Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Pentru menținerea forței de muncă calificate și atragerea de noi specialiști, angajatorii au tendința să diversifice pachetul social acordat salariaților, prin oferirea diverselor facilități, cum ar fi:
Persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi transmit în posesie şi/sau în folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) proprietate imobiliară, în termen de 7 zile de la data încheierii contractului, sunt obligate să-l înregistreze la subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat.
Perioada, în care tații își pot lua concediul de paternitate de 2 săptămâni cu salariul integral achitat, ar putea fi extinsă de la 56 de zile, după cum prevăd normele în vigoare, până la o perioadă de 12 luni.
Conform art.2 din Legea nr. 77/2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informaţiei (Legea nr.77/2016), rezident al parcului IT este persoană juridică sau fizică, înregistrată în Republica Moldova în calitate de subiect al activităţii de întreprinzător,
Începând cu 1 ianuarie 2022, termenul de examinare a cererilor de stabilire a pensiei anticipate pentru carieră lungă, precum și de stabilire/reexaminare a pensiei pentru limită de vârstă și a celei de dizabilitate constituie 60 de zile de la data depunerii cererii, cu anexarea tuturor actelor necesare, reiterează Casa Națională de Asigurări Sociale. Autoritatea menționează că cererile pot fi depuse în format electronic prin intermediul paginii-web oficiale a CNAS (Accesarea e-Cerere Stabilire pensie, Contul meu; Reexaminarea pensiei ) pentru stagiul de cotizare realizat după stabilirea pensiei) sau la Casa Teritorială de Asigurări Sociale de la domiciliul beneficiarului.
Orice activitate exercitată în condițiile legii, cu excepţia muncii efectuate în baza contractului (acordului) de muncă, desfăşurată de către o persoană cu scopul de a obţine venit sau în urma desfăşurării căreia, indiferent de scopul activităţii, se obţine venit, se consideră activitate de întreprinzător/afacere (business).
Compania rezidentă A (întreprindere neplătitoare de TVA) a încheiat un contract cu compania B nerezidentă, obiectul contractului fiind prestarea serviciilor (redactarea tehnică, ilustrarea şi machetarea unor materiale) prin intermediul internetului. Respectiv, Compania A transmite aceste materiale prin e-mail companiei B care, la rândul său, după efectuarea activităților corespunzătoare, le transmite înapoi tot prin e-mail. Aceste tipuri de servicii se consideră import de servicii? Apar în acest caz obligații privind TVA pentru întreprinderea rezidentă neplătitoare de TVA?
Scopul procedurii insolvabilităţii conform art 1. alin. (1) din Legea insolvabilității nr.149/2012, este instituirea cadrului juridic privind stabilirea unei proceduri colective pentru satisfacerea creanţelor din contul patrimoniului debitorului, prin aplicarea faţă de acesta a procedurii de restructurare sau a procedurii falimentului, prin distribuirea produsului finit, adică prin recuperarea creanţelor, pentru a acoperi pasivul debitorului.
Cadrul normativ de bază care reglementează luarea la evidență a angajamentelor externe private supuse notificării este stabilit de Legea nr. 62/2008 privind reglementarea valutară și Instrucțiunea privind notificarea angajamentelor externe, aprobată prin Hotărârea Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei nr. 12/2020.
Reieșind din completările recente ale cadrului normativ în vigoare, deducem unele aspecte ce țin de prezentarea, dar și de corectarea Informației IRM19.
Potrivit art. 87 alin.(1) din Codul fiscal, contribuabilul care, conform art.83 din Cod este obligat să prezinte declaraţia cu privire la impozitul pe venit (fără cererea suplimentară din partea Serviciului Fiscal de Stat) achită impozitul pe venit nu mai tîrziu de termenul stabilit pentru prezentarea declaraţiei. Conform prevederilor art. 83 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, în cazul persoanelor fizice cetăţeni ai Republicii Moldova, declaraţia cu privire la impozitul pe venit se prezintă nu mai tîrziu de data de 30 aprilie a anului următor anului fiscal de gestiune.
Care este regimul privind TVA aplicabil la prestarea serviciilor de publicitate, livrate către rezidentul zonei economice? În conformitate cu art.104 lit. f) din Codul fiscal, mărfurile, serviciile livrate în zona economică liberă din restul teritoriului vamal al RM, se scutesc de TVA cu drept de deducere.
Defalcările din impozitul pe veniturile persoanelor fizice vor fi incluse în bugetele satelor/comunelor și orașelor/municipiilor în mărime de 100%. Excepție sunt municipiile-reședință de raion, pentru care va fi stabilită o cotă de 50% din defalcările respective. Parlamentul a votat în prima lectură proiectul de Lege pentru modificarea Legii privind finanțele publice locale. Proiectul are ca scop fortificarea autonomiei financiare a autorităților publice locale prin majorarea veniturilor disponibile ale acestora.
Compania rezidentă din RM a încheiat un contract cu o companie nerezidentă din România, obiectul contractului fiind prestarea serviciilor de recrutare a personalului pe teritoriul RM, cu angajarea acestuia în Romania.
Apare obligația de achitare a TVA la importul de servicii de către administratorul insolvabilității, care nu este plătitor de taxa pe valoare adăugată?
Actualmente, vânzările online (electronice, prin Internet, virtuale) de mărfuri au intrat în competiție nu doar între ele, ci și cu cele ale magazinelor tradiționale, care au fost nevoite să-și revizuiască modelele de afaceri pentru a rămâne competitive pe piață, acestea fiind impuse atât de situația excepțională și de criză, cât și de faptul că barierele de intrare în mediul online astăzi sunt mai mici decât cele offline.
Cererea de admitere a creanţelor are același regim juridic ca și cererea de chemare în judecată, cu excepţiile stabilite la art. 19 din Legea insolvabilității nr. 149/2012 (Lege). Cererea de admitere a creanţelor reprezintă o cerere prin care pretinsul creditor al debitorului insolvabil își înaintează în instanţa de insolvabilitate
Astăzi, 15 noiembrie, la Chişinău se încheie cea de a doua rundă de negociere a proiectului Acordului în domeniul securităţii sociale dintre Republica Moldova şi Republica Elenă, la care participă delegaţia oficială a ţării noastre, în componența căreia sunt incluși reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi Consiliului Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă. Acordul dintre Republica Moldova şi Republica Elenă, bazat pe principii europene de proporţionalitate, oferă un şir de garanţii de securitate socială pentru lucrătorii migranţi
Cetățenii moldoveni cu capacitatea redusă de muncă care au domiciliul sau reședința permanentă sau provizorie în Estonia vor beneficia de alocație pentru capacitatea de muncă. În Monitorul Oficial din 29 octombrie a fost publicată Legea nr. 141 din 14 octombrie 2021 pentru ratificarea Protocolului de modificare al Acordului în domeniul asigurărilor sociale dintre Republica Moldova și Republica Estonia (Protocol). Inițiativa de modificare a Acordului aparține părții estoniene, fiind condiționată de lansarea reformei naționale de determinare a capacității de muncă în Estonia, fiind schimbat conceptul de incapacitate de muncă în capacitate de muncă, ce se va realiza prin substituirea pensiei pentru incapacitate de muncă cu alocația pentru capacitate de muncă.
Începând cu anul 2020, persoana asigurată care va solicita concediul pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani la toate unităţile în care desfăşoară activităţi, are dreptul de alegere a opțiunii de primire a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului. Despre aceasta și alte modificări din domeniul indemnizațiilor adresate familiilor cu copii s-a discutat în cadrul unui seminar organizat de Casa Națională de Asigurări Sociale în cadrul expoziției naționale „Fabricat în Moldova”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *