Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Confirmarea stagiului de cotizare în baza datelor din contul personal Potrivit prevederilor art. 36 al Legii nr. 489/199 privind sistemul public de asigurări sociale (Legea nr. 489/1999), stagiul de cotizare se exprimă în ani și se calculează prin însumarea lunilor pentru care s-au plătit contribuții, în mărimile stabilite, la bugetul asigurărilor sociale de stat, atât de asigurat, cât și de angajator.
Mâine, 10 august 2018, va apărea de sub tipar nr. 295-308 al Monitorul Oficial, în care vor fi publicate următoarele documente oficiale. PARTEA I — Legi, hotărâri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova • Lege pentru modificarea și completarea unor acte legislative (nr. 61, 31 mai 2018) și Decretul cu privire la promulgarea ei
Militarii care îndeplinesc serviciul prin contract, persoanele din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne și sistemului penitenciar, ofițerii de protecție și colaboratorii organelor securității statului și Centrului Național Anticorupție vor primi indemnizații din contul bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS). Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege care are drept scop aducerea în concordanță a cadrului normativ ce ține de prestațiile sociale cu prevederile Legii privind indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale.
Notă: Acest articol este al doilea din seria de articole dedicate impozitării persoanelor fizice și juridice străine pentru activitatea în țara noastră, inclusiv prin prisma convențiilor de evitare a dublei impuneri la care Republica Moldova este parte. ENTITATE STRĂINĂ
Mai bine de 60% dintre lucrătorii informali din Moldova sunt gata să ceară angajatorului să îi fie achitat salariul oficial integral, din care să i se rețină impozite și contribuții. Asta arată rezultatele unui sondaj efectuat în cadrul studiului
Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, pe parcursul lunii decembrie, la Agenție s-au înregistrat 3804 șomeri, dintre care 1662 — femei. Dintre aceștia, 1034 au fost plasați în câmpul muncii.
Tinerii în căutarea unui loc de muncă au nevoie de un sistem cuprinzător de orientare vocațională și informații mai bune despre opțiunile educaționale și oportunitățile ocupaționale, relevă raportul Băncii Mondiale „De la aspirații la ocupații: Rolul informației în deciziile privind educația și piața muncii în Moldova”.
În luna noiembrie 2017 la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă erau la evidență 19 125 șomeri, dintre care 9573 femei. Doar în luna noiembrie s-au înregistrat ca șomeri 5186 persoane, femeile constituind 2146.
Tipuri de drepturi şi de venituri din care nu se vor calcula contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii constituie anexa nr.3, cu care va fi completată Legea nr. 489 privind sistemul public de asigurări sociale. Proiectul de modificare și completare a Legii nr.489 și modificare a Legii nr.289 privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale este propus pentru consultări publice de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale.
Proiectul de Lege cu privire la promovarea ocupării forţei de muncă, care vine să înlocuiască Legea nr. 102 din 13.03.2003 privind ocuparea forței de muncă și protecția socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a fost discutat ieri în cadrul ședinței grupului de lucru „Dezvoltarea Pieței Muncii” a Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru. Necesitatea elaborării noi legi reiese din faptul că actualul cadru de reglementare este depășit,nu corespunde cerințelor pieței și a fost evaluat drept birocratic şi ineficient de către subiecții reglementării.
Pe parcursul celor patru ani de activitate, Programului USAID Comerț, Investiții şi Reglementarea Activității de Întreprinzător (BRITE) a fost un partener strategic al Guvernului Republicii Moldova, în special al ministerului Economiei, în implementarea reformelor pentru mediul de afaceri, consolidarea dialogului public-privat.
Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, la începutul lunii septembrie curent, în țara noastră erau înregistrați 19318 șomeri, dintre care 9544 femei. Cu o lună mai devreme în calitate de şomeri în RM erau înregistrați 20326 persoane, inclusiv 9863 femei.
Mijloace suplimentare în sumă de 11,9 mil. lei au fost încasate la bugetul public național, potrivit raportului general al activităților de minimizare a practicii de achitare a salariilor „în plic” și a muncii „la negru”, realizate de grupurile multidisciplinare în anul 2017, publicat de Serviciul Fiscal de Stat. Astfel, la impozitul pe venitul reținut din plățile salariale, la buget s-a calculat suplimentar o plată în sumă de 3,4 mil. lei, dintre care 2,5 mil. – prin metode și din surse indirecte.
Serviciul Fiscal de Stat a înregistrat progrese semnificative în ultimii ani, iar contribuabilii sunt, în general, mulțumiți de performanța autorității fiscale, indică rezultatele unui sondaj sociologic realizat recent sub comanda expertului Agenției Fiscale Suedeze, Ylva Vesterlund, contribuabililor fiindu-le solicitate opiniile asupra Fiscului şi sistemului fiscal din Republica Moldova.
Moldovenii au cerințe pragmatice față de guvernare, iar recuperarea banilor de pe urma fraudei bancare pare să fie la coada clasamentului solicitărilor. O arată sondajul IRI realizat la începutul acestei luni printre 1500 de respondenți.
Stimați cititori, suntem bucuroși să vă propunem un nou număr al Publicației Periodice „Monitorul fiscal FISC.MD” – nr. 4 (45), care iată va ieși de sub tipar. Ca de obicei, veți găsi în paginile revistei informație utilă activității Dvs., exemple practice și recomandări privind aplicarea corectă a legislației fiscale. Dăm start actualei ediții cu un interviu realizat cu Directorul Serviciului Fiscal de Stat, Serghei Pușcuța, în care se face o totalizare a restructurării instituției, se menționează prioritățile în activitatea SFS pentru perioada imediat următoare. Interviul cu titlul „Reorganizarea SFS s-a soldat cu îmbunătățirea procesului de administrare fiscală” îl găsiți în rubrica Prim-Plan.
Partea I. Codul penal va fi completat cu un nou articol — 911, ce va reglementa liberarea de pedeapsă penală în cazul săvârșirii a unei infracțiuni pentru prima dată.
Ministerul Justiţiei propune spre consultare un proiect de lege ce prevede instituirea unui mecanism de liberare de răspundere penală în cazul infracțiunilor care nu au fost săvârșite prin aplicarea constrângerii psihice, fizice și care nu s-a soldat cu cauzarea de prejudicii vieții și sănătății persoanei, nu a fost săvârșită de un grup criminal organizat sau organizație criminală.
Proiectul ce are drept scop reducerea presiunii sancționatorie asupra business-ului a fost din nou discutat în cadrul ședinței unui grup de lucru al Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, acesta fiind prezidată de ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici. Discuțiile au avut loc în urma solicitării ca autoritățile implicate să remită propuneri de îmbunătățire a proiectului. Astfel, 13 instituții au remis avizele asupra proiectului.
Opinia publică a avut întotdeauna un rol important atât pentru societate în ansamblul ei, cât și pentru orice organizație sau autoritate publică în parte. Identificarea opiniilor contribuabililor constituie un suport primordial, întru îmbunătățire si ajustarea serviciilor publice la necesitățile clienților.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *