Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
La efectuarea controlului fiscal prin metoda verificării prin contrapunere la un agent economic care a avut raporturi economice, financiare etc. cu contribuabilul supus controlului nu au fost depistate încălcări ale legislației fiscale. În cazul dat agentul economic este în drept să solicite un exemplar al actului de control sau nu? Conform prevederilor art. 223 din CF, verificarea prin contrapunere constă în controlul concomitent al contribuabilului și al persoanelor cu care acesta are sau a avut raporturi economice, financiare și de altă natură, pentru a se constata autentificarea rapoartelor și a operațiunilor efectuate.
Amânarea Plăților Vamale și crearea Tarifului Vamal Integrat al Republicii Moldova (TARIM), două dintre cele șase reforme promovate în cadrul campaniei Update Moldova, au fost discutate sâmbătă, 12 martie 2016, la ședința Guvernului. În rezultat, Guvernul a aprobat proiectul noii politici fiscale, vamale și bugetare pentru anul 2016.
Legea taxei de stat, dar și Codul Civil, Codul de Procedură Civilă și Penală, Codul familiei, completate cu noile articole referitor la procedura de mediere, au fost publicate în Monitorul Oficial.
Dreptul de a solicita modificarea cuantumului pensiei de întreţinere îl au ambii părinți în egală măsură. Starea materială şi familială a acestora sunt principalele condiții de care trebuie să se țină cont la modificarea mărimii pensiei acordate copilului.
De către cine urmează a fi eliberată factura fiscală în cadrul comerțului electronic, în contextul unui contract de mandat? Este obligatorie utilizarea MCC cu eliberarea bonului de casă (bon fiscal) de către intermediarul în comerțul electronic, inclusiv în cadrul unui contract de mandat în cazul efectuării de către cumpărător a plății pentru mărfuri cu cardul bancar?
Ministerul Finanțelor a lansat consultări publice cu societatea civila și mediul academic referitor la eficientizarea guvernanței bugetar-fiscale prin preluarea bunelor practici de la țările care au avansat în acest domeniu.
Am ajuns la cumpăna dintre ani! În noaptea de Revelion se întâmplă minuni, credeți în ele și toate aspirațiile Dumneavoastră se vor încununa cu succes!
Deținătorii semnăturii electronice „Fiscservinform” au oportunitatea să creeze, să semneze și să expedieze în regim on-line cererile către Serviciul Fiscal de Stat prin intermediul serviciului electronic „e- Cerere”.
Cum poate beneficia persoana fizică de scutirea pentru soție (soț) la calcularea impozitului pe venit în cazul în care această scutire nu a fost solicitată de la începutul anului, dat fiind faptul că căsătoria a avut loc în iulie 2015? Potrivit prevederile art. 34 al CF, persoana fizică rezidentă aflată în relații de căsătorie are dreptul la o scutire suplimentară în sumă de 10 128 lei anual sau la o scutire suplimentară majoră în sumă de 15 060 lei anual, de care beneficiază persoanele specificate la art. 33 alin. (2) al CF, (suma scutirilor sunt în vigoare pentru anul 2015), cu condiția că soția (soțul) nu beneficiază de scutire personală.
Utilizează „Semnătura electronică Fiscservinform” la semnarea şi expedierea facturii fiscale prin intermediul serviciului „Registrul general electronic al facturilor fiscale” (SIA „RGEFF”).
La evaluarea performanțelor pentru 2015, Ministerul Finanțelor a apreciat cu ”foarte bine” activitatea Serviciului Fiscal de Stat, urmarea a exercitării, de către Fisc, a controlului asupra respectării legislaţiei fiscale, asupra calculării corecte, vărsării depline şi la timp la buget a sumelor obligațiilor fiscale.
La Bucureşti a fost semnat Memorandumului privind schimbul de experiență şi preluarea celor mai bune practici în domeniul activităților administrației fiscale dintre Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lângă Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova şi Agenția Națională de Administrare Fiscală a României.
Autorităţile examinează posibilitatea instituirii unui consiliu fiscal în Republica Moldova, care ar urma să reprezinte o instituţie publică independentă, cu capacităţi analitice, care va elabora şi va prezenta publicului rapoarte în probleme fiscale.
În cadrul Ministerului Finanţelor a fost lansat proiectul de asistenţă tehnică privind îmbunătăţirea cadrului fiscal şi combaterea evaziunii fiscale finanţat din Fondul pentru buna guvernare al Marii Britanii şi a Irlandei de Nord, de care va beneficia Ministerul Finanţelor şi Serviciul Fiscal de Stat (SFS).
Un proiect de lege ce prevede liberalizarea capitalului şi stimularea fiscală a fost înregistrat în Parlament. Proiectul prevede acordarea posibilităţii persoanelor fizice cetăţeni ai Republicii Moldova să declare capitalul ce le aparţine, care anterior se afla în posesiunea altor persoane fizice sau nu era declarat.
Serviciul Fiscal de Stat gestionează eficient procesul de acumulare a veniturilor la bugetul public național, înregistrând în primele 9 luni ale anului 2016 venituri în sumă de 20050,2 mil.lei, ceea ce reprezintă o creștere cu 1885,2 mil. lei sau cu 10,4% față de aceeași perioada a anului 2015.
Tradițional, Publicația Periodică „Monitorul Fiscal FISC.MD” participă la evenimentul „Ziua Abonatului”, organizat de Î.S. „Poșta Moldovei”. În acest context, doar pe 9.12.2016, oferim prețuri speciale la abonamentele 2017.
În luna noiembrie 2016 veniturile Bugetului Public Național, administrate de Serviciul Fiscal de Stat, au constituit 2,18 mld. lei, inclusiv: * Bugetul de stat – 837,3 milioane lei; * Bugetele locale – 228,6 milioane lei; * Bugetul asigurărilor sociale de stat – 832,7 milioane lei; * Fondurile de asistență obligatorie medicală – 280,4 milioane lei.
Un cetăţean în anul 2015 a obţinut venituri doar din salariul primit în perioada august–decembrie. Respectiv, acesta nu a utilizat scutirea personală de care poate beneficia persoana fizică pe parcursul întregului an. În cazul în care cetăţeanul ar fi utilizat întreaga scutire, impozitul pe venit pentru anul 2015 ar fi fost cu 300 lei mai mic. Poate obţine restituirea acestui impozit cetăţeanul şi ce urmează să întreprindă în acest sens?
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *