Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Principiul taxării inverse este aplicat de subiecții impunerii care procură pe teritoriul RM proprietatea întreprinderilor înregistrate în calitate de plătitori de TVA, declarate în proces de insolvabilitate, cu excepţia celor în procedură de restructurare şi realizare a planului, în conformitate cu prevederile Legii insolvabilităţii nr. 149/2012 (în continuare – întreprindere în proces de insolvabilitate),
Finanțare nerambursabilă în valoare de 753,56 mii lei a fost oferită pentru 7 companii care intenționează să-și dezvolte capacitățile de export prin implementarea standardelor ISO 9001, elaborarea strategiilor de marketing, crearea componentelor de vizibilitate precum și introducerea altor elemente care facilitează prezența pe piețe externe. Mijloacele financiare sunt acordate prin intermediul Programului de susținere a afacerilor cu potențial înalt de creștere și internaționalizare, comunică Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM). În anul 2022 suma disponibilă pentru susținerea companiilor orientate spre export va fi suplinită cu 50 mil. lei, valoarea totală constituind 70 mil. lei, a fost precizat în cadrul ședinței Comitetului de coordonare al Programului,
Persoanele afiliate vor fi obligate să încheie tranzacții cu respectarea principiului lungimii brațului, potrivit căruia condițiile, regulile, metodele stabilite sau impuse de formare a prețurilor în cadrul tranzacțiilor între persoanele afiliate nu trebuie să difere de tranzacțiile care ar fi existat între persoane independente
Promovarea unei politici orientate spre atingerea obiectivului de reducere a poluării pentru un mediu fără substanţe toxice stipulat în Pactul Verde European este reflectat în proiectul de lege privind emisiile industriale elaborat de Ministerul Mediului, documentul fiind propus pentru consultări publice. Potrivit autorilor, poluarea mediului urmare a activităților industriale şi economice reprezintă o problemă majoră pentru Moldova ce necesită a fi soluționată prin stabilirea unor mecanisme juridice, menite să asigure reducerea emisiilor în apă, aer, sol şi generare de deşeuri, implementând măsuri de prevenire a poluării mediului.
Întreprinderea „A” desfășoară o activitate de uscare a prunelor. În august–septembrie entitatea procură prune proaspete și, în prima etapă a procesului tehnologic, le usucă. În cea de a doua etapă aceste prune, pe parcursul a 1-2 ani, se supun prelucrării ulterioare – se rehidratează, se scot sâmburii
În conformitate cu art.245 din CC, societate comercială este organizaţia comercială cu capital social constituit din participaţiuni ale membrilor (asociaților) care poate fi constituită doar sub formă de societate în nume colectiv, de societate în comandită, de societate cu răspundere limitată (SRL) şi de societate pe acţiuni (SA).
Monopol fiscal este statutul atribuit de Guvern unei întreprinderi sau grupului de întreprinderi pentru a desfășura în exclusivitate o activitate economică aferentă unor bunuri, servicii, grup de bunuri sau grup de servicii, prevede proiectul completărilor la Legea nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi elaborat de Ministerul Economiei și examinat de secretarii de stat în cadrul ședinței desfășurate pe data de 5 mai. Astfel, în condițiile aprobării documentului în redacția propusă, Legea nr. 845/1992 va fi completată cu cap. VI2 –„Întreprinderea cu statut de monopol fiscal”. Conform proiectului, statutul de monopol fiscal poată fi atribuit doar întreprinderii
Introducerea IFRS 17 Contracte de asigurare a schimbat în mod semnificativ modul în care companiile de asigurări recunosc, evaluează și prezintă contractele de asigurare în situațiile lor financiare. Unul dintre cele mai importante aspecte ale IFRS 17 este marja de serviciu contractuală (CSM),
Impozitul pe bunurile imobiliare este impozitul local care reprezintă o plată obligatorie la buget de la valoarea bunurilor imobiliare. În cazul persoanelor fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător acest impozit se achită în funcție de data apariției dreptului de proprietate: în cazul bunurilor imobiliare existente şi/sau dobândite până la data de 31 mai inclusiv a anului fiscal în curs, impozitul pe bunurile imobiliare se achită nu mai târziu de data de 30 iunie a anului curent1. Respectiv, subiecții impunerii deja primesc avizele de plată a acestui impozit.
Parteneriatul public-privat (în continuare – PPP) este un instrument de dezvoltare pe termen mediu și lung a infrastructurii şi a serviciilor publice, îmbinând avantajele sectorului privat şi ale sectorului public.
În scopul stimulării dezvoltării conceptului de responsabilizare financiară conform standardelor internaționale, cu delimitarea clară a atribuțiilor, pentru a nu se dubla cu sistemul de Control Financiar Public Intern și funcțiile auditului extern,
Prevederile Codului Civil nu interzic realizarea activului entității unei persoane fizice, inclusiv persoanei fizice – fondatorul entității respective. Totodată, potrivit art. 992 alin. (1) și (2) din Cod, contract este acordul de voinţă realizat între două sau mai multe persoane
Încetarea activității economice a unei întreprinderi nu atrage automat după sine și lichidarea entității, agentul economic în continuare având obligativitatea de prezentare a dărilor de seamă, de plată a impozitelor etc., neîndeplinirea obligațiilor conducând la atragerea persoanelor fizice și juridice la răspundere în modul stabilit de actele normative.
Producători de statistici oficiale (APSO), alții decât Biroul Național de Statisitcă și Banca Națională a Moldovei, pot fi entitățile care au statut de instituție sau autoritate publică, sunt responsabile pentru dezvoltarea și producerea de informație statistică, acest fapt fiind prevăzut în cadrul normativ de organizare al instituției și au capacitatea de a colecta, prelucra, sistematiza, centraliza, analiza, estima și disemina informația statistică. Criteriile privind calitatea APSO reprezintă cerințe exhaustive ce urmează a fi întrunite cumulativ și asigurate de către entități. Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința de astăzi, 2 februarie, proiectul hotărârii de Guvern
În următoarea perioadă, dezvoltarea regională din Republica Moldova se va axa pe trei obiective generale: creșterea competitivității și ocupării forței de muncă a regiunilor, sporirea coeziunii teritoriale și prevenirea excluziunii și îmbunătățirea mecanismelor și instrumentelor de coordonare și implementare a politicii naționale de dezvoltare regională. În Monitorul Oficial din 1 aprilie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 40 din 26 ianuarie 2022 cu privire la
Sectorul IMM este motorul economiei naționale, care, însă, este în faza de dezvoltare, având un potențial înalt nevalorificat. Companiile mici și mijlocii prezintă 98,6% din numărul total de întreprinderi, dintre care aproximativ 85,4% sunt micro-întreprinderi cu un număr mai mic de 10 angajați (în medie, 6 locuri de muncă per întreprindere), dar care asigură 60,1% din locurile de muncă și aproape 40% din volumul veniturilor din vânzări. Pentru dezvoltarea în continuare a acestui sector autoritățile, cu suportul experților europeni, au elaborat conceptul Programului Național pentru Promovarea Antreprenoriatului și Creșterea Competitivității pentru anii 2022-2026 (PACC), care a fost prezentat astăzi, 15 aprilie,
În 2023, autoritățile din RM au inițiat o reformă semnificativă a sectorului financiar, orientată spre creșterea stabilității și a rezilienței sistemului. Reforma a vizat consolidarea cerințelor de capital și de guvernanță a entităților financiare, precum și extinderea măsurilor de protecție a consumatorilor.
Asociațiile de economii și împrumut (în continuare – AEÎ) reprezintă piloni fundamentali ai accesului la resurse financiare pentru comunitățile în care activează, au drept scop sprijinirea activităților legale ale membrilor lor și contribuie la îmbunătățirea condițiilor economice și sociale. Succesul și credibilitatea acestor entități depind, în mare măsură, de un control intern solid și de o guvernanță transparentă.
Potrivit Legii nr.22 privind exercitarea a unor activități necalificate cu caracter ocazional desfășurate de zilieri din 23 februarie 2018 (în continuare – Lege), „zilier” este considerată persoana fizică cetățean al RM, cetățeanul străin sau apatrid care are capacitate de muncă și care exercită, contra unei remunerații, activități necalificate cu caracter ocazional pentru un beneficiar (art.2 din Lege). Pentru activitatea necalificată în agricultură desfășurată, zilierul nu este obligat să încheie cu angajatorul un contract individual de muncă, ci este suficient doar un acord de voință al parților, fără necesitatea încheierii acestuia în formă scrisă (art.4 alin.(1) din Lege).
Contextul global se schimbă considerabil pe fundalul condițiilor impuse de pandemia care influențează cursul firesc al lucrurilor, atât în domeniul economic, precum și cel social, cultural, educațional. Țările din întreaga lume sunt puse în situația identificării soluțiilor optime de racordare la condițiile existente. Pentru Republica Moldova, specificul anului 2020 este determinat de condiții și de împrejurări care se răsfrâng asupra sectorului economic, dar și asupra societății per ansamblu, cum ar fi: necesitatea adaptării la condițiile generate de situația epidemiologică existentă la nivel național și internațional; provocări în domeniul agricol determinate de calamitățile naturale produse;
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *