Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Doar circa jumătate din acțiunile prevăzute de Foaia de parcurs privind agenda de reforme prioritare au fost realizate. La finalizarea termenului de implementare a foii de parcurs, nivelul de realizare a acesteia este estimat la circa 55%. Astfel, din cele 51 acțiuni prevăzute, doar 28 au fost realizate. Mai mult decât atât, 10 din acestea au fost apreciate drept „realizate cu rezerve”, cauzele variind de la nerespectarea întocmai a procesului de transparență decizională până la aspecte de conținut care necesită îmbunătățiri substanțiale.
Contabilii reprezintă veriga între noi – autorități și comunitatea de business – și cred că numai datorită faptului că voi sunteți integri și dați dovadă de un înalt grad de corectitudine și acuratețe, am reușit să avem acele încasări la bugetul de stat. Tot datorită profesionalismului Dvs am reușit să obținem performanțe în topurile internaționale. Ceea ce trebuie să facem noi, este doar să nu vă încurcăm să vă faceți bine activitatea, a menționat secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Veronica Vragaleva, în cadrul celei de-a IV ediții a Conferinței Naționale a Contabililor, dedicată Zilei Profesionale a Contabilului.
Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) va înregistra și supraveghea agențiile de rating de credit, rezultatele cărora vor fi utilizate în contextul legislației privind piața financiară nebancară. Această normă va completa Legea privind Comisia Națională a Pieței Financiare și se conține într-un proiectul înaintat pentru consultări publice. Conform autorilor, inițiativele elaborate transpun în legislația națională Regulamentul Uniunii Europene din 16 septembrie 2009 privind agențiile de rating de credit.
Statele de personal este un act juridic obligatoriu care în conformitate cu legislația în vigoare se întocmește în fiecare unitate și se aprobă prin ordinul (dispoziţia, decizia, hotărârea) angajatorului. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la сonţinutul statelor de personal ale unităţii. Angajatorul este obligat să respecte legile și alte acte normative, precum și clauzele contractelor individuale de muncă, contractului colectiv de muncă și ale convenţiilor colective.
Efectuarea auditului energetic de către companiile mari este una din măsurile prevăzute în proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Planului naţional de acţiuni în domeniul eficienţei energetice pentru anii 2019-2021, elaborat de Ministerul Economiei și Infrastructurii. Astfel, autoritățile își propun promovarea obligaţiei de efectuare, o dată la patru ani, a auditului energetic obligatoriu. În acest sens, se preconizează aprobarea cadrului normativ secundar aferent obligaţiei întreprinderilor mari de a efectua auditul respectiv (Regulamentului cu privire la efectuarea auditului energetic de către întreprinderile mari).
Fiecare subdiviziune structurală din cadrul entităţii publice va elabora un plan anual de activitate, care ulterior urmează a fi integrat în Planul anual de activitate al entităţii publice. Această prevedere va fi inclusă în SNCI 8 din Standardele naţionale de control intern în sectorul public ce reglementează planificarea, monitorizarea şi raportarea privind performanţele. Ministerul Finanțelor propune spre consultări publice proiectul de ordin cu privire la modificarea Ordinului nr. 189 din 05.11.2015 cu privire la aprobarea Standardelor naționale de control intern în sectorul public.
Cancelaria de Stat a Republicii Moldova a inițiat procedura de concurs pentru identificarea unei persoane profesioniste și integre pentru funcția de Secretar general al Ministerului Finanțelor. Termenul limită pentru depunerea dosarului de concurs este 30 august 2019. La concurs pot participa persoanele care corespund următoarelor cerințe:
Subdiviziunea de audit intern evaluează cel puțin o dată la trei ani procesele cu risc sporit din domeniile financiar-contabil, achizițiilor publice, administrării activelor și tehnologiilor informaționale. În Monitorul Oficial din 29 noiembrie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 557 din 19 noiembrie 2019 cu privire la aprobarea Codului etic al auditorului intern și a Cartei de audit intern. Astfel, Codul etic conține principii şi reguli de conduită ce se aplică persoanelor care efectuează auditul intern în sectorul public. Acesta prevede că, înaintea demarării misiunii de audit intern, persoanele care efectuează auditul completează Declaraţia de interese, prin care oferă informaţii despre funcţiile sau interesele deținute în raport cu unitatea auditată.
Vineri, 30 august, în cadrul ședinței Executivului a fost susținut proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru ratificarea Amendamentului, prin schimb de scrisori, la Acordul de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare, semnat la Chișinău la 28 iunie 2016, și a Amendamentului, prin schimb de scrisori, la Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la Chișinău la 28 iunie 2016, în vederea realizării Proiectului de modernizare a administrării fiscale (TAMP). Documentul a fost elaborat de către Ministerul Finanțelor și prevede că proiectul de modernizare a administrării fiscale va fi finanțat „pe bază de rezultate” și va fi aplicat pentru a stimula implementarea efectivă a reformelor.
Veniturile bugetului public național pentru anul 2019 au constituit 62,9 mld. lei, cu 8,5% mai mult decât în anul 2018. Încasările din accize au crescut cu 9%, cele din TVA – cu 8%, veniturile din primele de asigurare medicală – cu 16%, iar veniturile proprii ale bugetului asigurărilor sociale de stat au sporit cu 5% în pofida reducerii cotelor acestora de la 23 la 18%. Totodată, colectările din impozitul pe venit au rămas la nivelul anului 2018 în condițiile în care, la 1 octombrie 2018, a fost pusă în aplicare reforma fiscală prin care s-a dublat scutirea personală și s-a diminuat cota impozitului pe venit de la 18 la 12%. Datele au fost prezentate astăzi în cadrul ședinței lărgite a Colegiului Ministerului Finanțelor, fiind trecute în revistă realizările ministerului și ale instituțiilor din subordine pentru anul 2019, precum și prioritățile stabilite pentru anul curent.
Republica Moldova va explora tot mai puține oportunități de finanțare în condiții concesionale și semiconcesionale, acestea urmând a fi înlocuite cu finanțarea la costuri de piață, respectiv mai înalte. În procesul de gestiune a datoriei de stat ar trebui să se ia în considerare că aceasta ar putea duce la apariția unor noi riscuri sau la acutizarea celor existente, se spune în proiectul Programului „Managementul datoriei de stat pe termen mediu (2020-2022)” elaborat de Ministerul Finanțelor. Conform autorilor, documentul descrie strategia de finanțare a deficitului bugetului de stat, identificarea factorilor de cost și de risc aferenți, este bazat pe practicile internaţionale definite în „Liniile directoare ale Băncii Mondiale si FMI referitoare la elaborarea strategiilor de datorie pe termen mediu”, cu utilizarea instrumentului analitic Medium Term Debt Management Strategy (MTDS AT).
Serviciul Vamal a demarat implementarea Proiectului de reabilitare și modernizare a punctelor de trecere „Sculeni-Sculeni”, „Leușeni-Albița” și „Giurgiulești-Giurgiulești”, care reprezintă cele mai traversate posturi vamale din țară, înregistrând, pe tot parcursul anului, valori mari de trafic. Proiectul este integrat în Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Guvernele celor două state.
Fondul Monetar Internațional (FMI) a alocat Republicii Moldova o nouă tranșă în valoare de $46,1 mil. în urma evaluării progresului înregistrat în realizarea angajamentelor asumate. Din această sumă, circa $27,5 mil. sunt pentru susținerea bugetului de stat al Republicii Moldova. Prima plată a fost efectuată pe data de 24 septembrie 2019, în sumă totală de $30,7 mil., dintre care $18,4 mil. (mecanismul de finanțare EFF – Extended Fund Facility) fiind destinați pentru susținerea bugetului de stat al Republicii Moldova. Restul sumei, în valoare totală de $15,4 mil., a fost debursată la data de 30 septembrie curent, pentru susținerea bugetului de stat fiind destinate $9,1 mil. (mecanismul de finanțare ECF – Extended Credit Facility).
Potrivit informațiilor Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, anul agricol 2017 a fost mai rodnic decât 2016, la majoritatea produselor agricole productivitatea fiind mai înaltă.
În „Monitorul oficial” din 23 august curent, a fost publicată lista persoanelor cărora, prin decizia Guvernului, le-a fost decernat Premiul național pentru anul 2019. Laureați ai premiului sunt Alexei Sainciuc, pictor și grafician de carte, pentru opera artistică, originalitate și contribuție de excepție la cultivarea valorilor estetice noilor generații prin intermediul artei vizuale; Alexandra Conunova-Dumortier, violonistă, pentru performanța interpretativă în arta muzicală violonistică universală și promovarea imaginii Republicii Moldova în lume.
În cadrul ședinței de lucru a Consiliului Consultativ al Rețelei Incubatoarelor de Afaceri din Republica Moldova (RIAM) au fost prezentați indicatorii de performanță atinși în urma realizării planului de activitate pentru anul 2019. Astfel, în cele 11 incubatoare de afaceri – membre RIAM își desfășoară activitatea 204 companii rezidente, dintre care 149 prestează servicii, iar alte 55 au activitate de producere și procesare. Totodată, 101 sunt start-up-uri, 106 sunt gestionate de tineri și 108 de companii sunt administrate de femei. Per total, au fost create 937 locuri de muncă, dintre care 549 pentru femei și 442 sunt oferite tinerilor.
Consiliului Concurenței a prezentat Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe Raportul privind ajutoarele de stat acordate în Republica Moldova pentru anul 2017. În opinia membrilor Comisiei, cifre oferite au contribuit la formarea unei imagini clare asupra problemelor existente în acest domeniu de supraveghere a concurenței și în ce măsură funcțiile Consiliului sunt exercitate conform competenței. Comisia a constatat, totuși, lipsa unor indicatori clari cu privire la impactul pe care îl au ajutoarele de stat în soluționarea problemelor economiei autohtone.
Potrivit statisticilor internaționale, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) generează circa 64% din poluarea industrială, în timp ce doar 16% din acestea sunt angajate în acțiuni de mediu. În același timp, statele sunt tot mai preocupate de identificarea celor mai bune soluții și tehnologii privind gestionarea corectă a deșeurilor. În acest context, Ministerul Economiei și Infrastructurii a elaborat proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Programului Național de Ecologizare a IMM-urilor.
Instituțiile medico-sanitare private, care vor fi licențiate și acreditate, vor putea acorda servicii medicale de profilaxie, diagnostic, tratament și supraveghere în domeniul oncologic. Un proiect de lege în acest sens a fost votat în prima lectură în cadrul ședinței Parlamentului din 19 octombrie curent.
Directorul Serviciului Vamal a depus ieri, 27 iunie, o cerere de demisie. Anunțul a fost făcut printr-un comunicat de presă, în care au fost prezentate realizările autorității vamale în ultimii trei ani (2016–2019), perioadă în care funcţia de director general al Serviciului Vamal (SV) a fost deținută de Vitalie Vrabie. Astfel, conform informației prezentate, SV a adus suplimentar în bugetul de stat încasări de peste 11,7 mld. lei. În ultimii trei ani au fost realizate o serie de proiecte importante ce au avut ca scop modernizarea autorității vamale.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *