Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Care contribuabili au obligaţia instalării şi utilizării terminalelor POS? Terminalul POS este un dispozitiv special prin intermediul căruia se efectuează operaţiuni cu utilizarea fizică a cardului de plată. Fiind amplasat la comercianţi, conectat la sistemul băncii printr-o linie telefonică
Hotărârea Guvernului privind aprobarea proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii bugetului de stat pe anul 2017 nr.279 din 16 decembrie 2016 a fost publicată în Monitorul Oficial, Nr.50-59 din 17 februarie 2017.
Parlamentul urmează să voteze în lectura a doua proiectul Legii privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, votat de Parlament în prima lectură la 30 iunie curent. Proiectul a fost discutat în cadrul comisiei de profil și votat spre examinare în lectura a doua în ședință plenară.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor a elaborat prezentul proiect de Cod în conformitate cu prevederile Programului de activitate al Guvernului „Integrare europeană: libertate, democraţie, bunăstare” pentru anii 2011 – 2014”, Acţiunea: „Eliminarea constrîngerilor de ordin administrativ în mediul de afaceri”,
Proiectul ce stabilește principiile de constituire și înregistrare a organizațiilor necomerciale în conformitate cu standardele internaționale privind libertatea de asociere este propus spre consultare de Ministerul Justiției.
Astăzi, 27 februarie, a fost lansat cel de al doilea Raport Anual al Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru. Documentul prezintă cele mai relevante acţiuni întreprinse pe parcursul anului 2017 de către acest important organ consultativ, rezultatele obţinute de către Grupurile de lucru care activează pe lângă Secretariatul Consiliului Economic, printre care menţionăm modificările operate la Codul muncii, reforma organelor cu funcții de control, reforma actelor permisive și reducerea numărului acestora, crearea ghișeului unic de raportare financiară și statistică pentru agenții economici.
Potrivit prevederilor Legii nr. 77 din 21 aprilie 2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informaţiei, salariaţii rezidenţilor parcului beneficiază de toate tipurile de prestaţii de asigurări sociale de stat din bugetul asigurărilor sociale de stat, conform legislaţiei în vigoare.
Guvernul a votat un nou proiect prin care se propun modificări în lista proiectelor pentru care se aplică cota zero a TVA la livrările de mărfuri, servicii efectuate pe teritoriul ţării şi de acordare a facilităţilor fiscale şi vamale pentru proiectele de asistenţă tehnică şi investiţională în derulare, care cad sub incidenţa tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.
În cazul în care salariatul lucrează pentru diferiți angajatori același număr de ore, acesta va putea stabili individual locul de muncă de unde va primi tichetele de masă, prin anunțarea angajatorului, dar nu mai mult de o dată pe lună. Deputații au votat ieri un proiect de lege ce are drept scop elucidarea unor elemente cu privire la implementarea Legii cu privire la tichetele de masă, evidențiate în procesul de elaborare a legislației conexe de către instituțiile statului în colaborare cu mediul de afaceri. Proiectul prevede că numărul total al tichetelor de masă pe suport de hârtie acordate salariatului ce desfășoară munca în schimburi trebuie să fie egal
În Monitorul Oficial nr. 121-125 de mâine, 13 aprilie 2018, vor fi publicate următoarele documente oficiale: PARTEA I Legi, hotărâri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova • Lege pentru modificarea și completarea Codului contravențional al Republicii Moldova nr. 218/2008 (nr. 50, 23 martie 2018) și Decretul de promulgare al legii.
Ministerul Finanţelor prezintă, setul definitivat de materiale ce vizează modificarea şi completarea unor acte legislative în partea ce ţine de realizarea politicii fiscale, vamale şi bugetare pentru anul 2016 şi perfecţionarea legislaţiei fiscale, vamale şi bugetare.
În cadrul Casei Naționale pentru Asigurări Sociale va funcționa un grup de lucru responsabil de achizițiile publice a biletelor de tratament balneosanatorial. Acest grup va funcționa în baza Regulamentului cu privire la activitatea grupului de lucru pentru achiziții.
Inspectorii de patrulare nu vor mai scoate plăcuţele de înmatriculare de la vehiculele parcate neregulamentar. Cabinetul de miniștri a avizat pozitiv inițiativa legislativă de anulare a acestui drept al poliţiştilor. Se consideră că astfel vor fi depășite dificultățile cu care se confruntă conducătorii auto în cazul ridicării numerelor de înmatriculare. În condițiile în care Inspectoratul Naţional de Patrulare dispune de un mecanism eficient pentru sancţionarea conducătorilor auto care parchează neregulamentar, fără a mai fi necesară scoaterea plăcuţelor de înmatriculare, se consideră oportună eliminarea acestor prevederi.
În conformitate cu art. 259 din Codul civil, termenul se instituie prin lege, hotărâre judecătorească sau prin acordul părţilor și, indiferent de temeiul apariţiei, termenul se calculează după regulile stipulate în Titlul IV din Codul civil. Concomitent, termenele de achitare a obligațiilor fiscale sunt stipulate expres în Codul fiscal (CF).
Ministerul Finanţelor propune pentru consultări publice proiectul ordinului cu privire la modificarea și completarea unor ordine, emise anterior de către autoritate. Este vorba de Ordinul nr.130 din 30 septembrie 2010 cu privire la aprobarea formularului tipizat de document primar cu regim special „Act de achiziție a mărfurilor” și Ordinul nr.2 din 9 ianuarie 2017 privind aprobarea unor formulare tipizate aferente activității persoanelor fizice care desfășoară activitate independentă.
Planului național de acţiuni de implementare a Acordului de Asociere pentru anii 2017-2019 va fi consultat pe 30 ianuarie în scopul revizuirii.
Agentul economic SRL „Încredere în viitor” a decis să susțină societatea invalizilor din Bălți prin donarea materialelor de construcție și achitarea lucrărilor de reparație a unuia din centrele în care aceștia își petrec o mare parte din timpul lor de muncă. Va fi în drept agentul economic să atribuie la deduceri cheltuielile suportate pentru reparația acestei clădiri? În ce mărime va avea dreptul agentul economic să atribuie la deduceri, precum și care documente urmează să confirme cheltuielile suportate? În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (1) din CF, agentul economic rezident are dreptul la deducerea oricăror donații făcute de el pe parcursul perioadei fiscale în scopuri filantropice sau de sponsorizare, dar nu mai mult de 5% din venitul impozabil.
Firma X prestează servicii de salubrizare a clădirilor. Este obligată firma să se înregistreze ca contribuabil al TVA dacă, într-o perioadă de 12 luni, a efectuat livrări de servicii de salubrizare în sumă ce depășește 600 000 lei?
Proiectul de Lege cu privire la promovarea ocupării forţei de muncă, care vine să înlocuiască Legea nr. 102 din 13.03.2003 privind ocuparea forței de muncă și protecția socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a fost discutat ieri în cadrul ședinței grupului de lucru „Dezvoltarea Pieței Muncii” a Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru. Necesitatea elaborării noi legi reiese din faptul că actualul cadru de reglementare este depășit,nu corespunde cerințelor pieței și a fost evaluat drept birocratic şi ineficient de către subiecții reglementării.
Investițiile în educație au costuri, este adevărat, dar trebuie să înțelegem că la fel de mult sau poate chiar mai mult ne costă lipsa acestor investiții. Suntem conștienți de aceste lucruri, există toată deschiderea Guvernului și o să simțiți suportul în continuare, a declarat prim-ministrul Pavel Filip în cadrul Moldova ICT Summit. Dezvoltarea educației digitale și a capitalului uman în sectorul IT sunt genericul ediției din acest an a summit-ului. Pavel Filip, care nu a putut lipsi de la acest eveniment, a subliniat că instrumentele IT stau la baza dezvoltării tuturor domeniilor, iar educarea tinerei generații este determinantă în acest sens.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *