Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
La 12 septembrie 2025, PP „Monitorul fiscal FISC.md”, în parteneriat cu Proiectul „Moldova este Europa - Sprijin pentru integrarea în UE”, Ministerul Finanțelor, Serviciul Fiscal de Stat și Serviciul Vamal,
Persoanele fizice pot utiliza regimul special de admitere temporară pentru mărfuri, informează Serviciul Vamal. Acesta poate fi aplicat dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: Mărfurile nu suferă modificări, cu excepția uzurii normale din utilizare;
Serviciul Vamal reamintește că începând cu 1 iulie 2024, a fost lansată implementarea Noului Sistem Computerizat de Tranzit pentru declararea mărfurilor în regim vamal de tranzit pe teritoriul Republicii Moldova, fiind stabilită o perioadă de tranziție la NCTS5-MD pe un termen de 3 luni, pe principiul voluntariatului și în funcție de nivelul de pregătire a operatorului economic.
Contextul regional actual, precum și cel național, reflectă necesitatea identificării soluțiilor optime de racordare a sistemului fiscal la condițiile existente,
Încă 3 agenți economici întreprinderi ale industriei ușoare vor beneficia de facilități fiscale și vamale. În Monitrul Oficial din 19 martie curent a fost publicat Ordinul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării nr. 31 din 14 martie 2025 cu privire la aprobarea completărilor
În conformitate cu prevederile art.160 alin.(1) Cod vamal nr.95/2021, toate mărfurile destinate plasării sub un anumit regim vamal, cu excepţia regimului de zonă liberă, fac obiectul unei declaraţii vamale corespunzătoare regimului respectiv, declaraţia vamală poate fi depusă prin alte mijloace
Esența procesului de vămuire se bazează pe respectarea de către toți participanții la activitatea economică externă a regulilor, normelor și cerințelor legislației vamale naționale în vigoare din data de 1 ianuarie anul 2024, pentru circulația mărfurilor și bunurilor peste frontiera vamală.
Lista agenților economici-întreprinderi ale industriei ușoare care prestează servicii pe teritoriul Republicii Moldova solicitanților plasării mărfurilor sub regim vamal de perfecționare activă, scutite de TVA cu drept de deducere, a fost completată cu încă 8 întreprinderi. Ordinul Ministerului Economiei nr. 54 din 31 mai 2022, prin care a fost actualizată lista respectivă, aprobată prin Ordinul nr. 66/2010 al autorității, a fost publicată în Monitorul Oficial din 3 iunie curent.
Potrivit art.3 din Legea nr.1540/1998, ambalaj reprezintă produs realizat din materiale de orice natură, destinat pentru a conţine bunuri şi a le proteja în timpul manevrării, prezentării şi livrării lor de la producător la utilizatorul sau consumatorul final şi pentru a fi utilizat ca ambalaj primar, ambalaj
În cazul apariției necesității modificării postului vamal de destinație în cadrul operațiunii TIR, funcționarul vamal al postului vamal la care va fi prezentat mijlocul de transport fără încălcarea măsurilor de supraveghere vamală, va putea informa funcționarul vamal al postului vamal de plecare
Serviciul Vamal (SV), prin prisma competențelor sale, deține un rol important în asigurarea protecției vamale a proprietății intelectuale. În conformitate cu art.3 din Legea nr.114/2014 cu privire la Agenția de Stat pentru Proprietatea
Condiţiile juridice, organizatorice şi economice ale fondării, funcţionării şi încetării activităţii întreprinderii de stat şi întreprinderii municipale sunt stabilite în Legea cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală nr.246/2017.
Serviciul Fiscal de Stat informează contribuabilii despre obligația de a modifica ora echipamentelor de casă și de control conform orei de iarnă până la 20 noiembrie 2025.
Serviciul Vamal continuă să îmbunătățească operațiunile de tranzit pentru a spori eficiența și optimizarea proceselor vamale. În acest sens, Aplicația Națională de Tranzit (NTA.MD) a fost modernizată pentru a permite integrarea System-to-System (S2S), oferind operatorilor economici posibilitatea de a transmite declarațiile de tranzit direct din propriile aplicații în NCTS-MD.
Agentul economic ia în locațiune, conform contractului, un autovehicul pentru transportarea mărfurilor. Ce cheltuieli vor fi permise la deducere în scopuri fiscale pentru autovehiculul respectiv? Potrivit art.1251 din Codul civil, prin contractul de locaţiune, o parte (locator) se obligă să dea
La 28.03.2025, P.P. „Monitorul fiscal FISC.md”, organizează evenimentul cu genericul „Aspecte fiscale și vamale – soluții 2025”, în parteneriat cu Ministerul Finanțelor, Serviciul Fiscal de Stat și Serviciul Vamal.
În Monitorul Oficial din 2 septembrie curent a fost publicată Decizia Serviciului Fiscal de Stat nr. 13 din 30 august 2022 privind includerea modelului echipamentului de casă și de control în Registrul unic al echipamentelor de casă și de control.
Mai multe modificări ce vizează dispozitivele publicitare urmează a fi efectuate la Codul fiscal, în scopul racordării prevederilor acestuia cu Legea nr.62/2022 cu privire la publicitate. Aceste modificări sunt incluse în proiectul de lege pentru
Serviciul Vamal ne informează care sunt regulile și condițiile de a introduce în țară bunuri prin intermediul trimiterilor poștale.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *