Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Suma creditelor noi acordate în luna noiembrie 2022 a constituit 4,354 mld. lei, în creștere cu 13% față de luna noiembrie 2021, comunică Banca Națională a Moldovei. Structura acestora în luna de raportare a evoluat astfel: • 64,3% reprezintă creditele în moneda națională, care au constituit 2,8 mld. lei (+36,8 la sută față de luna octombrie 2022 și +6,6 la sută față de noiembrie 2021)
Angajații Serviciului Fiscal de Stat efectuează vizite în cadrul piețelor din țară, în contextul în care începând cu 1 iulie 2023, activitatea de comerț nu va mai fi admisă în baza patentei de întreprinzător, urmare a intrării în vigoare a modificărilor corespunzătoare efectuate în Legea nr. 93/1998 cu privire la patenta de întreprinzător.
În Monitorul Oficial de astăzi, 19 mai curent, a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 210 din 12 aprilie 2023 prin care a fost aprobat Regulamentul privind selectarea candidaților pentru funcția de membru al comitetului de audit pentru entități de interes public cu capital de stat și al comisiei de cenzori/cenzorului întreprinderilor de stat și societăților comerciale cu capital integral/majoritar de stat și condițiile de remunerare a acestora.
În Monitorul Oficial din 24 mai curent Serviciul Vamal a publicat Ordinul nr.123-O din 4 aprilie 2023 cu privire la aprobarea actelor necesare la vămuirea mărfurilor.
Cel mai important eveniment al businessului autohton – Gala Businessului Moldovenesc, organizat de Camera de Comerț și Industrie, a avut loc astăzi, 9 iunie. În cadrul evenimentului, pese 150 de întreprinderi din țară, înregistrate la concursurile „Marca comercială a anului” și „Premiul pentru realizări în domeniul calității”, au fost premiate.
Venitul din dobânzi al celor 11 bănci comerciale din Moldova a depășit în primele 11 luni ale anului curent 8,52 mld. lei, cheltuielile cu dobânzile au constituit 2,177 mld. lei. Veniturile din dividende au atins 21,99 mil. lei, cele din onorarii și comisioane – 2,7 mld. lei, din diferența de curs de schimb – circa 1,54 mld. lei, alte venituri – 154 mil. lei etc.
Entitatea ambalează/îmbuteliază producția care a fost procurată în vrac. Compania deține autorizație și linie de îmbuteliere. În procesul de îmbuteliere nu sunt modificate caracteristicile inițiale ale produsului.
Serviciul Fiscal de Stat informează că începând cu 1 iulie 2023, activitatea de comerț cu amănuntul la tarabe, tejghele, tonete, în chioșcuri (gherete), pavilioane și din autovehicule, precum și comerțul cu produse alimentare și mărfuri ușor alterabile autohtone, cu condiția respectării cerințelor sanitar-epidemiologice privind depozitarea, păstrarea și comercializarea lor
Rapoartele de evaluare a bunurilor imobile ar putea fi verificate de un verificator - persoană fizică cu o reputație bună, cu studii superioare corespunzătoare, titular al certificatului verificatorului
Reprezentanții Direcției deservire fiscală Căușeni și directorul Serviciului Fiscal de Stat, domnul Petru Rotaru au avut o discuție cu foștii titulari de patentă din raionul Căușeni, în cadrul unei companii de informare, desfășurată de comun cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, al cărei scop este acordarea suportului necesar pentru tranziția la noul regim fiscal – activitatea independentă.
Potrivit proiectului de lege pentru modificarea Legii nr.105/2003 privind protecția consumatorilor, prevederile acesteia se vor aplica și conținutului digital sau serviciilor digitale care sunt încorporate în bunuri sau interconectate cu acestea în sensul noțiunii de produs și care sunt furnizate împreună cu produsele care fac obiectul contractului de vânzare-cumpărare
Întru simplificarea traversării frontierelor vamale, a apărut necesitatea constituirii unui document vamal unic, utilizat pentru exportul temporar, tranzitul și admiterea temporară a mărfurilor în scopuri specifice, de exemplu pentru expoziții și târguri. În acest sens, Convenția ATA, odată cu intrarea în vigoare în iulie 1963, a oferit opțiuni pentru transportarea de mostre comerciale, de echipamente profesionale și de bunuri pentru prezentare la expoziții.
Erodarea bazei fiscale și transferul de profituri reprezintă probleme semnificative în domeniul fiscal global, afectând atât statele, cât și economiile acestora la nivel mondial.
Serviciul Vamal reamintește condițiile necesare a fi respectate în conformitate cu prevederile legale în vigoare la transportarea coletelor sau bunurile neînsoțite. Toate bunurile transportate prin intermediul coletelor sau bagajelor neînsoțite este necesar să fie declarate controlului vamal.
Excluderea fenomenului practicilor comerciale neloiale din relațiile contractuale dintre furnizor și cumpărător la livrarea de produse agricole și alimentare va fi reglementată de un capitol aparte ce se propune a fi inclus în Legea nr. 231/2010 cu privire la comerțul interior (Legea nr. 231/2010). Ministerul Economiei a elaborat proiectul de lege cu privire la modificarea și completarea unor acte normative, necesitatea aprobării cărora este determinată de existența practicilor comerciale neloiale (PCN) în cadrul lanțului de aprovizionare. În calitate de soluție în acest sens se propune ajustarea cadrului normativ național la prevederile Directivei (UE) privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare
Odată cu intrarea în vigoare a modificărilor aprobate, obiect al parteneriatului public-privat (PPP) nu vor putea fi întreprinderile de stat/municipale sau societățile comerciale din profitul net al cărora pot fi acoperite cel mult 30% din investiții planificate pentru realizarea contractului de PPP. S-a optat pentru selectarea obiectelor date drept nepasibile expunerii PPP, din motivul că în cazul în care acestea înregistrează profit, au o creștere economică favorabilă, deci, în condițiile unui management eficient pot fi modernizate de sine stătător, dar și pot genera venituri în bugetul de stat, managementul întreprinderii urmând să răspundă pentru eșecurile economice care puteau fi previzibile, utilizarea irațională a resurselor financiare etc.
Donațiile filantropice efectuate de SRL (aparat auditiv, cărucior pentru persoanele cu dezabilități) se iau în calcul la aprecierea plafonului de 1,2 mil.
Cotele taxelor locale pentru anul viitor în mun. Chișinău ar putea fi majorate cu 5,1%. Proiectul de decizie al Consiliului Municipal Chișinău cu privire la aprobarea și punerea în aplicare a taxelor locale pentru anul 2023 este propus pentru consultări publice până la 24 noiembrie curent.
Prin prezentul articol, vom analiza normele privind prețurile de transfer, conform legislației naționale, ținând cont de prevederile Legii nr. 256/2022, prin care acestea au fost introduse, precum și de modificările operate prin Legea nr. 214/2024 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală).
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *