Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Anul curent, Centrul de instruire în finanțe din cadrul Instituției publice „Centrul de tehnologii informaționale în finanțe” (CTIF) va demara, în premieră, un ciclu de instruiri în domeniul finanțelor publice pentru specialiștii din cadrul autorităților și instituțiilor bugetare din țară. Instruirile vor fi ghidate de formatori ai Centrului de instruire al CTIF și din cadrul unor instituții specializate în materie de management al finanțelor publice. Programul acestor cursuri cuprinde un set de teme importante, printre care consemnăm: • introducere în managementul finanțelor publice;
Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Investiţii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.322 din 17 aprilie 2018, a fost publicat în MO din 20 aprilie curent. Amintim, că Instituția publică Organizația de Atragere a Investiţiilor şi Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO) se reorganizează prin transformare în Agenția de Investiţii, care este succesorul de drepturi şi obligaţii al MIEPO şi ulterior va absorbi Agenţia Turismului. Efectivul-limită al Agenţiei de Investiţii este stabilit în număr de 30 de unităţi, cu un fond anual de retribuire a muncii conform cadrului normativ.
Casa Națională de Asigurări Sociale a publicat în Monitorul Oficial din 14 septembrie Ordinul nr.118-A din 4 septembrie cu privire la aprobarea Clasificatorului motivelor eliberării din câmpul muncii. Clasificatorul conține 11 poziții și a fost elaborat în vederea executării Legii cu privire la promovarea ocupării forței de muncă și asigurarea de șomaj.
Care este modalitatea determinării mărimii indicatorului ratei medii ponderate (rotunjită până la următorul procent întreg) stabilită de BNM în luna noiembrie a anului 2017 pentru calculul facilitații fiscale la împrumuturi acordate angajaților (art. 19 lit. d) din Codul fiscal)? Care este mărimea acestui indicator pentru împrumut acordat pe 9 luni și altul acordat pe 64 luni?
Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei Naționale pentru Antreprenoriat Social (Comisie) și a listei genurilor de activitate ce constituie activități de antreprenoriat social, aprobat de Guvern în ședința din 28 noiembrie, a fost publicat ieri, 14 decembrie, în MO. Documentul stabilește componența, drepturile și obligațiile membrilor Comisiei, modul de organizare și funcționare a Comisiei, procedura de examinare a solicitării sau contestațiilor privind atribuirea statutului de întreprindere socială sau întreprindere socială de inserție, evaluarea conformării la statutul respectiv, dar și modul de retragere al acestuia.
Compania Națională de Asigurări în Medicină îi va atribui fiecărei persoane fizice câte un număr de asigurare obligatorie în Registrul de evidență a persoanelor asigurate în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală. Astfel, se va asigura evidența tuturor persoanelor fizice, inclusiv a celor care nu dețin număr de identificare de stat (IDNP) și se autentifică prin act de identitate valabil în sistemul național de pașapoarte.
Arhiva În cazul în care cheltuielile de deplasare a angajaților rezidenților parcurilor IT depășesc limita stabilită de legislație, suma depășirii se va impozita?
La 1 aprilie curent la evidența Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS) erau înregistrați 699613 beneficiari de pensii. Mărimea medie a prestației constituie 1793,95 lei. Astfel, din numărul total al beneficiarilor, 524890 primeau pensie pentru limită de vârstă, mărimea căreia constituie 1732,39 lei, pensie de dizabilitate în mărime medie de 1361,29 lei se acorda pentru 124252 de persoane, iar de pensie de urmaș – 919,92 lei, beneficiau 11185 de persoane.
În contextul punerii în aplicare a prevederilor Codului civil (CC) modernizat, venim cu unele precizări ce țin de condițiile de depozitare și păstrare a bunurilor încredințate de clienți unor agenți economici Noțiuni generale
Optimizarea metodelor de prevenire a diabetului zaharat, asigurarea cu medicamente, resurse tehnice și financiare suficiente, îmbunătățirea măsurilor de prevenire secundară a diabetului zaharat prin diagnosticarea precoce a complicațiilor cronice, ameliorarea asistenței medicale a femeilor însărcinate sunt câteva dintre obiectivele Programului naţional de prevenire și control al diabetului zaharat pentru anii 2017-2021. Hotărârea cu privire la aprobarea Programului și a Planului de acțiuni pentru implementarea acestuia a fost publicată în Monitorul Oficial vineri, 8 decembrie.
Lapte este doar produsul natural, care nu are nici un fel de adaosuri sau extracție, iar laptele crud este cel care nu a fost tratat termic la peste 40 de grade Celsius și nici nu a fost supus unui tratament cu efect echivalent. Totodată, produse lactate sunt derivate exclusiv din lapte, fiind adăugate unele substanțe necesare fabricației lor, cu condiția ca acestea să nu fie utilizate în vederea înlocuirii, totale sau parțiale, a vreunui component al laptelui. Guvernul a aprobat în ședința din 7 martie curent proiectul hotărârii cu privire la aprobarea Cerințelor de calitate pentru lapte și produsele lactate.
Activitatea Serviciului Fiscal de Stat pentru aducerea în cadrul legal a persoanelor fizice și juridice din sfera imobiliară a fost una de succes pentru perioada anului 2018. Timp de un an, SFS a înregistrat 10 562 contracte de dare în locațiune/chirie/arendă a bunurilor imobile. În domeniul menționat autoritatea fiscală națională a realizat un complex de acțiuni de specialitate pentru a asigura un nivel înalt de conformare al cetățenilor care oferă în chirie bunuri imobile. Pe parcursul anului 2018, SFS a identificat 4 721 persoane fizice care transmit în chirie bunuri imobile și au fost demarate acțiuni de conformare față de ele.
Comisia națională pentru consultări și negocieri colective (CNCNC) a examinat proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2019, elaborat de Ministerul Finanțelor. Concomitent, comisia a examinat proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2019, precum și proiectul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2019, prezentate de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. În cadrul ședinței președintele CNCNC, Chiril Gaburici, a menționat: „Vă invit sa venim activ cu propuneri și să colaboram intens la acest subiect important, pentru a sprijini sectorul social, bugetar și antreprenorial. Pe platforme separate vor fi discute toate aspectele propuse”.
Studiul cu genericul Fenomenul salariilor în plic în Republica Moldova, realizat cu suportul Fondului pentru Bună Guvernare și pregătit de Price Waterhouse Coopers Moldova (PwC), a fost prezentat și discutat în cadrul ședinței de ieri a a Grupului de lucru a Consiliului Economic de pe lângă prim-ministrul Republicii Moldova.
Centrul de apel al Instituției publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF) informează contribuabilii persoane juridice și persoane fizice care practică activitate de întreprinzător și au obligația să depună Declarația cu privire la impozitul pe venit până la data de 25 martie 2019 că dânșii pot beneficia de consultanță și asistență tehnică din partea operatorilor CTIF în ceea ce privește prezentarea în mod electronic a Declarației/Dării de seamă cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2018 către Serviciul Fiscal de Stat (SFS).
1. (37.23) Care este modul de impozitare a persoanei fizice nerezidente, angajată al unui rezident al parcului pentru tehnologia informației, în cazul în care acesta nu prestează munca pe teritoriul Republicii Moldova?
Operatorii de transport rutier vor depune la Ghișeul unic al ANTA o notificare scrisă privind începerea utilizării autorizației CEMT (autorizația multilaterală ale Conferinței Europene a Miniștrilor de Transport) pe termen scurt cu cel puțin o zi lucrătoare până la începerea utilizării, în intervalul de timp cuprins între orele 08:00–14:00. În Monitorul Oficial din 25 ianuarie 2019 a fost publicat Ordinul nr. 98 al Agenției Naționale Transport Auto din 4 decembrie 2018 privind notificarea Agenției de către operatori privind începerea utilizării autorizațiilor CEMT pe termen scurt.
Conform prevederilor art. 70 alin. (1) din Codul fiscal, întregul venit al contribuabilului nerezident se împarte în venit obținut: în Republica Moldova din activități de întreprinzătorsau din munca prin contract (acord) de muncă; peste hotarele Republicii Moldova din activităţi de întreprinzător sau din munca prin contract (acord) de muncă.
Care este modalitatea de impozitare a veniturilor obţinute peste hotarele ţării (Marea Britanie) de un resident al RM — persoană fizică? Rezidentul acordă servicii IT nerezidentului, aflindu-se pe teritoriul Republicii Moldova. Angajatorul din Marea Britanie nu retine impozit din veniturile achitate rezidentului.
Ministerul Finanțelor propune spre consultare publică proiectul de hotărâre a Guvernului privind redistribuirea unor alocații aprobate prin Legea bugetului de stat pentru anul 2018. Prin acest proiect se propun majorări de alocații la Cancelaria de Stat, în mărime de 14,8 mil. lei, pentru instalarea sistemului de iluminare pe bază de LED, procurări de mijloace fixe, inclusiv utilaj medical și achitarea agentului termic. De asemenea, se vor acorda alocații în sumă de 3,1 mil. lei Ministerul Justiției, pentru acoperirea insuficienței la achitarea concediilor nefolosite și ajutorului material.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *