Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Principiile generale de desfășurare a activităților de comerț pe teritoriul Republicii Moldova sunt stabilite de Legea nr. 231/2010 cu privire la comerțul interior (Legea nr. 231/2010). Activitatea de comerț, conform art. 3 al Legii nr. 231/2010, este activitate a comerciantului în baza unei sau mai multor forme de comerț, exercitate separat sau combinat,
Ieri, 5 octombrie 2021, în ședința extraordinară a Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a fost aprobată majorarea ratei de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt până la 5,5 puncte procentuale. Totodată, a fost diminuat coridorul ratelor cu 0.5 p.p.- de la 2,5% la 2,0%. Astfel, rata la depozitele overnight va constitui 3,5% la sută, iar creditele overnight – 7,5%. Potrivit comunicatului BNM, regulatorul continuă măsurile de înăsprire graduală a politicii monetare cu scopul de a atenua presiunile inflaționiste generate de efectele de runda a doua a creșterii prețurilor la nivel global, a costurilor de producție și de distribuție, a resurselor energetice și a produselor alimentare.
Proiectele Contractelor model privind realizarea achizițiilor serviciilor de furnizare a gazelor naturale; de furnizare a energiei electrice; serviciilor de furnizare a energiei termice; de furnizare a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare au fost elaborate de către Ministerul Finanțelor și propuse pentru consultări publice.
O problemă des abordată de Curtea de Conturi sunt erorile depistate în cadrul reorganizărilor instituțiilor bugetare și anume:
Urmează o sistematizare și descriere a celor mai importante modificări ale legislației fiscale și vamale care se regăsesc în Legea nr.356/2022 cu privire la modificarea unor acte normative publicată în MO nr. № 456-459 din 30 decembrie 2022.
Casa Naţională de Asigurări Sociale informează că a fost finanţată prima tranşă a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă în valoare de 28,4 mil. lei. După unele modificări efectuate de către CNAS, pentru prima dată, în luna august, această prestaţie socială va fi finanţată în trei tranşe.
Investiţia eficientă în sectorul de alimentare cu apă și de canalizare este investiţia care contribuie la reducerea cheltuielilor necesare de a fi incluse la calcularea tarifelor reglementate. Se consideră investiţie eficientă cea pentru care suma efectelor economice medii anuale, estimate de-a lungul duratei de utilizare a obiectului de investiţii, este mai mare decât valoarea totală a investiţiei. Consiliului de administraţie al ANRE a aprobat Regulamentul privind principiile de efectuare a investițiilor în sectorul de alimentare cu apă și de canalizare.
Hotărârea Guvernului nr.226 din 4 aprilie 2022 pentru modificarea HG nr. 455/2017 cu privire la modul de repartizare a mijloacelor Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural (FNDAMR) a intrat în vigoare, fiind publicată în MO pe data de 8 aprilie curent. Modificările au fost operate în scopul facilitării accesului producătorilor agricoli la sursele Fondului, precum și pentru îmbunătățirea politicilor de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural prin ajustare la necesitățile economiei naționale. Astfel, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, pe lângă dreptul de a distribui mijloacele Fondului, poate redistribui mijloacele financiare nevalorificate până la data de 1 septembrie
Pe durata stării de urgenţă, termenele de prescripţie şi termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă instituite potrivit Hotărârii Parlamentului nr. 49 din 31 martie 2021. Prevederea este inclusă în Dispoziția nr. 3 din 15.04.2021 a Comisiei pentru Excepţionale a Republicii Moldova.
În articol sunt detaliate formele de înregistrare disponibile pentru antreprenorii străini în RM, alături de particularitățile aferente proceselor de înregistrare și de încetare a activității acestora.
Curtea Constituțională (CC) s-a expus asupra excepției de neconstituționalitate a art. 20 alin. (6) din Legea nr. 231/2010 privind comerțul interior, a Hotărârii Guvernului nr. 774/2016 cu privire la prețurile de comercializare a produselor sociale în ansamblul său și, în particular, a pct. 4 lit. b) din aceasta, precum și a art. 10 alin. (8) din Legea nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi. Hotărârea nr.10 din 14 aprilie 2022 publicată în MO din 20 mai 2022.
De rând cu drumurile, reţelele şi substaţiile electrice, reţelele de gaz, instalaţiile pentru extragerea apelor subterane şi alte obiecte similare transferate gratuit autorităţilor publice (sau, în baza deciziei lor, întreprinderilor specializate care folosesc şi exploatează obiectele respective conform destinaţiei), vor fi scutite de TVA fără drept de deducere, începând cu anul viitor, și sistemele de alimentare cu apă și de canalizare și sistemele centralizate de alimentare cu energie termică. Prevederea este inclusă în Legea nr.171 cu privire la modificarea unor acte legislative ce vizează politica fiscală și vamală pentru anul 2020.
Comitetul de coordonare al Programului „START pentru TINERI: o afacere durabilă la tine acasă” a aprobat spre finanțare 94 din cele 182 de proiecte investiționale depuse de tinerii antreprenori în cadrul celui de-al IV-lea apel de proiecte al programului. Companii conduse de tineri vor primi granturi de până la 180 mii lei pentru inițierea propriilor afaceri acasă. Valoarea totală a granturilor aprobate va constitui 15,93 mil. lei, ceea ce va contribui la atragerea a 25,7 mil. lei lei investiții în economie. Implementarea proiectelor investiționale ale tinerilor va contribui la crearea a circa 275 locuri de muncă, dintre care 131 pentru femei, comunică ODIMM.
În prezent, în căutare de noi parteneri de afaceri, agenții economici și persoanele fizice identifică oferte de participare la diferite expoziții și târguri, pentru a-și promova produsele/mărfurile pe piețele internaționale. În consecință, este necesară vămuirea bunurilor fabricate, care trebuie transportate temporar în străinătate sau din străinătate. Desigur, la acest capitol, există și unele probleme asociate cu primirea autorizațiilor de la autoritățile vamale (i), depunerea și perfectarea declarațiilor vamale (ii), precum și constituirea garanțiilor
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare propune pentru consultări publice proiectul hotărârii de Guvern pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea subvențiilor pentru dezvoltarea locală prin implementarea Programului LEADER. Documentul stabilește condițiile și procedura de verificare și selectare a GAL-urilor, examinarea și aprobarea Strategiilor de dezvoltare locală pentru finanțare, acordarea subvențiilor, implementarea și monitorizarea celor două măsuri de sprijin financiar: pentru funcționarea Grupurilor de Acțiune Locală; susținerea implementării Strategiilor de dezvoltare locală.
Produsele vor fi considerate ecologice dacă pe etichetă, pe materialele publicitare sau în documentele comerciale va fi notat termenul «ecologic». Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul de lege privind producția agroalimentară ecologică și etichetarea produselor respective. Documentul stabileşte cadrul legal pentru activitatea ce ţine de obţinerea produselor agroalimentare ecologice la toate etapele de producție, procesare și distribuție, a controlului acestora, a utilizării în etichetare și în publicitate a indicațiilor aplicabile producției ecologice.
În luna octombrie 2021 producția industrială (serie brută) s-a majorat față de luna octombrie a anului precedent cu 11,0%, pe fundalul reducerii indicatorului în luna octombrie 2020 față de aceeași perioadă din 2019 cu 7,8%. Conform datelor Biroului Național de Statistică (BNS), creșterea producției industriale a fost condiționată de sporirea volumului acesteia în industria extractivă (cu 7,3%) și în industria prelucrătoare (cu 12,2%), care au generat creșterea producției per total industrie cu 0,2% și, respectiv, cu 10,9%. Totodată, în perioada de raportare au fost înregistrate descreșteri la producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (cu 2,5%), atenuând creșterea producției pe total industrie cu 0,2%.
Pe agenda Parlamentului este inclusă inițiativa legislativă privind compensarea cheltuielilor pentru consumul gazelor naturale/energiei termice în perioada rece a anului (1 noiembrie 2021 – 31 decembrie 2021; 1 ianuarie 2022 – 31 martie 2022) ce are ca scop susţinerea consumatorilor casnici prin compensarea diferenței în urma majorării tarifelor. Documentul stabilește mecanismul de compensare a diferenței în urma majorării tarifelor pentru consumul de gaze naturale. Conform proiectului, compensarea diferenței pentru fiecare consumator casnic va constitui:
În luna iulie 2021, rata anuală a inflației a constituit 3,5%, majorându-se cu 0,3 puncte procentuale față de luna iunie 2021, fiind la limita de jos a intervalului de variație de ±1,5 puncte procentuale de la ținta de 5,0%, comunică Banca Națională a Moldovei. În luna iulie 2021, prețurile la bunurile și serviciile din cadrul IPC au înregistrat o dinamică pozitivă. Acest fapt s-a produs în contextul când factorii sezonieri dezinflaționiști asociați recoltei bogate de fructe și legume au întârziat, fiind totodată atenuați de creșterile costurilor la nivel global. De menționat că, ultima dată rata lunară a inflației în luna iulie a înregistrat valori pozitive în anul 2012.
La 30 iulie 2021 expiră termenul-limită pentru recepționarea cererilor de finanțare a proiectelor de infrastructură pentru anul 2022 în cadrul Proiectului de Reziliență Rurală (IFAD VII). Astfel, solicitanții (întreprinderi mici şi mijlocii, gospodării țărănești, grupuri de producători din mediul rural (Grup-client)) care practică activități agricole, au la dispoziție încă o lună pentru depunerea cererilor. Asistența financiară va constitui maximum $200 mii și va putea fi utilizată pentru finanțarea proiectelor de infrastructură (construcţia reţelelor de alimentare cu apă pentru irigare, precum și construcția / reparația segmentelor de drum și poduri).
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *