Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2024 se propune a fi aprobat la venituri şi la cheltuieli în sumă de 42 722 455,3 mii lei și este balansat, ținând cont de mijloacele bugetului de stat în sumă de 6 578 860,8 mii lei, destinate acoperirii deficitului de mijloace proprii,
Obiectivul general al Programului de dezvoltare a controlului financiar public intern pentru anii 2024-2027 (Programul), aprobat în cadrul ședinței Guvernului din 6 martie anul curent, este asigurarea utilizării fondurilor publice conform principiilor
Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS) anunță graficul finanțării presațiilor sociale pentru luna iulie.
Este în drept autoritatea publică locală să administreze piața și ce dări de seamă fiscale se vor prezenta pentru declararea veniturilor obținute din achitările percepute de la comercianți?
Organizația necomercială (în continuare ON) se înregistrează de către organul înregistrării de stat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 86/2020 cu privire la organizațiile necomerciale și Legii nr. 220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali, ultima fiind
În Republica Moldova a fost inaugurat Centrul Unic de Apel pentru Consumatori, ce va facilita o comunicare directă și eficientă între consumatori și autoritățile responsabile, răspunzând rapid la reclamațiile cetățenilor și oferind consiliere de specialitate. Această inițiativă, realizată cu suportul financiar al Uniunii Europene, are scopul de a îmbunătăți protecția drepturilor consumatorilor din Republica
Implementarea reformelor setate în Planul Național de Dezvoltare pentru anii 2025-2027 (PND), proiectul căruia a fost înaintat pentru consultări publice, va asigura realizarea obiectivelor Guvernului, producând impact asupra tuturor domeniilor și sectoarelor, astfel contribuind la realizarea
Elaborarea politicilor contabile provoacă încă neclarități în cadrul entităților, în acest sens, în ediția din august 5(89) a revistei „monitorul fiscal FISC.md”, Natalia Tonu - șefa Direcției politici contabile și audit în sectorul corporativ, Ministerul Finanțelor și Ecaterina Voloșciuc
Casa Națională de Asigurări Sociale informează că în primele 3 luni ale anului curent, în bugetul asigurărilor sociale de stat au fost acumulate venituri în sumă totală de 9728,0 mil. lei, ceea ce constituie 25,1% din planul anual aprobat. Astfel, contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii s-au acumulat în sumă de 4827,5 mil. lei sau 22,8% din prevederile anuale, în creștere cu 735,7 mil. lei (18,0%) față de perioada similară a anului trecut.
În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal, achitarea la timp și integral a obligațiilor fiscale față de bugetul public național reprezintă una dintre obligațiile contribuabilului. Având însă în vedere particularitățile efectuării plăților la buget și lipsa cunoștințelor aprofundate în acest sens, persoanele fizice-cetățeni pot întâmpina dificultăți la
Plătitorii de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat au posibilitatea de achitare a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii prin intermediul Serviciului guvernamental de plăţi
În situația în care activitatea de bază și adresa juridică a agentului economic este în orașul Chișinău, iar subdiviziunile/obiectele impozabile se află în diferite sectoare ale Chișinăului (de ex. Botanica, Ciocana etc.), este necesară completarea Anexei la Darea de seamă pe taxele locale (Forma TL 13) pentru fiecare sector în care există obiecte impozabile? În caz că Anexa se completează, calculul și achitarea taxelor locale se efectuează pe sectoare?
Parlamentul a votat în prima lectură proiectul modificărilor la Codul fiscal, ce prevede introducerea în Moldova mecanismului de taxare inversă cu TVA pentru operațiunile de procurare, inclusiv din afara RM, și livrarea energiei electrice și a gazelor naturale către comercianți, precum și pentru prestările de servicii constând în rezervare de capacitate de producere a energiei electrice și pentru serviciile legate de acordarea accesului la orice tip de rețea de energie electrică și de gaze naturale, cu scopul de a simplifica procedurile de declarare și plată a TVA.
Ministerul Finanțelor informează despre inițierea elaborării proiectului legii bugetului de stat pentru anul 2024.
Preluarea bunelor practici de gestionare a riscurilor de neconformare fiscală din țările membre ale UE a fost subiectul abordat de reprezentanții Serviciului Fiscal de Stat (SFS), Ministerul Finanțelor și partenerii de dezvoltare în cadrul unei mese rotunde.
Lista agenților economici contribuabili mari (persoane juridice) pentru anii 2025-2026 a fost aprobată prin Ordinul SFS nr. 611/2024, în vigoare din data de 1 ianuarie 2025. În această listă au fost incluși 550 de contribuabili, stabiliți în baza criteriilor prevăzute în Ordinul SFS nr. 471/2022.
Conform Raportului operativ privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat publicat de Casa Națională pentru Asigurări Sociale, în 4 luni ale anului 2023, în BASS, au fost acumulate venituri în sumă totală de 13208,7 mil. lei sau 34,1% din planul anual de 38735,6 mil. lei.
Suntem o companie înregistrată pe teritoriul Republicii Moldova. Reieșind din specificul activității desfășurate de companie, există activități care vor fi efectuate în exclusivitate de cetățeni străini angajați cu contract individual de muncă pe perioade determinate. Acești angajați, fiind cetățeni ai
Agentul economic „X” transferă mijloace bănești unui partid politic. Se vor permite spre deducere în scopuri fiscale sumele respective? Potrivit art.26 alin.(1) din Legea nr.294/2007 privind partidele politice, donaţiile efectuate partidelor politice pot fi de următoarele tipuri:
Începând cu 1 ianuarie 2026, va fi introdusă o nouă categorie de plătitori de contribuții la bugetul asigurărilor sociale de stat (în continuare – BASS). Astfel, prin Legea nr. 228 din 10 iulie 2025 pentru modificarea unor acte normative (privind activitatea economică independentă a persoanelor fizice).
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *