Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Comitetul executiv al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) a aprobat Regulamentul cu privire la deţinerea de către bănci a cotelor în capitalul persoanelor juridice. Mai exact, documentul stabileşte mecanismul şi regulile referitor la deţinerea de către bănci, direct sau indirect, a cotelor în capitalul persoanelor juridice rezidente sau nerezidente, altele decât băncile rezidente.
Ministerul Finanţelor va aloca, din contul mijloacelor prevăzute în bugetul de stat pentru anul 2017, mijloace financiare în sumă de 2156,4 mii lei autorităţilor administraţiei publice locale în vederea acordării indemnizaţiilor unice pentru construcţia unei case individuale ori a unei locuinţe cooperatiste, procurarea spaţiului locativ sau restaurarea caselor vechi unor categorii de cetăţeni.
Concursurile comerciale și investiționale reprezintă una dintre modalitățile de atragere a investițiilor private în societățile comerciale cu capital public sau public-privat. Astfel, prin concurs comercial sau investiţional pot fi privatizate pachete de acţiuni sau părţi sociale care constituie mai mult de 50% din capitalul social al societăţii comerciale cu capital public sau public-privat, precum și complexe de bunuri imobile. Legea nr. 121/2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice (Legea nr. 121/2007) definește concursul comercial drept concurs a cărui condiţie de bază este preţul maxim propus pentru bunul expus la vânzare, iar concursul investițional - concursul la care cumpărătorul, pe lângă preţul maxim propus pentru bunul expus la vânzare, își asumă obligaţii investiţionale, în mare parte capitale.
Secretarul general de stat al Ministerului Finanțelor, Ion Chicu, a fost înaintat în funcția de ministru al Finanțelor. Anunțul a fost făcut prim-ministrul Pavel Filip în cadrul unui briefing. Este bine ca în fruntea ministerului să vină o persoană care poate asigura continuitatea activității acestui minister. Domnul Chicu este un profesionist, vine din acest domeniu și are o experiență vastă, a menționat Pavel Filip.
Cetățenii nu cunosc principalele concepte financiare, chiar și cele de bază, cum ar fi rata dobânzii, inflația, cursul de schimb, planificarea bugetară sau impozite, cu toate că foarte frecvent sunt implicați în acțiuni cu impact financiar, ca procurarea unui autoturism în leasing, contractarea unui credit de consum, cumpărarea unei locuințe în ipotecă, asigurarea bunurilor personale etc. În consecință, lipsa de cunoștințe îi face pe cetățenii să fie mai vulnerabili și expuși riscului de supraîndatorare sau situației de excludere financiară. Pentru a elimina aceste situații, Banca Națională a Moldovei, în colaborare cu Expert-Grup, au lansat proiectul de educație financiară „Învață. Dă sens banilor”.
Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei l-a desemnat pe viceguvernatorul Aureliu Cincilei în funcția de președinte al Comitetului de conducere al BC „Moldindconbank” S.A.
La data de 17 august 2018 a intrat în vigoare Legea nr. 180 din 26.06.2018 privind declararea voluntară și stimularea fiscală (Lege). Declararea voluntară oferă persoanelor fizice cetățeni ai Republicii Moldova posibilitatea să declare mijloacele bănești care anterior nu au fost declarate, fără să fie supuși unor măsuri de constrângere din partea statului. Poate declara voluntar mijloace bănești oricare persoană fizică care este cetățean a RM. Declararea voluntară a mijloacelor bănești începe la data de 17 august 2018 şi se încheie la 1 februarie 2019.
Ministerul Finanțelor propune spre consultare proiectul de hotărâre de Guvern pentru aprobarea componenței nominale a Comitetului de supraveghere a auditului.
Perspectivele de dezvoltare ale parteneriatului moldo-german pe dimensiunea comercial-economică au fost discutate la Minsk, în cadrul întrevederii premierului Pavel Filip cu Preşedintele Comitetului de Est al Economiei Germane, Wolfgang Büchele, oficial ce reprezintă Asociația companiilor germane din domeniul comerțului cu Europa de Est și, în perspectivă, sunt parteneri importanți pentru Republica Moldova. Șeful Executivului a comunicat că în țara noastră sunt înregistrate 404 întreprinderi cu capital german, iar valoarea investițiilor constituie 700 mil. lei.
Decizia a fost luată de comitetul executiv al Băncii Naţionale a Moldovei, în cadrul şedinţei din 29 septembrie 2016, ţinând cont de trendul continuu de reducere a inflaţiei, al cărui indice anual a constituit în august de 3,6%.
Potrivit art. 38 și 355 din Codul de procedură civilă, competența jurisdicțională și teritorială în primă instanță a cererilor de declarare a insolvabilității aparține Curții de Apel în a cărei circumscripție își are sediul debitorul insolvabil.
Proiectul de lege privind instituirea Comitetului Național de Stabilitate Financiară a fost aprobat în şedinţa de ieri a Guvernului. Conform documentului, Comitetul va fi responsabil de coordonarea politicii macroprudențiale, de gestionarea riscurilor ce amenință stabilitatea financiară, dar și a situațiilor de criză financiară. De asemenea, a fost aprobată înaintarea Guvernului și altor autorități competente a propunerilor de politici și acţiuni în scopul protejării depozitelor,
Stimați cititori, P.P. „monitorul fiscal FISC.md”, vine și în ediția cu nr. 3(51) cu informații utile și actuale pentru Dvs. În această ediție vă propunem articolele autorilor noi: Elena Taban – contabil practician, doctor în economie, conferențiar universitar, Olga Donciu – contabil practician, magistru în drept și Alexandru Ciuș — consilier pentru soluționarea contestațiilor, Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor. În această ediție vă propunem să citiți continuarea articolului despre Aplicarea metodei liniare privind calcularea amortizării, scris de inspectorul principal, Direcția generală metodologia impozitelor și taxelor, SFS, Galina Șpac. Prima parte a acestui articol a fost plasată în ediția nr. 2(50).
În anul 2018, Camera de Comerț și Industrie din Republica Moldova a marcat 25 de ani de la fondare, unele activități desfășurate de instituție pe parcursul anului care s-a încheiat fiind dedicate acestui eveniment. Potrivit Raportului de activitate al Consiliului Camerei de Comerț și Industrie, în anul 2018, o prioritate pentru CCI a fost promovarea sistemului de învățământ dual. În acest sens au fost aprobate Regulamentul cu privire la organizarea programelor de formare profesională tehnică prin învățământ dual și Regulamentul de constatare a conformității agentului economic în formarea profesională pentru cooperare în învățământul profesional tehnic dual.
Decizia a fost luată de comitetul executiv al Băncii Naţionale, la şedinţa de joi, 25 august. De asemenea, BNM a menţinut ratele pentru creditele şi depozitele overnight la nivel de 13% şi, respectiv, 7% anual.
Avantajele Ghișeul unic electronic au fost prezentate în cadrul unui eveniment public la Bălţi de către Vitalie Iurcu, secretar de stat; Aurel Casian, director executiv al Proiectului Băncii Mondiale de Ameliorare a Competitivității II (PAC II); Douglas Muir, director de program Programul USAID pentru Reforme Structurale în Moldova; Galina Codița, directoarea filialei Bălți a Camerei de Comerț și Industrie. La eveniment au participat oameni de afaceri din Regiunea Nord a țării, reprezentanți ai altor filiale a Camerei de Comerț și Industrie din nordul țării.
Un nou Program de oportunități strategice pentru Republica Moldova a fost aprobat de Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă (FIDA). În perioada 2019 – 2024, ţării noastre îi vor fi oferite mijloace financiare în volum de $40 mil. pentru finanțarea proiectelor de investiții în agricultură, prioritare fiind cele de inovații, implicarea tinerilor, sporirea rezistenței la schimbările climatice şi reducerea sărăciei în mediul rural.
Investițiile, sau mai bine zis lipsa lor, este una dintre problemele majore cu care se confruntă Republica Moldova. Din anul 2000 încoace, economia moldovenească nu a mai trecut printr-o criză investițională atât de îndelungată, înregistrând în perioada anilor 2015-2016 o comprimare semnificativă, de aproximativ 20%.
Entitățile cu capital de stat din RM sunt reprezentate de întreprinderile de stat și de societățile comerciale cu capital integral sau majoritar public, acestea fiind persoane juridice care desfășoară activitate de întreprinzător în baza: bunurilor proprietate de stat transmise în administrare; aportului în capitalul social; proprietăţii obţinute în urma activităţii economico-financiare.
Multe dintre actualele activități desfășurate în contabilitate ar putea fi asimilate de tehnologiile informaționale, însă contabilii vor rămâne mereu solicitați pe piața muncii. Afirmația a fost exprimată în cadrul lansării celei de-a VIII-a ediții a Conferinței științifice internaționale „Contabilitatea și educația contabilă în societatea digitală”, dedicată Zilei Profesionale a Contabilului, organizată în perioada 4-5 aprilie curent de Academia de Studii Economice în parteneriat cu KPMG Moldova, Association of Chartered Certified Accountants (ACCA), Asociația Contabililor și Auditorilor Profesioniști (ACAP), Universitatea "Ștefan cel Mare" din Suceava, Odessa National Economic University și Полоцкий государственный университет din Belarus.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *