Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Afirmaţia a fost făcută în cadrul unui seminar organizat în incinta Academiei de Studii Economice de către Publicaţia Periodică „Monitorul Fiscal FISC.MD”, în comun cu Serviciul Fiscal de Stat, Î.S. „Fiscservinform”, Centrul de instruire şi consultanţă în afaceri MACIP şi ASEM.
Ministerul Finanţelor a elaborat şi propune spre consultare un proiect de lege ce prevede operarea modificărilor la Codul penal şi Codul contravenţional, urmare a modificărilor aprobate la Codul fiscal.
Publicația Periodică „Monitorul Fiscal FISC.MD” îndeamnă toți abonații care dețin pachetul PREMIUM, indiferent de Compania prin care a fost contractat abonamentul, să utilizeze beneficiile Ediției electronice www.monitorul.fisc.md, accesul gratuit fiind parte a acestuia.
Codul fiscal actualizat pentru anul 2017, în limbile română și rusă, completat cu legile de punere în aplicare aferente titlurilor acestuia, va fi livrat de către Publicaţia Periodică ,,Monitorul Fiscal FISC.MD” începând cu data de 10.01.2017.
În vederea executării prevederilor Hotărârii Guvernului nr.294 din 17.03.1998 și asigurării procesului de atribuire a seriei și diapazonului de numere agenților economici care eliberează facturi/facturi fiscale în număr considerabil și nu sunt deserviți de Direcția generală administrarea marilor contribuabili și în temeiul pct.5 din Ordinul Ministerului Finanțelor nr.115 din 06.09.2010
Persoanele pot solicita revocarea operaţiunii de schimb valutar până la finalizarea acesteia, precum şi în decurs de 30 de minute după finalizarea operaţiunii, potrivit Regulamentului privind activitatea unităţilor de schimb valutar aprobat de Banca Naţională a Moldovei, care a fost publicat în Monitorul Oficial al R. Moldova.
Întreprinderea, care nu este înregistrată în calitate de subiect al impunerii cu TVA, a procurat un mijloc fix. În factura fiscală este indicată valoare 8 000 lei şi TVA 1 600 lei. Care va fi valoarea de intrare cu care va fi înregistrat mijlocul fix pentru determinarea sumei uzurii în scopuri fiscale?
De altfel, am rămas fideli tradițiilor noastre – de a oferi cititorilor informații de la prima sursă – Serviciul Fiscal de Stat, reflectînd poziția oficială a organului de administrare cu privire la aplicarea legislației fiscale.
Din motive tehnice datele despre cantitatea de pietriș livrată în fiecare zi nu ajung în aceiași zi în contabilitatea entității „X”. Poate întreprinderea „X” furnizor de mărfuri, conform art. 1171 alin. (11) din CF, să elibereze o singură factură fiscală la sfârșitul lunii (fără a elibera facturi la data efectuării efective a încărcăturii, care are loc de mai multe ori pe lună)?
Potrivit prevederilor art. 70 alin.(1) al Legii finanțelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr. 181 din 25 iulie 2014, în ultima zi lucrătoare a anului bugetar nu se efectuează operaţiuni de încasări şi plăţi bugetare, ci doar operațiuni interne și de încheiere a anului bugetar, in anul 2016 ultima zi lucrătoare a anului este 30 decembrie.
În Monitorul Oficial nr. 441-451 din 16 decembrie 2016 a fost publicată Legea nr. 208 din 17 noiembrie 2016 privind modificarea şi completarea Codului contravențional nr. 218-XVI din 24 octombrie 2008.
Astăzi, 25 ianuarie 2017, a avut loc ședința Comisiei interdepartamentale pentru mașini de casă și control.
În luna martie 2016, SRL „X” a achiziționat un utilaj (mijloc fix) pentru gravură. Utilajul a fost comandat la data de 20 februarie 2016, dar a fost utilizat efectiv în activitatea de întreprinzător (prestarea serviciilor de gravură) în noiembrie 2016.
Pe parcursul lunii ianuarie a anului curent angajați ai IFS pe raionul Râșcani, în scopul aducerii în cadrul legal a activităților de întreprinzător, precum și respectarea legislației de către contribuabili ce activează în domeniu transportului de pasageri (taxi), au efectuat 7 controale operative, inclusiv
La evaluarea performanțelor pentru 2015, Ministerul Finanțelor a apreciat cu ”foarte bine” activitatea Serviciului Fiscal de Stat, urmarea a exercitării, de către Fisc, a controlului asupra respectării legislaţiei fiscale, asupra calculării corecte, vărsării depline şi la timp la buget a sumelor obligațiilor fiscale.
Mobilizarea tuturor resurselor și valorificarea rezervelor interne este de natură să asigure activitatea eficientă a Serviciului Fiscal de Stat, orientată spre acumularea eficientă de venituri la buget, a declarat luni Șeful SFS, Serghei Pușcuța, la ședință operativă cu responsabilii cu funcții de conducere din cadrul IFPS și IFS Chișinău.
Una dintre prioritățile esențiale ale Republicii Moldova rămâne a fi crearea unor condiții favorabile pentru dezvoltarea și susținerea mediului de afaceri, motiv pentru care sunt acordate unele facilități privind scutirea de taxă vamală și TVA la importul anumitor categorii de mărfuri.
Utilizează „Semnătura electronică Fiscservinform” la semnarea şi expedierea facturii fiscale prin intermediul serviciului „Registrul general electronic al facturilor fiscale” (SIA „RGEFF”).
Este permis din punct de vedere al legislației în vigoare de a calcula uzura în scopuri fiscale pentru un mijloc fix identificat și constatat în cadrul inventarierii la SRL „H”, dacă mijlocul fix a fost evaluat și luat la bilanțul întreprinderii la valoarea de piață a obiectelor similare? În acest caz se permite de a include aceste cheltuieli la deduceri în scopuri fiscale?
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *