționate cu amenzi de la 30 la 240 UC (de la 1500 până la 12000 lei).
Pentru mâine, 2 noiembrie 2022, este preconizată Ședința publică extraordinară a Consiliului de Administrație, în cadrul căreia vor fi examinate în regim de urgență solicitările operatorilor de ajustare a prețurilor reglementate pentru energia electrică furnizată consumatorilor finali, în conformitate cu noile prețuri de achiziție și prevederile metodologiei tarifare, comunică Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.
În conformitate cu art. 177 din Codul fiscal, în cazul admiterii restanței, obligația fiscală poate fi stinsă prin executare silită, care se efectuează în modul stabilit de Capitolul 9 al Titlului V din Codul fiscal (CF). În acest sens, art. 1324 alin. (8) și art. 195 alin. (1) din CF stabilesc că atribuția și prerogativa executării silite a restanțelor aparține Serviciului Fiscal de Stat (în continuare - SFS), care este abilitat cu această funcție și în cazul altor plăți restante față de bugetul public național potrivit legii (ex. contribuțiile obligatorii în Fondul Viei și Vinului, conform art. 323 alin. (10) și (11) din Legea viei și vinului nr. 57/2006; creanțele bănești bazate pe dispoziții de drept public, în temeiul art. 175 alin. (2) din Codul administrativ).
În ajunul sărbătorilor de iarnă, când sporește cerința pentru diverse mărfuri și servicii, dar și riscul de admitere a încălcărilor legislației, Serviciul Fiscal de Stat vine cu acțiuni de informare și conformare benevolă a agenților economici. Astfel, în perioada 24-30 decembrie 2019, SFS va desfășura o campanie de informare și conformare pe următoarele domenii: – comerț de produse alimentare en gros; – prestarea serviciilor de frumusețe/cosmetologie; – prestarea serviciilor din domeniul alimentației publice (restaurante/cafenele/baruri); – comercializarea brazilor.
În luna iulie 2020 a fost aprobată Foaia de parcurs pentru impulsionarea procesului de digitizare a economiei naționale și dezvoltare a comerțului electronic. Documentul are ca scop facilitarea interacțiunii la distanță și promovarea serviciilor digitale pentru mediul de afaceri, stimularea utilizării comerțului electronic de către companii și consumatori, simplificarea procedurilor vamale la exportul online, stimularea serviciilor poștale și de curierat, promovarea și atragerea în țară a platformelor naționale și internaționale de comerț electronic. Astăzi, 3 februarie 2021, pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru,
O întreprindere rezidentă de construcție a procurat un teren ce constituie proprietate comună a doi nerezidenți – soț și soție, cu scopul de a construi un bloc locativ. Cum urmează a fi efectuată reținerea impozitului pe venit din plățile acordate nerezidenților, luând în considerare că înstrăinarea a avut loc în baza contractului de vânzare-cumpărare ce prevede că plata mijloacelor bănești urmează a fi efectuată în rate fixe pe parcursul a 2 ani consecutiv?
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *