Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În cadrul prezentării de către Banca Mondială a rezultatelor studiului anual „Costul reglementării afacerilor 2018”, Iulia Costin, Secretarul General de Stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, s-a referit la facilitarea condițiilor de activitate a businessului în Republica Moldova. Procedurile simplificate de înregistrare a întreprinderilor, punerea în aplicare a sistemului informațional automatizat de gestionare şi eliberare a actelor permisive (SIA GEAP), procedura simplificată de notificare privind inițierea activității de comerț, reducerea numărului de activități ce necesită licențiere, diminuarea controalelor de stat şi a costurilor pentru obținerea certificatelor sanitare, scăderea ponderii întreprinderilor ale căror preţuri sunt reglementate de către stat sunt doar unele aspecte, care vin să simplifice activitatea mediului de afaceri. Cu toate acestea, și multe reforme guvernamentale încă sunt în proces de implementare, a precizat Iulia Costin.
Cantitatea totală de energie electrică procurată pentru acoperirea necesităților Republicii Moldova în anul 2018 a constituit circa 4304 mil. kW/h, în creștere cu 145 mil. kW/h comparativ cu anul precedent. Cantitatea de energie electrică produsă de producătorii locali este de 804 mil. kW/h, restul necesităților fiind asigurate din import.
Care autoritate este responsabilă de efectuarea controlului în vederea verificării corectitudinii virării mijloacelor pentru elaborarea documentelor normative în construcții în bugetul de stat de către investitorii sau proprietarii construcțiilor? Prin Legea privind calitatea în construcții nr. 721-XIII din 2 februarie 1996 a fost instituit sistemul calității în domeniul respectiv, care conduce la realizarea și exploatarea construcțiilor de calitate corespunzătoare, în scopul protejării vieții oamenilor, a bunurilor acestora, a societății și a mediului înconjurător.
Legea nr. 131/2015 privind achizițiile publice (Legea nr. 131/2015) stipulează regulile care urmează a fi respectate de către autoritățile contractante în cadrul desfășurării procedurilor de achiziții publice în ceea ce privește publicarea datelor și informațiilor aferente acestora. Odată cu ajustarea legislației naționale în materie de achiziții publice, la Directivele UE au fost aduse un șir de modificări în ceea ce privește asigurarea publicității și transparenței. Drept urmare, autoritățile contractante sunt obligate să ofere mai multe informații cu privire la achiziții.
În luna octombrie 2018 indicele prețurilor de consum (IPC) față de septembrie 2018 a constituit 100,4%. În Monitorul Oficial din 16 octombrie curent Biroul Național de Statistică a publicat IPC pentru luna precedentă. Creşterea preţurilor medii de consum cu 0,4% a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare cu 0,6%, la mărfurile nealimentare – cu 0,3 % şi a tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei – cu 0,2 %. Astfel, în luna octombrie 2018 faţă de luna septembrie au fost înregistrate creşteri de preţuri la fructe de livadă sâmburoase (cu 25,6%), legume proaspete (cu 11,1%) ouă de găină (cu 4,5%), slănină neprelucrată (cu 3,1%), lapte şi produse lactate (cu 0,9%), carne, preparate şi conserve din carne (cu 0,4%), miere de albine, ciocolată şi bomboane din ciocolată (cu câte 0,4%).
Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) a înregistrat 358 de preparate farmaceutice cu preţuri de producător noi, în luna octombrie 2017.
Indicele prețurilor de consum (IPC) în luna septembrie 2018 faţă de august 2018 a constituit 100,1%. Informația privind IPC la nivel de ţară în luna septembrie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial din 19 octombrie curent. Conform datelor Biroului Național de Statistică, creşterea preţurilor medii de consum cu 0,1% a fost determinată de majorarea preţurilor la mărfurile nealimentare cu 0,4%, micşorarea tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei cu 0,1%, precum şi de menţinerea preţurilor produselor alimentare la nivelul preţurilor din luna august 2018.
Prețurile la benzină Premium-95 vor creşte de miercuri, 30 noiembrie, cu 0,32 lei, iar la motorina – cu 0,35 lei pentru un litru. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit astăzi prețul plafon de comercializare a benzinei Premium-95 pentru perioada 30 noiembrie — 13 decembrie la nivel de 16,30 pentru un litru, iar la motorină — de 14,31 lei.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat astăzi pe pagina sa web oficială următoarele prețuri plafon de comercializare cu amănuntul a carburanților în perioada 15 iunie — 28 iunie: pentru benzină auto Premium — 95 cu cifra octanică de minimum 95 – 16.25 lei/litrul, un preț mai mare cu cinci bani față de cel stabilit anterior, pentru perioada 1-14 iunie.
Prețurile la cea mai solicitată benzină auto Premium-95 vor scădea de miercuri, 2 noiembrie, cu 9 bani, iar motorina se va scumpi nesemnificativ, cu un ban. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit astăzi prețul plafon de comercializare a benzinei Premium-95 pentru perioada 2-15 noiembrie la nivel de 16,78 lei pentru un litru, iar la motorină de 14,76 lei.
Procedura de achiziție prin cererea ofertelor de prețuri se aplică de orice autoritate contractantă interesată de achiziția bunurilor sau serviciilor, necesare pentru satisfacerea cerințelor sale, conform planului anual de achiziții, dacă valoarea estimată a achiziției nu depășește 400 mii lei lei. Guvernul a aprobat în cadrul şedinţei din 10 octombrie 2018 proiectul de hotărâre de Guvern pentru aprobarea Regulamentului privind achiziția bunurilor și serviciilor prin cererea ofertelor de prețuri.
Prețurile la benzina Premium-95 vor scădea de miercuri, 15 noiembrie, cu 0,8 lei, iar la motorină cu 0,9 lei pentru un litru. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit astăzi prețul plafon de comercializare a benzinei Premium-95 pentru perioada 15-29 noiembrie la nivel de 15,98 pentru un litru, iar la motorină de 13,86 lei.
În Monitorul Oficial nr. 396-397 din 12 octombrie 2018 a fost publicată Hotărârea Guvernului privind aprobarea regulamentelor ce ţin de dezvoltarea sistemului de achiziții publice electronice. Este vorba despre: • Regulamentul privind acreditarea paltfomelor electronice de achiziții în cadrul Sistemului informațional automatizat „Registrul de stat al achizițiilor publice” (MTender)
Stocurile, în conformitate cu pct. 5 din Standardul Național de Contabilitate (SNC) ,,Stocuri”, reprezintă active circulante care sunt: 1) destinate pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității; 2) în curs de execuție în procesul desfășurării normale a activității; sau 3) sub formă de materii prime, materiale de bază și alte materiale consumabile, care urmează a 4) fi folosite în procesul de producție, pentru prestarea serviciilor și/sau în alte scopuri gospodărești.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat noile prețuri plafon pentru benzină și motorină. Acestea vor intra în vigoare mâine și vor fi aplicate pe parcursul a două săptămâni, până pe data de șase septembrie.
În vederea derulării corecte și obiective a procedurilor de achiziții publice, autoritățile contractante sunt obligate să respecte o serie de principii ce derivă din cadrul legal. Principiile achizițiilor publice, ca și toate principiile de drept, sunt acele idei de bază care au stat la temelia elaborării cadrului normativ în domeniu și care îndrumă întru aplicarea corectă a acestuia. Toate acțiunile desfășurate de către subiecții achizițiilor publice trebuie să fie realizate având în permanentă vedere principiile de bază ale achizițiilor publice. Este foarte importantă cunoașterea principiilor de reglementare a relațiilor privind achizițiile precum și modalitatea de aplicare a acestora în timpul derulării
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat astăzi pe pagina sa web oficială următoarele prețuri plafon de comercializare cu amănuntul a carburanților: pentru benzină auto Premium-95 cu cifra octanică de minimum 95 – 16.21 lei/litrul, pentru motorină — 13.83 lei/litrul și pentru gazul lichefiat — 7.20 lei/litrul.
În luna curentă compania turistică „M” SRL, subiect al IVAO, a fost supusă controlului fiscal prin metoda verificării tematice pentru perioada 2016–prezent. În rezultatul controlului s-a constatat nereflectarea în contabilitate a modalității formării costului pachetului turistic şi reflectarea în contabilitate a unor prețuri mai mici decât valoarea de facto a pachetului turistic.
Instituția publică „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF) anunță că, în decursul lunii noiembrie, va organiza 24 de cursuri de instruire privind utilizarea sistemului informațional automatizat „Registrul de stat al achizițiilor publice (MTender)” pentru autoritățile și instituțiilor publice din mun. Chișinău, care participă la Programul de utilizare experimentală a acestui sistem. Graficul cursurilor pentru perioada 5 – 29 noiembrie 2018 poate fi accesat pe site – ul CTIF: www.ctif.gov.md.
Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Agriculturii (UCIMPA) a prezentat rezultatele celui de-al şaptelea apel al Programului de granturi post – investiționale destinate Managementului Durabil al Terenurilor. Conform informației, circa 7,2 mil. lei vor fi acordate pentru 28 de producători agricoli din Republica Moldova, proiectele cărora au fost considerate eligibile pentru finanțare în cadrul celui de-al șaptelea apel al Programului de Granturi post-investiționale destinate Managementului Durabil al Terenurilor (MDT).
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *