Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Regulamentul privind rambursarea TVA pentru producătorii agricoli, aprobat de Ministerul Finanțelor prin Ordinul nr.3 din 13 ianuarie 2023, este publicat astăzi, 19 ianuarie, în MO și a intrat în vigoare. Precizăm, Programul de rambursare a TVA producătorilor agricoli a fost aprobat prin Legea nr.337/2022.
Dreptul și mărimea scutirii personale, acordate persoanei fizice la calcularea impozitului pe venit este stabilit de art. 33 al Codului fiscal. Potrivit рct. 9, 17, 30 și 32 din Regulamentul cu privire la reținerea impozitului pe venit din salariu și din alte plăți efectuate de către angajator în folosul angajatului, precum și din plățile achitate în folosul persoanelor fizice care nu practică activitate de
Persoana fizică rezidentă (cetățean al RM) care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, obține venituri din investiţii şi financiar din surse aflate în afara RM, are dreptul pentru scutiri/deduceri prevăzute în art. 33-35 din Codul Fiscal?
În cadrul entității, unul dintre angajați se află în concediu parțial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani. Urmează a fi inclus angajatul respectiv în baza impozabilă (în numărul mediu scriptic trimestrial al salariaților),
Lista proiectelor de asistență tehnică și investițională în derulare, care cad sub incidența tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte, ce beneficiază de aplicarea facilităților fiscale și vamale în procesul implementării, a fost actualizată. În Monitorul Oficial a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 149 din 9 martie 2022 pentru modificarea listei respective, aprobată prin HG nr. 246/2010. Astfel, de facilități vor beneficia peste 40 de proiecte în derulare, printre care:
În conformitate cu prevederile art. 90¹ alin. (3¹) din Codul fiscal, persoanele specificate la art.90 reţin şi achită la buget un impozit în mărime de: - 6% din dividende, inclusiv sub formă de acţiuni sau cote-părţi, cu excepţia celor aferente profitului nerepartizat obţinut în perioadele fiscale 2008–2011 inclusiv; - 15% din dividende, inclusiv sub formă de acţiuni sau cote-părţi, aferente profitului nerepartizat obţinut în perioadele fiscale 2008–2011 inclusiv;
Taxa pentru parcare se calculează în mod individual de către contribuabil, trimestrial, prin înmulțirea suprafeței parcării cu cota concretă a taxei pentru fiecare metru pătrat, stabilită de către autoritatea administrației publice locale (art. 293 alin. (1), lit. f) din anexă la titlul VII din Codul fiscal). [Modificările operate în temeiul aprobării Legii nr. 257 din 16.12.2020 Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 353-357 din 22.12.2019, în vigoare 01.01.2021].
Taxa balneară se calculează în mod individual de către contribuabil trimestrial, prin venitului din vânzări ale biletelor de odihnă şi tratament cu cota concretă a taxei stabilită de către autoritatea administrației publice locale (art. 293 alin. (1), lit. h) din anexă la titlul VII din Codul fiscal).
În prezentul articol vom examina aspectele juridice și contabile ce vizează activitatea de prestare a serviciilor de traducere, actele necesare a fi deținute în acest și documentele ce urmează a fi perfectate.
Potrivit Raportului anual privind asigurarea transparenței procesului decizional pentru anul 2022, care a fost publicat de autoritatea fiscală, în anul precedent pe pagina oficială a Serviciului Fiscal de Stat, au fost plasate 22 proiecte de acte normative care necesită consultare publică.
Speța: Compania care prestează servicii în domeniul designului, în baza ordinului de deplasare, deleagă un reprezentant pentru preluarea comenzilor dintr-o altă țară. Serviciile vor fi prestate persoanelor fizice, în baza contractului, cu încasarea avansului peste hotare la data semnării contractului. La data încasării
În document sunt reflectați indicatorii de performanță, parametri care urmeaza a fi măsurați, obiective pentru anul 2022, valorile țintă pentru anul curent, dar și realizările SFS.
Entitatea X a procurat de la entitatea Y utilaj (termenul de garanție 3 ani), care ulterior a fost vândut consumatorului final. Obligațiunea de reparație în perioada de garanție aparține entității Y. Însă, în decursul perioadei de garanție, utilajul a ieșit din funcțiune, iar entitatea Y a eliberat în
Stimați contribuabili, vă informăm că Serviciul Fiscal de Stat a publicat Calendarul fiscal pentru luna octombrie 2020. Conform acestuia, la 20, 26 și 30 octombrie expiră termenul de prezentare a dărilor de seamă fiscale și termenul de achitare a impozitelor, taxelor și a contribuțiilor de asigurări sociale. Calendarul fiscal poate fi accesat aici
Este în drept persoana fizică – cetățean rezident al RM, să utilizeze pentru anul 2022 scutirea pentru copilul care s-a născut în luna iulie 2022? Care va fi cuantumul scutirii pentru persoana întreținută de care poate beneficia părintele pentru perioada fiscală pe parcursul căreia s-a născut copilul?
În partea ce ține de obligațiile persoanei fizice, conform alin. (4) art. 901 din CF, reţinerea finală a impozitului stabilit prin articolul dat scuteşte beneficiarul câştigurilor şi veniturilor specificate la alin. (3) art. 90¹ de la includerea lor în componenţa venitului brut, precum şi de la declararea acestora.
În perioada 8-12 mai 2023, o delegație formată din secretarul de stat al Ministerului Finanțelor Olga Golban, directorul Serviciului Fiscal de Stat (SFS) Petru Rotaru și alți funcționari ai SFS, au efectuat o vizită de studiu la Agenția Vamală și a Monopolurilor din Republica Italiană pe subiectul „TVA: Mecanisme de restituire și riscuri de neconformare”.
Persoana juridică rezidentă a Republicii Moldova urmează să încheie un contract (acord) individual de muncă cu o persoană fizică nerezidentă, care va activa din străinătate pentru angajatorul din RM. Care va fi modul de impozitare a veniturilor obținute de nerezident și cum urmează a fi declarate sumele achitate în favoarea nerezidentului și impozitul reținut din aceste venituri?
Principiul care a stat la baza apariției și funcționării legislației prețurilor de transfer este principiul lungimii brațului ce reprezintă un standard internațional al OECD, care prevede că în cazul în care condițiile în relațiile comerciale sau financiare între persoanele afiliate sunt diferite de cele între
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *