Știri

Amenzile aplicare de ANRCETI în anul 2022

În anul 2022, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), în calitate de organ de constatare a contravențiilor din domeniile de competență, a sancționat 46 de persoane fizice și juridice pentru comiterea contravențiilor în domeniul comunicațiilor electronice, conform datelor publicate de Agenție.

 

Astfel, prin procesele-verbale întocmite ANRCETI a constatat că 29 persoane fizice și juridice au încălcat regulile de protecție a liniilor și instalațiilor de comunicații electronice. Pentru comiterea acestor încălcări persoanele respective au fost sancționate cu amenzi de la 30 la 240 UC (de la 1500 până la 12000 lei).

 

Totodată, alte 10 persoane fizice și juridice au deteriorat din imprudenţă liniile, instalaţiile, echipamentele de comunicaţii electronice sau poştale, fapt pentru care au fost sancționate cu amenzi de la 10 la 100 UC (de la 500 lei până la 5000 lei).

 

Alte încălcări constatate de către ANRCETI vizează: nerespectarea condiţiilor de autorizare generală de către furnizorii de reţele/servicii de comunicaţii electronice, împiedicarea activităţii ANRCETI, utilizarea fără licenţă şi fără permis tehnic a canalelor, a frecvenţelor radio, executarea lucrărilor de construcţie în zonele de protecţie a liniilor, cablurilor şi instalaţiilor de comunicaţii electronice fără autorizaţia proprietarului acestor linii. Pentru încălcări persoanele au fost sancționate cu amenzi de la 30 la 300 UC (de la 1500 lei până la 15000 lei).

 

Ca urmare, în rezultatul examinării cauzelor contravenționale pornite de către ANRCETI, în anul 2022 au fost aplicate sancțiuni sub formă de amendă în valoare totală de 212,1 mii lei, amenzile aplicate fiind încasate integral în bugetul public național.

 

Totodată, reamintim că în conformitate cu Planul controalelor de stat pentru anul 2023, ANCRETI urmează să verifice pe parcursul anului curent 50 de furnizori.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI)

742 vizualizări

Data publicării:

30 Ianuarie /2023 13:23

Domeniu:

Noutăți

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon