Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Ministerul Economiei propune spre consultare Strategia de dezvoltare a industriei tehnologiei informației și a ecosistemului pentru inovare digitală pe anii 2018-2023 și a Planului de acțiuni privind implementarea acesteia.
Curtea de Conturi a audiat progresele, impedimentele și riscurile înregistrate în cadrul implementării Proiectului „e-Transformare a Guvernării”, iar raportul misiunii de audit este publicat în Monitorul Oficial din 12 ianuarie 2018.
Regulamentul cu privire la organizarea programelor de formare profesională tehnică prin învățămînt dual, ce stabilește modul de organizare şi desfăşurare a formării profesionale, a fost publicat în Monitorul Oficial din 26 ianuarie 2018.
Efectuarea investigațiilor financiare, instituirea mecanismelor de evidență și control al numerarului, îmbunătăţirea procesului de identificare a beneficiarului efectiv – sunt câteva dintre acțiunile propuse de autorități în lupta cu spălarea banilor și finanțarea terorismului.
Potrivit prevederilor art. 103 alin. (1) pct. 5) din Codul fiscal, livrarea mărfurilor, serviciilor instituțiilor de învățământ publice și private, legate de desfășurarea nemijlocită a procesului de învățământ conform Codului educației serviciile de instruire a copiilor și adolescenților în cercuri, secții, studiouri; serviciile prestate copiilor și adolescenților cu folosirea instalațiilor sportive; serviciile legate de întreținerea copiilor în instituții preșcolare; serviciile de pregătire și perfecționare a cadrelor sunt scutite de TVA
În RM a fost lansată activitatea celui de al VI Grup de lucru al Consiliului economic pe lângă Prim-ministru. De acestă data efortul este depus pentru dezvoltarea pieţei muncii prin crearea, de către Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, a Observatorului acestei pieţi.
În Monitorul Oficial Nr. 360-363 (6283-6286) din 13 octombrie 2017, vor fi publicate următoarele documente oficiale: În Partea II – Hotărâri ale Guvernului Republicii Moldova
Legea nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii și a intereselor personale (Legea nr.133) poate fi modificată. Proiectul respectiv este propus pentru dezbateri publice de Ministerul Justiţiei şi are drept scop revizuirea formularului declarației de avere și interese personale.
Ministerul Finanțelor propune spre consultare proiectul cu privire la completarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Serviciului Fiscal de Stat.
În conformitate cu art.124, art.125 din Codul fiscal şi pct.3 din Regulamentul privind restituirea accizelor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1123 din 28 septembrie 2006, posibilitatea beneficierii de dreptul la restituirea accizelor intervine în următoarele situaţii, altele de cele de export, prevăzute de:
Prin Ordinul Ministerului Economiei nr.84 din 31 mai 2017 a fost completată anexa la Ordinul nr. 66 din 04.05.2010 cu privire la aprobarea Listei agenţilor economici — întreprinderi ale industriei uşoare şi a tipurilor de servicii prestate de către aceştia pe teritoriul Republicii Moldova solicitanţilor plasării mărfurilor sub regim vamal de perfecţionare activă, impozitate cu TVA la cota zero.
Mecanismele de coordonare și implementare a asistenței externe, acordată Republicii Moldova vor fi îmbunătățite, potrivit unei decizii privind reglementarea cadrului instituțional și mecanismului de coordonare a asistenței externe, aprobată de executiv.
Activitatea Serviciului Fiscal de Stat este mediatizată de Publicaţia Periodică “Monitorul Fiscal FISC.md” zi de zi. Cititorii noştri au posibilitatea să ia cunoştinţă cu materialele ce reflectă poziţia oficială a autorităţii, cu documente emise de SFS, cu proiecte de legi, date statistice, campanii de informare şi conformare, comunicatele de presă ale instituţiei, astfel că persoanele interesate cunosc ritmul pulsului SFS. Cu toate acestea, nu am ezitat să adresăm întrebările, tradiţionale la început de an, directorului Serviciului Fiscal de Stat, dlui Serghei Puşcuţa.
Evenimentului de lansare al proiectului TWINNING cu genericul Sprijin pentru dezvoltarea unui mediu de control și audit intern eficient în sectorul public din Republica Moldova a avut loc ieri, 28 noiembrie, în cadrul Ministerului Finanţelor.
Proiectul ce prevede crearea Consiliului Național pentru Statistică și aprobarea Regulamentului de funcționare al acestuia este propus spre consultare publică. Astfel, acesta va fi creat pe lângă Guvern, în scopul dezvoltării strategice și promovării statisticii oficiale, asigurării caracterului obiectiv, transparent și științific al metodologiilor, indicatorilor, clasificărilor utilizate în activitatea statistică.
Lista întreprinderilor din industria uşoară şi a tipurilor de servicii prestate de către acestea pe teritoriul Republicii Moldova solicitanţilor plasării mărfurilor sub regim vamal de perfecţionare activă, impozitate cu TVA la cota zero, se majorează cu 15 agenți economici, potrivit completărilor Ministerului Economiei din 28 aprilie 2017 în anexa la ordinul nr. 46 din 04.05. 2010.
Comisia Națională pentru consultări şi negocieri colective, a comisiilor similare la nivel de ramură şi cel teritorial va putea solicita amânarea examinării și adoptării proiectelor de acte normative din domeniul muncii şi cel social-economic până la prezentarea avizului Comisiei naţionale. Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei propune spre consultare un proiect de lege ce are drept scop perfecţionarea și consolidarea sistemului actual de parteneriat social.
Moldova şi Ucraina vor introduce control vamal comun la şapte puncte de trecere de pe frontiera comună, relatează NOI.md. Discuții în acest sens au avut loc în cadrul unei întrevederi de lucru a directorului general al Serviciului Vamal, Tudor Baliţchi, cu preşedintele Serviciului Fiscal de Stat al Ucrainei, Roman Nasirov.
”Vom întreprinde măsuri concrete pentru a combate fenomenul „salariului în plic” și a „muncii la negru”, perfecționarea cadrului legal și calcularea corectă a coeficientului salariului oficial, pentru ca cetățeanul să poată beneficia de salarii și pensii asigurate. De asemenea, în acest scop trebuie promovate și mediatizate modificările legislative, organizate campanii de sensibilizare a angajatorilor în vederea respectării legislației și asigurării dreptului echitabil la muncă.
Calificativul „bine” se va acorda registratorului a cărei activitate a fost evaluată la fiecare poziţie cu cel puţin 2 puncte, la proba scrisă a obţinut nota nu mai mică de şapte și a exercitat real cel puţin 3 ani funcţia de registrator. Ordinul Agenției Relații Funciare și Cadastru privind modificările la Regulamentului privind atestarea registratorilor au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 244-251 din 14 iulie curent.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *