Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Potrivit prevederilor art. 698 alin. (1) din Codul fiscal, persoanele fizice ce desfășoară activități independente aplică contabilitatea de casă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Codul fiscal. Totodată, conform art. 698 alin. (2) din Codul fiscal, contribuabilii sunt obligați să folosească contabilitatea în partidă simplă conform modului stabilit de Ministerul Finanțelor.
În conformitate cu prevederile art.9 alin.(2) lit.a) al din Legea nr.60/2020 la aprecierea sumei TVA spre rambursare participă suma TVA spre deducere în perioada ulterioară, înregistrată pentru ultima perioadă fiscală privind TVA.
Comitetul de coordonare al Organizației pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii a aprobat modificări la Regulamentul Programului de promovare a participării agenților economici la târguri și expoziții. Modificările operate reprezintă conformarea la noile realități de activitate a sectorului IMM și restricțiilor impuse de situația pandemică. Astfel, entitățile ce intenționează să participe la târguri și expoziții vor ține cont de următoarele condiții:
Autoritatea fiscală a modificat componența nominală, dar și numerică, a Colegiului Serviciului Fiscal de Stat. Ordinul SFS nr.485 din 22 septembrie curent a fost publicat astăzi, 24 septembrie 2021, în Monitorul Oficial. Astfel, Colegiul va avea nouă membri (în componența anterioară - opt), iar președinte al acestui organ a fost numit Serghei Pușcuța, directorul SFS. Potrivit Regulamentului de activitate a Colegiului Serviciului Fiscal de Stat, care a fost aprobat prin Ordinul SFS nr.707/2018, acest organ colegial este creat pentru examinarea aspectelor strategice ce țin de administrarea fiscală și de activitatea autorității fiscale.
(28.1.25) Urmează a fi înregistrat în calitate de plătitor al TVA, agentul economic nou înregistrat în baza reorganizării prin separare?
În rezultatul activităților desfășurate de către Serviciul Fiscal de Stat în domeniul prevenirii și contracarării fenomenului muncii „la negru” și a practicii de achitare a salariilor „în plic”, în primele 9 luni ale anului curent au fost calculate suplimentar la buget încasări aferente plăților salariale și penalităților în sumă totală de 20,9 mil. lei, dintre care au fost achitate 4,9 mil. lei. Potrivit Raportului publicat recent de autoritatea fiscală, în perioada ianuarie-septembrie curent au fost adoptate 285 de decizii privind încălcarea legislației ce vizează corectitudinea calculării și achitării plăților salariale, impozitelor și defalcărilor aferente acestora.
Serviciul MPay va fi dezvoltat pentru a asigura distribuirea de plăți de la bugetul public național (BPN) către cetățeni, iar beneficiarii plăților de la BPN vor avea libertatea și comoditatea de a alege orice prestator de servicii de plată conectat la serviciul Mpay prin orice metodă de plată legal disponibilă și în orice locație din țară. Astfel, serviciul va conține componenta de distribuire a plăților, elemente noi de ordin tehnic de facilitare a plăților, precum și elemente noi de ordin financiar privind modelul de aplicare a comisioanelor aferente MPay. Proiectul Conceptului serviciului guvernamental de plăți electronice (MPay) a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor de stat. Documentul a fost elaborat de către Cancelaria de Stat în comun cu Agenția de Guvernare Electronică. Conform autorilor, MPay va deveni un sistem informațional utilizat în calitate de mecanism unic de încasare a plăților cetățean - guvern și de distribuire a plăților guvern – cetățean. Conceptul urmează a fi aprobat prin hotărârea Executivului.
Caracterul global al proceselor social-economice contemporane, globalizarea procesului de producere (mărfuri, servicii) necesită comparabilitatea și coerența informațiilor statistice, prezentate de către diferite țări, precum și de către diverse organisme internaționale. Unul dintre aspectele importante ale soluționării problemelor comparabilității informațiilor la nivel internațional este armonizarea sistemelor statistice naționale cu standardele internaționale, în special, armonizarea clasificărilor naționale atât pe verticală (nivel mondial, european, național), cât și pe orizontală (cu alte sisteme), care asigură coerența reciprocă a fluxurilor de informații cu scop funcțional diferit.
În Monitorul Oficial de astăzi, 20 august curent, Serviciul Fiscal de Stat a publicat Ordinul nr. 434 din 9 august 2021 cu privire la modificarea unor ordine. În scopul asigurării unei administrări fiscale eficiente, în temeiul art. 1323 alin. (10) și art. 133 alin. (1) pct. 8) și alin (2) pct. 4) din Codul fiscal aprobat prin Legea nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, ediție specială), precum și în vederea aducerii în concordanță a actelor normative cu noua structură a Serviciului Fiscal de Stat, aprobată prin ordinul Ministerului Finanțelor nr. 04.05.2021,
În acest articol ne-am propus să examinăm aspectele cele mai importante ale contabilității investițiilor capitale în active în curs de execuție din cadrul entităților bugetare1. Ele se referă la: • definirea investițiilor capitale în curs de execuție; • componența, recunoașterea și evaluarea investițiilor capitale în curs de execuție; • contabilitatea investițiilor capitale în curs de execuție.
Dosarul achiziției publice se întocmește pentru fiecare procedură de achiziție publică în parte și se păstrează în decurs de 5 ani de la inițierea acesteia. Toate informațiile aferente unei proceduri de achiziție publică înregistrate în Sistemul informațional automatizat „Registrul de stat al achizițiilor publice” (SIA RSAP) reprezintă o parte din dosarul achiziției respective. Ieri, 28 octombrie, Guvernul a aprobat proiectul hotărârii pentru aprobarea Regulamentului cu privire la întocmirea și păstrarea dosarului achiziției publice.
Obiectivul proiectului Regulamentului privind evidența și calcularea amortizării mijloacelor fixe în scopuri fiscale și Catalogului mijloacelor fixe și imobilizărilor necorporale este descrierea metodologiei de evidenţă şi calculare a amortizării mijloacelor fixe în scopuri fiscale, modalității privind determinarea sumelor aferente cheltuielilor pentru reparație permise la deducere, precum și modului de determinare a rezultatului fiscal în cazul ieșirii mijloacelor fixe de la entitate. Acțiunea acestuia se va extinde asupra tuturor persoanelor juridice şi fizice, care desfăşoară activitate de întreprinzător şi sunt înregistrate în conformitate cu cadrul normativ în vigoare.
Lista agenţilor economici – întreprinderi ale industriei uşoare şi a tipurilor de servicii prestate de către aceştia pe teritoriul RM solicitanţilor plasării mărfurilor sub regim vamal de perfecţionare activă scutite de TVA cu drept de deducere a fost completată cu încă nouă agenți economici. Astfel, de aceste scutiri urmează să beneficieze 1015 întreprinderi ale industriei uşoare. În Monitorul Oficial din 2 octombrie 2020, Ministerul Economiei și Infrastructurii a publicat Ordinul nr. 178 cu privire la aprobarea completărilor ce se operează în anexa la Ordinul nr. 66/2010.
Potrivit prevederilor pct. 82 din Regulamentul cu privire la determinarea obligaţiilor fiscale aferente impozitului pe venitul persoanelor juridice şi persoanelor fizice care practică activitate de întreprinzător, aprobat prin Anexa nr.1 a Hotărîrii de Guvern nr.693/2018, în scopul aplicării art.49 din Codul fiscal, noţiunea de mărfuri (servicii) produse în zona economică liberă corespunde genurilor de activitate pasibile desfăşurării activităţii în zona economică liberă care sînt stabilite la art.6 alin.(10) din Legea nr.440-XV din 27 iulie 2001 cu privire la zonele economice libere.
Calculul taxei pentru parcaj se efectuează de către organele împuternicite de autoritatea administraţiei publice locale (art. 293 alin. (2) din Codul fiscal). [Modificare operată în Baza generalizată a practicii fiscale în conformitate cu prevederile Hotărârii Curții Constituționale nr. 27 din 14.09.2021, în vigoare din 14.09.2021].
Începând cu 1 ianuarie 2020, au intrat în vigoare noi prevederi cu privire la impozitarea câştigurilor persoanei fizice de la jocurile de noroc, loterii şi/sau pariuri sportive, introduse prin Legea nr.115/2019 pentru modificarea Codului fiscal nr.1163/1997. Potrivit art.20 lit. p1) din CF, câştigurile de la loterii şi/sau pariuri sportive sunt neimpozabile în partea în care valoarea fiecărui câştig nu depăşeşte 1% din scutirea personală stabilită la art.33 alin.(1). Totodată, conform prevederilor art. 901 alin. (33) din CF, fiecare plătitor de câştiguri urmează să reţină şi să verse la buget un impozit în mărime de 12% din câştigurile de la jocurile de noroc în partea în care valoarea fiecărui câştig depăşeşte 1% din mărimea scutirii personale stabilite la art. 33 alin. (1) din CF.
Primăria municipiului Chișinău a înaintat în adresa Guvernului și Parlamentului Republicii Moldova propunerile la proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2022. Acestea țin de prevederea proiectului de modificare a subiectului impunerii cu impozitul pe bunuri imobiliare pe parcursul anului, a termenului de expediere a avizului de plată pentru achitarea respectivului impozit etc. Totodată, municipalitatea vine cu propuneri ce vizează reglementarea la nivel național a măsurilor de susținere financiară a unor categorii de cetățeni, costurile de eliberare a autorizațiilor pentru construire/desființare a imobilelor în capitală, dar și cu cele ce se referă la sistemul de salarizare în sistemul bugetar.
Potrivit art. 290 lit. p) din Codul fiscal, subiecți ai impunerii cu taxa pentru salubrizare sunt persoanele fizice înscrise la adresa declarată ca domiciliu.
Rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei (în continuare — IT) practică o diversitate vastă de activităţi, fapt ce provoacă diverse întrebări privind modul de contabilizare a costurilor privind crearea, implementarea și gestionarea tehnologiilor informaţionale, precum și prezentarea informaţiilor aferente în situaţiile financiare. Cadrul normativ de bază pentru entităţile ce activează în acest domeniu îl reprezintă Legea nr. 77 din 21.04.2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informaţiei (în continuare — Legea) și HG 1144 din 20.12.2017 cu privire la crearea parcului pentru tehnologia informaţiei „Moldova IT park”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *