Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Începînd cu 01.01.2014, prin Hotărîrea Colegiului Biroului Naţional de Statistică nr.20 din 29.12.2009, a fost pus în aplicare Clasificatorul activităţilor din Economia Moldovei, Rev.2, substituind, astfel, Clasificatorul aprobat în anul 2005.
Serviciul Fiscal de Stat lansează un nou serviciu electronic – ”Diseminare mesaje”-, care reprezintă o modalitate nouă de comunicare la distanță, prin intermediul mijloacelor electronice (Internet) și care asigură o informare promptă, deplină şi corectă a contribuabililor, a declarat astăzi Șeful Serviciului Fiscal de Stat, Ion Prisăcaru, în cadrul unei conferințe de presă.
Serviciul Fiscal de Stat reamintește că, potrivit prevederilor Codului fiscal, contribuabilii au obligația de a depune Declarația cu privire la impozitul pe venit aferente anului 2014 pînă la 25 martie a anului curent.
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul IFPS 133 din 24.02.2015
Drept rezultat al discuțiilor conducerii Serviciului Fiscal de Stat cu reprezentanții mediului de afaceri din Republica Moldova, au fost identificate unele probleme ce țin de păstrarea și arhivarea documentelor aferente activității economice a contribuabililor.
În general, competiţia pentru noutate, pentru întîietatea informaţiei, în toate domeniile de activitate şi, mai ales, a celor din serviciul public,reprezintă acum, şi va reprezenta mereu, o stringenţă a zilei. Orice pas înainte care e performant şi conţine elemente ale modernului, nu are decît efecte benefice asupra societăţii.
IFS mun. Chișinău, întru asigurarea identificării contribuabililor care nu-și onorează obligațiunile față de stat și întreprinderea măsurilor adecvate în vederea încadrării acestora în limitele legale, asigurarea sporirii gradului de încasări, urmare a acțiunilor de majorare a bazei impozabile, în perioada 16-19 iunie curent a organizat mai multe acțiuni orientate spre verificarea contribuabililor care desfășoară activități de comerţ pe străzile adiacente Pieţei Centrale din mun. Chişinău
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Kroll va continua investigarea fraudelor de la Banca Economii, Banca Socială și Unibank Potrivit unui comunicat emis de Banca Națională, doar consorțiului din firmele Kroll și Steptoe & Johnson LLP a depus o ofertă pentru continuarea investigației furtului din sistemul bancar.
Pe 17 aprilie curent, IFS mun. Chişinău a organizat un şir de acţiuni orientate spre verificarea contribuabililor ce desfăşoară activităţi de transport de pasageri şi bagaje, fiind pus accentul pe combaterea transportului ilicit de călători, ce se exprimă prin desfăşurarea activităţilor fără înregistrare la Camera Înregistrării de Stat sau la un alt organ abilitat prin lege.
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul IFPS NR.127 din 19.02.2015
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul IFPS NR.125 din 19.02.2015
Astăzi, în cadrul ședinței Parlamentului Republicii Moldova, a fost ratificat Acordul de grant nr.TF017415 dintre Republica Moldova şi Asociația Internațională pentru Dezvoltare, în vederea realizării Proiectului de modernizare a administrării fiscale (TAMP).
Noul Sistem Informațional Automatizat „Contul curent al contribuabilului”, lansat de către SFS, în luna martie a anului curent, pe lîngă oferirea contribuabililor în regim on-line a datelor privind situația achitărilor față de buget, a avut drept scop și optimizarea serviciilor prestate acestora, în special eficientizarea procedurilor de eliberare a certificatelor privind lipsa restanțelor față de buget.
Întru implementarea corectă și eficientă a reformelor fiscale realizate recent și planificate pe viitorul apropiat de SFS, s-a conturat clar necesitatea întîlnirilor periodice de lucru între reprezentanții organului fiscal și ai sferei business-ului, antreprenorilor, experților și specialiștilor în domeniul fiscal și contabil. Pe data de 20 mai, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, Î.S. „Fiscservinform” şi A.O. „Monitorul Fiscal FISC.md” în parteneriat cu Proiectul USAID/BRITE și cu susținerea Fondului Monetar Internaţional au organizat o masă rotundă cu genericul ”Modernizarea Serviciului Fiscal de Stat în beneficiul contribuabililor”, moderată de către Reprezentantul Permanent al FMI in Republica Moldova, Dna Armine Khachatryan.
Anul curent, întreprinzătorii individuali sau gospodăriile ţărăneşti (de fermier), al căror număr mediu anual de salariaţi pe parcursul întregii perioade fiscale nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sînt înregistraţi ca plătitori de TVA — urmează să prezintă autorităţii fiscale darea de seamă fiscală unificată (declaraţie) cu privire la impozitul pe venit în baza unei noi forme: UNIF14.
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) comunică că, în scopul eficientizării administrării fiscale, prin minimizarea cheltuielilor contribuabililor, se exclude practica fiscală de legalizare anuală a Registrelor mașinilor de casă şi de control (RMCC) la SFS.
În conformitate cu Planul trimestrial de organizare a seminarelor, IFS pe raionul Edineț a organizat în data de 17.02.2015 un seminar consultativ cu contribuabilii nou-înregistrați în cadrul căruia, a avut loc instruirea antreprenorilor începători vis-a-vis de aspectele incluse în ,,Ghidul asistență în lansarea afacerilor”.
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin ORDIN IFPS NR. 118 din 13.02.2015
Taxa pentru amenajarea teritoriului se achită de către contribuabili (cu excepţia întreprinzătorilor individuali, gospodăriilor țărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, nu depășește 3 unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA) trimestrial, în termen de pînă la 25 a lunii imediat următoare după trimestrul de gestiune la contul trezorerial de venituri al bugetului unității administrativ-teritoriale (Anexa la Titlul VII).
Dezvoltarea dialogului public-privat este o prioritate pentru Serviciul Fiscal de Stat Ca urmare a invitației Asociației Patronale ”Camera de Comerț Americană din Moldova”, la data de 23 octombrie curent, a fost organizată o întâlnire între reprezentanții AmCham-ului și Serviciului Fiscal de Stat în persoana dlui Ion Prisăcaru, șef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat și dl Eduard Poddubnîi, șef al Direcției generale metodologia impozitelor și taxelor.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *