Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Autorităţile contractante vor iniţia şi desfăşura procedurile de achiziţii publice de lucrări sau procedurile de achiziţii publice de servicii de proiectare și de lucrări (procedurile de achiziţii de lucrări) în conformitate cu noua Documentaţie standard pentru realizarea achiziţiilor publice de lucrări (Documentația), aprobate prin Ordinul nr. 69 din 7 mai 2021 al Ministerului Finanțelor, publicat în MO din 18 iunie curent. Documentul stabilește dreptul de a participa la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică de lucrări a oricărui operator economic, rezident sau nerezident, persoană fizică sau persoană juridică de drept public sau privat ori asociație de astfel de persoane.
Publicația Periodica ”Monitorul Fiscal FISC.md” continuă publicarea recomandărilor privind completarea anexelor 1D și 2D din Declarația VEN12. Pentru o bună însușire a celor expuse în continuare, sugerăm utilizatorilor noștri să ia cunoștință și de partea publicată anterior. Capitolul I.
La 30 martie curent, P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” va marca 10 ani de la fondare!!! Vino să sărbătorim împreună, participă la concursul cu genericul „10 ani, 10 premii”. Premiul include: Cod fiscal 2021 + abonament electronic până la 31.12.2021. Premiul poate fi pentru tine sau îl poți câștiga pentru cineva drag!
Modificările operate în formatul nou al situațiilor financiare/1, elaborate în conformitate cu prevederile stipulate în noile Standarde Naționale de Contabilitate (intrate în vigoare din 2015, cu titlu de recomandare - din 2014) au condus la apariția unor aspecte legate de modul de prezentare a informațiilor în situațiile financiare anuale. Printre acestea aspecte se evidențiază și prezentarea informațiilor privind părțile afiliate în situațiile financiare.
Dezvoltarea pieței interne a valorilor mobiliare de stat (VMS) este un obiectiv strategic pe termen lung al Ministerului Finanțelor, prevăzut anual în Programul de management al datoriei de stat pe termen mediu. Una din acțiunile Ministerului, pe termen mediu, în scopul realizării acestui obiectiv este extinderea maturității portofoliului de valori mobiliare de stat emise pe piața internă.
Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI RM) continuă să-și dezvolte platforma online www.client.chamber.md cu scopul de a moderniza și simplifica serviciile în domeniul expertizei mărfurilor, evaluării bunurilor și emiterii de certificate de origine preferențiale. Săptămâna trecută, 50 de noi agenți economici s-au conectat la platforma online și au primit semnături electronice gratuite cu sprijinul financiar al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) în cadrul Proiectului „Optim - Oportunități prin Tehnologii și Inovație în Moldova ‘’ realizat de HELVETAS Swiss Intercooperation.
Autorii și titularii dreptului de autor și ai drepturilor conexe își pot exercita drepturile patrimoniale în mod individual (gestiune individuală) sau prin intermediul organizațiilor de gestiune colectivă (gestiune colectivă).
Organizația necomercială (ONC) reprezintă o persoană juridică al cărei scop este altul decât obţinerea de venit. Acestea sunt în drept să desfăşoare orice gen de activitate neinterzis de lege, care ţine de realizarea scopurilor prevăzute de statut. Contabilitatea în organizațiile necomerciale este condiționată de un șir de particularități și rezultă din scopul și specificul activității acestora, care astăzi, 21 mai, au fost prezentate în cadrul webinarului organizat de P.P. „Monitorul fiscal FISC.md”.
Indemnizațiile zilnice pentru copiii cu statut de copil rămas temporar fără ocrotire părintească și pentru cei plasați în serviciile de plasament vor fi majorate, potrivit proiectului hotărârii de Guvern elaborat de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, inclus pe agenda ședinței secretarilor generali din 18 martie curent. Astfel, în zilele obișnuite, indemnizația zilnică va constitui 13 lei, cu ocazia zilelor de naștere va fi acordată o indemnizație de 112 lei, iar în zilele de sărbătoare (Anul Nou, Crăciunul, Paștele și Ziua Internațională a Copilului) copiii vor primi câte 80 de lei.
În listele de verificare pentru domeniile de control ale Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au fost operate modificări. Ordinul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului nr. 29 din 16 februarie 2021 cu privire la modificarea Ordinului nr. 79/2019 a fost publicat în Monitorul Oficial din 26 februarie curent. Astfel, anexa nr.1 la acest ordin este „Lista de verificare a exploatațiilor piscicole” care va conține 78 de întrebări. Modificări intervin și în anexa nr. 2 ce se referă la Lista de verificare a farmaciei veterinare, fiind completată cu încă 27 întrebări și în total va necesita 50 de răspunsuri.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor va efectua controlul de stat referitor la deținerea utilajului tehnologic principal la fabricarea alcoolului etilic rectificat și a producției alcoolice tari. În Monitorul Oficial din 9 aprilie curent a fost publicat Ordinul nr. 71 din 30 martie 2021 al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului cu privire la modificarea Ordinului MADRM nr. 79/2019, prin care au fost aprobate listele de verificare pentru domeniile de control ale ANSA.
Executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) în anul 2020 s-a încheiat cu depășirea veniturilor asupra cheltuielilor, excedentul bugetar constituind 137,1 mil.lei, potrivit Raportului privind executarea FAOAM în anul 2020. În Monitorul Oficial din 18 iunie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 90 din 16 iunie 2021 cu privire la aprobarea proiectului de hotărâre a Parlamentului pentru aprobarea Raportului. Astfel, executarea FAOAM în anul 2020 a constituit la partea de venituri circa 8,542 mld. lei sau 100,5% în raport cu prevederile anuale, iar în comparație cu un an mai devreme suma veniturilor acumulate s-a majorat cu 11,9%. În structura veniturilor, 58,6% constituie veniturile proprii, iar 41,4% reprezintă transferurile de la bugetul de stat.
În lunile ianuarie-martie 2021 numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale a fost în creștere cu 50,7% față de aceeași perioadă din anul 2020, fiind eliberate per total 719 acte: 479 autorizații de construire pentru clădiri rezidenţiale și 240 – pentru clădiri nerezidenţiale. Conform datelor prezentate de Biroul Național de Statistică, în profil regional, în trimestrul I al anului curent a sporit numărul autorizațiilor respective eliberate în Centru – cu 63, mun. Chișinău – cu 55, Sud – cu 26, UTA Găgăuzia – 21. Descreșterea fiind înregistrată doar în regiunea Nord, unde au fost eliberate cu 8 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale mai puțin comparativ cu perioada similară a anului 2020.
Serviciul Fiscal de Stat a plasat Calendarul fiscal pentru luna decembrie 2020, reamintind contribuabililor datele prezentării dărilor de seamă fiscale, dar și termenul de achitare a impozitelor, taxelor și a contribuțiilor de asigurări sociale. Astfel, în luna decembrie termenul-limită de prezentare a rapoartelor și de stingere a obligațiilor fiscale va fi data de 28 decembrie 2020, deoarece ziua de 25 decembrie este declarată zi liberă. Ținând cont de faptul că, conform prevederilor art.129 pct. (8) din Codul fiscal, dacă ultima zi a perioadei este una de odihnă, se va considera o ultimă zi prima zi lucrătoare care urmează după ziua de odihnă. În cazul prezentării dărilor de seamă în format electronic ultima zi se consideră ziua deplină.
Serviciul Fiscal de Stat a propus pentru consultări publice proiectul ordinului cu privire la modificarea Ordinului nr.17/2017 al Ministerului Finanțelor despre aprobarea formei Registrului de evidenţă a mărfurilor supuse accizelor ce se expediază (se transportă) din antrepozitul fiscal (Registru) şi a modului de completare a acestuia (OMF nr.17/2017). Proiectul prevede o redacție nouă a Registrului (Anexa nr. 1 la OMF nr.17/2017) care, pe lângă datele obligatorii de a fi incluse în acesta, va conține și informația cu privire la documentul de însoțire a mărfii (seria și numărul facturii fiscale, avizului de însoțire a mărfii etc.).
În conformitate cu art. 177 din Codul fiscal, în cazul admiterii restanței, obligația fiscală poate fi stinsă prin executare silită, care se efectuează în modul stabilit de Capitolul 9 al Titlului V din Codul fiscal (CF). În acest sens, art. 1324 alin. (8) și art. 195 alin. (1) din CF stabilesc că atribuția și prerogativa executării silite a restanțelor aparține Serviciului Fiscal de Stat (în continuare - SFS), care este abilitat cu această funcție și în cazul altor plăți restante față de bugetul public național potrivit legii (ex. contribuțiile obligatorii în Fondul Viei și Vinului, conform art. 323 alin. (10) și (11) din Legea viei și vinului nr. 57/2006; creanțele bănești bazate pe dispoziții de drept public, în temeiul art. 175 alin. (2) din Codul administrativ).
În Monitorul Oficial nr. 82-85 din 26 martie curent a fost publicat Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. 143 din 17 martie 2021 cu privire la modificarea Ordinului SFS nr. 124 din 15.03.2019 prin completarea listei agenților economici obligați de a utiliza factura fiscală electronică (e-factura). În temeiul art. 1323 alin. (10), art. 1324, art.133 și art. 117 alin (11) din Codul fiscal (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediție specială din 8 februarie 2007),
Potrivit art.3 al Legii contabilității și raportării financiare nr.287/2017 (Legea nr.287/2017), entitatea de interes public reprezintă entitatea ale cărei valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată; bancă; asigurător (reasigurator)/societate de asigurări; organism de plasament colectiv în valori mobiliare cu personalitate juridică; entitate mare care este întreprindere de stat sau este societate pe acțiuni în care cota statului depășește 50% din capitalul social. Clasificarea entităților este descrisă în art.4 al Legii nr.287/2017, respectiv entitatea mare este entitatea care, la data raportării, depăşeşte limitele a două dintre următoarele criterii:
În primul semestru al anului curent, Inspectoratul de Stat al Muncii (ISM) a efectuat 1157 controale, dintre care 910 în domeniul raporturilor de muncă, 227 – securității și sănătății în muncă și 20 de verificări mixte, comunică ISM. Din numărul total de controale efectuate 886 au fost planificate, 244 fiind desfășurate în sectorul public și 642 – în cel privat, iar alte 271 verificări au fost inopinate (102 – în sectorul public și 169 – în sectorul privat). Ca rezultat al acțiunilor de inspecție au fost întocmite procese-verbale de control, în care au fost stabilite 7941 de abateri de la prevederile actelor legislative şi normative,
În cazul organizațiilor sindicale și patronale care practică activități economice, măsura de sprijin ce constă în scutirea de impozitul pe venit a acestora, acordată în baza prevederilor art. 533 din Codul fiscal, constituie ajutor de stat. În Monitorul Oficial din 23 aprilie curent a fost publicată Decizia Consiliului Concurenței nr. ASO-12 din 16 aprilie 2021, aprobată în urma analizei raportului privind monitorizarea schemei de ajutor de stat existent referitor la scutirea de impozit pe venit a organizațiilor sindicale și patronale.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *