Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În Monitorul Oficial din 1 august 2014 a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 74 din 10.07.2014 cu privire la aprobarea Codului etic al auditorului intern şi Cartei de audit intern (Regulament — model de funcţionare a unităţii de audit intern).
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, fondul locativ al Republicii Moldova la 1 ianuarie 2014 a constituit 80614,6 mii m2. Localităţilor urbane le revin 31719,4 mii m2 sau 39,3% din volumul total al fondului locativ, localităţilor rurale – respectiv 48895,2 mii m2 sau – 60,7%. Gradul de asigurare a populaţiei cu spaţiu locativ pe un locuitor, în medie pe ţară, a constituit 22,7 m2, în localităţile urbane – 21,1 m2, rurale – 23,8 m2.
În conformitate cu prevederile art. 513 din CF, instituţiile de învăţămînt se scutesc de impozitul pe venitul obţinut din livrarea serviciilor, mărfurilor legate de procesul instructiv de producţie şi educativ, cu condiţia alocării mijloacelor obţinute din livrarea acestor servicii, mărfuri în scopuri de instruire generală.
În conformitate cu art. 129 (4) din Codul Fiscal, „Funcţionar fiscal – funcţionar public, conform prevederilor Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, care este persoană cu funcţie de răspundere remunerată în organul fiscal. Noţiunea „funcţionar fiscal” este identică cu noţiunile „funcţionar public”, „persoană cu funcţie de răspundere a organului fiscal” şi „persoană cu funcţie de răspundere a Serviciului Fiscal de Stat”, prevăzute de prezentul cod şi de Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public”.
În contextul celor expuse mai sus, apar oare la întreprinderea noastră obligații de a deține autorizația primăriei or. Durlești și de a calcula și achita taxa pentru unitățile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire? În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 235-XVI din 20.07.2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activității de întreprinzător, persoanele fizice şi juridice sînt obligate să se înregistreze la organele de stat sau să solicite actele permisive pentru practicarea unei activități doar în cazurile în care aceasta este prevăzut expres de lege.
Astăzi societatea globală evoluează prin rolul tot mai sporit acordat tehnologiei informaţiei şi comunicaţiei. Aceste inovaţii au un impact decisiv în reformarea sistemului de administrare publică şi în Republica Moldova, tranzitând societara spre una digitală bazată pe cunoştinţe. Serviciile electronice publice şi conceptul de „e-Guvernare” sunt elemente cheie şi în dezvoltarea Serviciului Fiscal de Stat din RM.
Un șir de modificări au fost operate la Legea instituțiilor financiare, după ce Guvernul și-a asumat responsabilitatea în fața Parlamentului. Premierul Iurie Leancă a declarat astăzi, în plenul Legislativului, că aceste modificări sunt foarte importante pentru sectorul bancar din Moldova și nu pot fi amânate.
Rezultatele activităţii Programului de Atragere a Remitenţelor în Economie „PARE 1+1” în I semestru 2014, precum şi aprobarea noilor proiecte investiţionale depuse de lucrătorii migranţi şi rudele acestora au fost principalele subiecte abordate la şedinţa de astăzi a Comitetul de supraveghere al Programului, condusă de ministrul Economiei, Andrian Candu.
Raportul Doing Business 2015 arată că Republica Moldova a făcut un salt uimitor de 19 poziții, până pe locul 63, în clasamentul statelor cu cel mai favorabil mediu de afaceri. Ţara noastră a înregistrat cele mai mari progrese la capitolele ce se referă la accesibilitatea creditelor şi plata impozitelor, în timp ce a regresat în ce priveşte autorizaţiile în construcţii, accesul la electricitate ş. a.
În conformitate cu art. 26 alin. (2) din CF, proprietatea pe care se calculează uzura este proprietatea materială reflectată în bilanţul contabil al contribuabilului în conformitate cu legislaţia şi folosită în activitatea de întreprinzător, a cărei valoare scade prezumtiv, ca urmare a uzurii fizice şi morale, şi a cărei perioadă de exploatare este mai mare de un an, iar valoarea ei depăşeşte suma de 6 000 lei.
Casa Naţională de Asigurări Sociale a iniţiat la data de 25 iunie 2014 consultarea publică cu referire la proiectul Declaraţiei persoanei asigurate (forma REV-5) şi Intrucţiunii cu privire la modul de completare a Declaraţiei persoanei asigurate REV-5. Anunţul este publicat pe pagina oficială www.cnas.md la rubrica „Transparenţă decizională” subrubrica „Consultări publice”.
Apare întrebarea: agenții economici sunt obligați să actualizeze datele cadastrale în scopul impozitării, dacă de la ultima actualizare au trecut mai mult de: 3 ani – pentru construcții, încăperi cu destinație comercială, încăperi de producție;5 ani – pentru alte bunuri imobile? Potrivit art. 10, alin. (1) şi (2) din legea nominalizată, agenții economici pot alege modul de apreciere a bunurilor imobile (de la valoarea estimată sau de la valoarea de bilanț) ori nu? Reieşind din cele menționate mai sus, nu este clar, rămîne în vigoare prezentarea de către agentul economic a dării de seamă BIJ 1 (în cazul lipsei valorii estimate a bunurilor), sau toți agenți economici prezintă darea de seamă BIJ10 (cu calcularea impozitului pe bunurile imobiliare din valoarea estimată a bunurilor)? Conform prevederilor Legii nr. 1056-XIV din 16.06.2000 „Pentru punerea în aplicare a titlului VI din Codul fiscal” (în continuare –Lege), pînă la 1 ianuarie 2014, prin derogare de la prevederile Codului fiscal, aplicarea impozitului funciar și impozitului pe bunurile imobiliare se reglementează potrivit prevederilor art. 4 alin.(4)-(11) și anexelor nr. 1 și nr. 2 la Lege. Prevederile Legii nu se extind asupra:
Parlamentul European a aprobat cu o largă majoritate, miercuri, intrarea Lituaniei în zona euro, aceasta urmând ca la 1 ianuarie 2015 să devină cel de-al 19-lea membru. Introducerea monedei unice în micul stat baltic a fost aprobată cu 545 de voturi pentru, 116 împotrivă şi 34 de abţineri. Avizul Parlamentului în această privinţă este doar consultativ.
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în buna conlucrare cu autorităţile publice locale şi/sau centrale, Vă atenţionează că Regulamentul cu privire la aplicarea maşinilor de casa şi control pentru efectuarea decontărilor în numerar (anexa nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 474 din 28 aprilie 1998 „Cu privire la aplicarea maşinilor de casă şi control cu memorie fiscală pentru efectuarea decontărilor în numerar”), permite efectuarea încasărilor în numerar fără utilizarea maşinilor de casă şi de control cu memorie fiscală (MCC) la genurile de activitate incluse în Lista genurilor de activitate al căror specific permite efectuarea încasărilor băneşti în numerar fără aplicarea maşinilor de casă şi de control.
Cum inițiez o afacere în Republica Moldova?”, „Dacă locuiesc și muncesc într-o țară străină de mai mulți ani, pot primi pensie în Republica Moldova?”, „Cum înscriu copilul meu la un liceu din Republica Moldova, după ce a învățat mai mulți ani în străinătate?” răspunsuri la aceste și alte întrebări, cetățenii le vor putea afla accesând online un singur portal – din.md – lansat astăzi de Biroul pentru relații cu diaspora (BRD).
Întru executarea prevederilor art. 22615 alin. (2) din Codul fiscal, nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediție specială din 8 februarie 2007) cu modificările și completările ulterioare,
Reieșind din dispozițiile art. 293, alin. (5) din Codul Fiscal, ín cazul obiectelor impunerii stipulate în art. 291, lit. q), taxa pentru dispozitivele publicitare se calculează din ziua indicată în autorizaţia eliberată de către autoritatea administraţiei publice locale şi pînă în ziua în care autorizaţia a fost suspendată, anulată, retrasă în modul stabilit de către autoritatea administraţiei publice locale sau pînă în ziua în care a expirat termenul de valabilitate al acesteia.
Serviciul Vamal Inspectoratul Fiscal Principal de Stat Prin prezenta, Ministerul Finanţelor aduce spre cunoştinţă unele aspecte privind aplicarea uniformă a prevederilor Codului fiscal, Codului vamal şi Legii cu privire la tariful vamal, la livrarea şi importul activelor nemateriale, în partea ce ţine de optimizarea procesului de administrare fiscală şi vamală, asigurarea mecanismului de aplicare integrală a legislaţiei fiscale şi vamale, încasarea şi calcularea drepturilor de import.
Potrivit art. 911 alin. (1) lit. d) din Codul civil, contractul de arendă se încheie între o parte – proprietar, uzufructuar sau un alt posesor legal de terenuri (arendator) – şi de altă parte (arendaş) referitor la exploatarea acestora pe o durată determinată şi la un preţ stabilit de părţi. În contractul de arendă urmează de a fi stabilite termenul arendei, plata şi alte condiţii care urmează de a fi respectate de către arendaş.
Ministerul Finanţelor a finalizat procesul de rescriere a Codului Fiscal şi a Codului de Procedură Fiscală, proiectele fiind lansate în dezbatere publică. Codul fiscal a intrat în vigoare la începutul anului 2004 şi de-a lungul timpului a suferit frecvente modificări, care au pus mediul de afaceri în dificultate.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *