Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Vînzarea certificatului valoric (sumă fixă) cu achitarea în numerar se înregistrează în maşina de casă şi de control cu memorie fiscală (MCC) ca vînzare a produsului denumit „CERTIFICAT VALORIC”.
„Nu veți avea niciodată a doua șansă ca să faceți o primă impresie bună” Coco Chanel Centrul de apel (call-centru) este o unitate independentă sau în cadrul unei organizații care se specializează în procesarea adresărilor și informarea prin intermediul telefoanelor. În formele sale mai avansate, centrele de apel mai procesează și adresările în formă electronică și fizică, precum și adresările prin intermediul online chat-urilor.
Aspecte privind regimul fiscal aferent dividendelor 1.1. Achitarea dividendelor în perioada anului 2016, aferente profitului nerepartizat obținut în perioadele fiscale de pînă la 01.01.2008. În conformitate cu prevederile alin. (1) art. 80 din CF, agentul economic achită dividende acționarilor (asociaților) săi din venitul rămas după impozitare. Aceasta presupune că, la achitarea în 2016 a dividendelor aferente perioadelor fiscale de pînă la 01.01.2008, entitatea a achitat impozitul pe venit din activitatea de întreprinzător pe venitul impozabil aferent perioadei respective, în conformitate cu cotele stabilite pentru aceste perioade (de exemplu, în perioada 2006-2007 — la cota de 15%).
1. (29.1.4.14)Apare oare obligaţia de prezentare a Declaraţiei (Forma CET08 ) pentru contribuabil şi soţia/soţul în cazul în care unul din soţi a beneficiat de scutirea suplimentară a soţului/soţiei, iar pe parcursul anului fiscal aceştia au întrerupt relaţia de căsătorie?
ANAF România se va reorganiza în sensul în care Direcţia de executare silită va funcţiona în cadrul aparatului propriu al ANAF, va fi înfiinţat un post de secretar general adjunct şi schema de personal va fi suplimentată cu 1.000 de posturi, a decis miercuri Executivul, printr-o hotărâre de guvern.
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) din CF, contribuabilul (persoană fizică rezidentă) are dreptul la o scutire în anul 2014, în sumă de 2 124 lei anual pentru fiecare persoană întreținută, cu excepția invalizilor din copilărie pentru care scutirea constituie 9 516 lei anual.
Reieșind din situația descrisă mai sus, are oare dreptul întreprinderea „А” să treacă T.V.A. în cont și să accepte facturile fiscale eliberate pe numele persoanei fizice la deduceri? Cu referire la dreptul trecerii în cont a T.V.A. aferente serviciilor procurate comunicăm că, în conformitate cu art. 102 alin. (1) și (6) din CF, subiecților impozabili li se permite trecerea în cont a sumei T.V.A. achitate sau care urmează a fi achitată furnizorilor plătitori ai T.V.A. pe valorile materiale, serviciile procurate, dacă aceștia dispun de factura fiscală la valorile materiale, serviciile procurate pe care a fost achitată ori urmează a fi achitată T.V.A. aferentă livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător.
Serviciul Fiscal de Stat reamintește că, potrivit prevederilor Codului fiscal, contribuabilii, persoane juridice și fizice care practică activitate de întreprinzător, au obligația de a depune Declarația/Darea de seamă cu privire la impozitul pe venit aferente anului 2014 până la 25 martie a anului curent.
Modul de atribuire la deduceri a cheltuielilor pentru scopuri filantropice şi de sponsorizare şi confirmării lor, este reglementat prin Regulamentul cu privire la modul de confirmare a donaţiilor pentru scopuri filantropice şi/sau de sponsorizare, aprobat prin HG RM nr. 489 din 04.05.1998.
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul IFPS 598 din 14.07.2015
Remanierile de la sfârșitul lunii aprilie curent, a 23 de funcționari ai Fiscului cu funcții executive și de conducere din cadrul Direcției Control a Marilor Contribuabili cu angajați ai Direcțiilor Control Fiscal din mun. Chișinău a demonstrat prezența mai multor lacune în activitățile de control derulate de către DCMC, care afectau încasările la Buget, a declarat, în cadrul unei ședințe operative de totalizare Șeful SFS, Ion Prisăcaru.
Potrivit alin. (1) art. 42 din CF, persoana care face o donaţie se consideră că a vîndut bunul donat la un preţ ce reprezintă mărimea maximă, din baza lui valorică ajustată, sau preţul lui de piaţă la momentul donării. Calcularea bazei valorice ajustate a proprietăţii la momentul donaţiei se efectuează ţinînd cont de prevederile art. 38 alin. (1) şi (2) din CF, separat pe fiecare obiect donat.
Recomandările Fondului Monetar Internațional stau la baza politicilor de reformare și modernizare a Serviciului Fiscal de Stat și apreciem mult, în acest sens, susținerea acordată de către FMI, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul întrevederii cu echipa Misiunii FMI, condusă de doamna Fah Jirasavetakul, Departamentul Afaceri Bugetar-Fiscale.
Declararea online a veniturilor va deveni obligatorie în Franţa în 2016, potrivit unui proiect al guvernului de la Paris. Cei care vor veni la Fisc cu declaraţii pe hârtie vor fi amendaţi cu 15 euro, scrie Les Échos.
Pînă la termenul – limită de declarare și achitare a veniturilor au rămas zile numărate și IFS Călărași amplifică eforturile pentru ca toți contribuabilii să obțină informațiile necesare pentru onorarea obligațiunilor fiscale.
În conformitate cu prevederile pct. 18 din Regulamentul cu privire la determinarea obligaţiilor fiscale aferente impozitului pe venit al persoanelor fizice care nu practică activitate de întreprinzător, anexa nr. 2 al Hotărîrii Guvernului nr. 77 din 30.01.2008 cu privire la aprobarea unor regulamente, suma scutirilor personale anuale prevăzute la alin.(1) şi/sau (2) art.33 din Codul fiscal se transmit în cuantum întreg, fără a fi divizate între contribuabil şi soţia /soţul acestuia.
În conformitate cu prevederile pct. 18 din Regulamentul cu privire la determinarea obligaţiilor fiscale aferente impozitului pe venit al persoanelor fizice care nu practică activitate de întreprinzător, anexa nr. 2 al Hotărîrii Guvernului nr. 77 din 30.01.2008 cu privire la aprobarea unor regulamente, suma scutirilor personale anuale prevăzute la alin.(1) şi/sau (2) art.33 din Codul fiscal se transmit în cuantum întreg, fără a fi divizate între contribuabil şi soţia /soţul acestuia.
Din anul 2008, odată cu fondarea Î.S. „Fiscservinform”, operatorul tehnico-tehnologic al Serviciului Fiscal de Stat, aceasta dezvoltă nu doar servicii electronice şi soluţii IT, ci economie de timp, comoditate şi performanţă. Aceste beneficii, care de altfel sunt nişte imperative pentru activitatea Î.S. „Fiscservinform”, îşi găsesc reflectarea în misiunea noastră — „Eficientizarea administrării fiscale prin dezvoltarea continuă a Sistemului informaţional integrat fiscal, capabil să ofere servicii electronice moderne contribuabililor în interacţiunea lor cu Serviciul Fiscal de Stat şi integrarea acestuia în infrastructura serviciilor guvernării electronice”.
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul IFPS 583 din 06.07.2015
În conformitate cu pct 9 din Regulamentul cu privire la reţinerea impozitului pe venit din salariu şi din alte plăţi efectuate de către patron în folosul angajatului, precum şi din plățile achitate în folosul persoanelor fizice care nu practică activitate de întreprinzător pentru serviciile prestate şi/sau efectuarea de lucrări, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 697 din 22 august 2014, scutirile la care are dreptul contribuabilul rezident al Republicii Moldova se acordă fie la locul de muncă de bază, fie la locul de muncă prin cumul.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *