Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-martie 20141),2) Biroul Naţional de Statistică anunţă că, exporturile de mărfuri realizate în luna martie 2014 s-au cifrat la 214,2 mil. dolari SUA, cu 13,8% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 4,2% mai puţin comparativ cu luna martie 2013.
Toyota, cel mai mare producător de automobile la nivel mondial, a rechemat pentru verificări şi reparaţii 6,76 milioane de autovehicule aflate în circulaţie în întreaga lume, printre care se numără şi modele Yaris şi RAV4. Campania cuprinde cinci rechemări pentru probleme diferite şi vizează 27 de modele Toyota, un model Pontiac şi un Subaru, potrivit unui email transmis de Toyota şi citat de Bloomberg.
Prin Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 267 din 23 decembrie 2012 ( publicată în Monitorul Oficial nr. 13-14 din 13 ianuarie 2012) a fost modificat şi completat art. 254 al Codului fiscal. În rezultatul modificărilor operate au fost înăsprite sancţiunile pentru contribuabilii, care nu utilizează MCC la efectuarea operaţiunilor în numerar.
Activitatea magazinelor duty-free este reglementată de Codul vamal nr. 1149-XIV din 20 iulie 2000 (Secţiunea a 14-a) şi Regulamentul nr. 49 din 11 martie 2010 „Cu privire la modul de eliberare de către Banca Naţională a Moldovei a acordului pentru comercializarea mărfurilor contra valută străină liber convertibilă în magazinele duty-free”.
Prioritizarea activităţilor ce ţin de lansarea serviciului electronic „Contul curent”, identificarea unei proxime date de lansare a acestuia, cât şi subiecte ce ţin de perfecţionarea Sistemului Informaţional al SFS etc., aceste subiecte au făcut agenda întrevederii Şefului SFS, Ion Prisăcaru, cu reprezentanţii Proiectului USAID/BRITE. În cadrul întrevederii, Şeful SFS, Ion Prisăcaru a reiterat importanţa celor realizate în cadrul cooperării bilaterale şi a punctat necesitatea continuării colaborării.
Contribuabilul – utilizator al maşinilor de casă şi de control cu memorie fiscală (MCC) poartă răspundere pentru veridicitatea şi corespunderea datelor înscrise în Registrul MCC (RMCC), precum şi pentru rectificările efectuate. Pentru completarea corectă a RMCC, urmează de condus cu următoarele norme:
Î.S. “Fiscservinform” este specializata în domeniul tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii, fiind prezentă pe piaţa TIC a Republicii Moldova din anul 2008 în calitate de operator tehnico-tehnologic al sistemului informaţional fiscal din Republica Moldova.
Articolul I – Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială, 2007), cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează. 1. La articolul 133 alineatul (1) litera h1) cuvintele „prevederilor art. 225” se substituie cu textul „metodelor și surselor indirecte”. 2. Articolul 133 alineatul (2) se completează cu litera d1 cu următorul cuprins: „d1) emite decizii asupra cazului de încălcare fiscală stabilit în urma aplicării metodelor și surselor indirecte;”.
Anatol ARAPU, ministrul Finanţelor a prezentat, astăzi 17 decembrie, în cadrul şedinţei Cabinetului de miniştri, spre aprobare Proiectul Hotărîrii Guvernului cu privire la aprobarea Programului de dezvoltare a controlului financiar public intern pentru anii 2014-2017, elaborat în scopul realizării prevederilor bunelor practici ale Uniunii Europene, prevederilor Legii privind controlul financiar public intern şi Strategiei de dezvoltare în domeniul managementului finanţelor publice 2013 – 2020, menite să asigure dezvoltarea continuă a sistemului de control financiar public intern.
Cadrul juridic pentru satisfacerea creanţelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului prin aplicarea faţă de acesta a procedurii planului sau prin lichidarea patrimoniului debitorului şi distribuirea produsului obţinut este stabilit de prevederile Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012. Legea menționată este aplicabilă persoanelor juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, întreprinzătorilor individuali, inclusiv titularilor de patentă de întreprinzător, societăţilor de asigurări, fondurilor de investiţii, companiilor fiduciare, organizaţiilor necomerciale, înregistrate în Republica Moldova în modul stabilit. Prezenta lege nu se aplică băncilor.
Conducerea Serviciului Vamal a dispus întreprinderea acțiunilor necesare pentru a face față afluxului de mijloce de transport, care traversează frontiera în perioada sărbători de iarnă. În acest sens, începînd cu săptămîna curentă, Serviciul Vamal a simplificat la maxim procedurile de control vamal, bazate pe criterii de risc, care au drept scop evitarea aglomerărilor și oferirea serviciilor de calitate cetățenilor, care traversează frontiera de stat.
Vicepremierul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, a instituit un grup de lucru care va elabora modificări la cadrul normativ şi instituţional în domeniul protecţiei consumatorilor, informează MOLDPRES cu referinţă la un comunicat al Ministerului Economiei. Schimbările vor fi operate în legătură cu modificările recente ale legislaţiei în acest domeniu, prin care au fost extinse domeniile de competenţă ale Agenţiei Protecţiei Consumatorilor (APC), precum şi în contextul implementării Strategiei în domeniul protecţiei consumatorilor pentru anii 2013-2020.
Rezerva Federală a SUA anchetează cele mai mari bănci din lume pentru a determina dacă traderii au manipulat indicii de pe pieţele valutare, cu un rulaj de 5.300 miliarde de dolari pe zi. Rezerva Federală se alătură astfel numărului tot mai mare de bănci centrale şi guverne care derulează investigaţii pentru suspiciuni de manipulare a pieţei de schimb valutar prin schimbul de informaţii confidenţiale între traderii celor mai mari bănci, cu scopul de a maximiza propriile profituri, a afirmat pentru Bloomberg o sursă apropiată situaţiei.
Măsurile de relaxare fiscală, cum ar fi reducerea CAS sau neimpozitarea profitului reinvestit, nu pot fi adoptate fără îmbunătățirea colectării impozitelor și taxelor la buget, a declarat marți ministrul Finanțelor Publice, Ioana Petrescu, în cadrul conferinței 'Nevoi și resurse în finanțarea economiilor din Zona Non-Euro', organizată de Institutul Aspen România.
Soldul migratoriu net anual al Marii Britanii a crescut cu aproape 40%, trecând de la 154.000 de sosiri, între septembrie 2011 și septembrie 2012, la 212.000 între septembrie 2012 și septembrie 2013, potrivit cifrelor oficiale cu privire la imigrație făcute publice joi la Londra, informează AFP, Reuters și EFE. Potrivit acestor statistici, numărul românilor și bulgarilor sosiți în Marea Britanie aproape că s-a triplat, ajungând de la 9.000 între septembrie 2011 și septembrie 2012 la 24.000 între septembrie 2012 și septembrie 2013. Oficiul național de statistică a precizat, la publicarea cifrelor în acest sens, că aproape 70% dintre acești imigranți români și bulgari au venit să muncească și 30% pentru a studia.
01.01.2012 — 30.09. 2012 la bugetul de stat – 4 209,9 mil. lei la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale – 3 021,8 mil. lei T.V.A. – 2 547,9 mil. lei accize – 404,8 mil. lei impozit pe venit – total – 541,1 mil. lei, inclusiv: impozit pe venit din salariu – 1 425,6 mil. lei impozite pe proprietate – total – 232,5 mil. lei, inclusiv: impozit funciar – 128,7 mil. lei impozit pe bunurile imobiliare – 103,8 mil. lei efectuate restituiri T.V.A. – 1 333,1 mil. lei înregistrați 1 142 noi plătitori ai T.V.A., anulați – 1 230 efectuate 44 050 controale fiscale:
În cadrul şedinţei au fost abordate aspecte ce vizează asigurarea stabilităţii sistemului financiar-bancar al Republicii Moldova, în mod special fiind examinate unele aspecte privind transparenţa sistemului. Participanţii au discutat situaţia actuală din sistemul financiar-bancar, inclusiv competenţele autorităţilor responsabile de reglementarea, supravegherea şi controlul pieţelor componente ale sistemului financiar, în vederea asigurării transparenţei, respectării cadrului legal aplicabil, precum şi necesitatea modificării acestuia.
Modernizarea administraţiei fiscale este o componentă importantă a activităţii noastre şi pot spune că rezultatele de până acum pot fi cu siguranţă îmbunătăţite. Vom adapta administraţia fiscală astfel încât să răspundă obiectivelor în domeniul colectării veniturilor la buget. Pornim de la premisa că o mai bună informare a contribuabililor va conduce la îmbunătăţirea percepţiei și încrederii faţă de administrația fiscală şi, în consecinţă, la creşterea gradului de conformare voluntară a declarat șeful IFPS Ion Prisăcaru în cadrul ședinței de ieri cu angajații din subordine din raioanele Ialoveni și Hîncești.
Acestea sunt prevederile modificărilor la Legea privind reglementarea valutară, elaborate de Banca Naţională şi prezentate pentru consultări publice. Astfel, se liberalizează operaţiunile valutare supuse autorizării de BNM (cu unele excepţii) în sumă de până la 10 000 euro (sau echivalentul lor).
Astăzi la inițiativa lui Tudor Balițchi la Serviciului Vamal a avut loc ședința cu transportatorii, care transportă pasageri și colete. Scopul ședinței, cum a menționat T. Balițchi a fost de a avea o discuție directă și deschisă, privind traficul de colete și posibilitățile de eficientizare a controlul vamal al acestora. La ședință au participat circa 100 de transportatori care au abordat mai multe aspecte de transportare a coletelor.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *