Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În Monitorul Oficial de astăzi, 21 noiembrie, a fost republicată Legea cu privire la gaj* nr.449-XV din 30.07.2001, în temeiul Legii nr. 173 din 25.07.2014, prin care anterior au fost modificate mai multe articole în această lege. Astfel, în comparație cu prima publicarea Legii cu privire la gaj, în ediția nouă au fost modificate cuprinsul la unele articole, cum ar fi: Articolul 4 „Tipurile de gaj”, Articolul 9 „Bunuri de înlocuire şi despăgubiri”, Articolul 25. „Gajul asupra drepturilor patrimoniale”, Articolul 26. „Gajul valorilor mobiliare transferabile”, Articolul 29. „Executarea gajului asupra întreprinderii”, etc.
Companiile mici din Europa au reușit să depășească reducerea creditării bancare prin creșterea finanțării de la creditorii non-tradiționali, relevă un studiu publicat, luni, de firma de consultanță Deloitte LLP, transmite Bloomberg. Potrivit acestui studiu, în trimestrul al treilea al acestui an, comparativ cu perioada similară din 2013, finanțarea de la firmele de buyout — companii de asigurări și fonduri de pensii — s-a dublat, până la 73 de tranzacții.
Numărul şomerilor din întreaga lume va creşte în următorii cinci ani cu cel puţin 11 milioane, iar inegalităţile globale se vor agrava, a avertizat Organizaţia Internaţională a Muncii într-un raport publicat marţi, transmite AFP.
Un număr de 57 de agenți economici au fost declarați învingători ai concursului Marca Comercială a Anului, desfășurat de către Camera de Comerț și Industrie și AGEPI și ale cărui rezultate au fost prezentate în cadrul Galei Businessului Moldovenesc,eveniment din agenda expoziției naționale „Fabricat în Moldova”, relatează IPN.
Pentru o importantă zi din activitatea sa, 25 martie — termenul limită de depunere a Declarației pe venit, IFPS a adoptat una din cele mai severe și mai solide atitudini din multitudinea de sarcini ce îi revin. Nu atât ordinele sau indicațiile din partea conducerii, cât propriul angajament și atașament al fiecărui angajat fiscal au stat la baza realizării acestui obiectiv.
La sfârșit de an, după ce s-au publicat ultimele ordine de către Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC), echipa cetatenie.ro a realizat o statistică cu privire la numărul de dosare soluționate până în prezent privind redobândirea cetățeniei române. Statistica cuprinde perioada 1991-2014, compilând statistici proprii, dar și statistici oferite de către rapoartele Fundației SOROS.
Potrivit Ordinului Ministerului Finanțelor nr.85 din 28 iunie 2014, publicat în Monitorul Oficial din 8 august 2014, a fost aprobat formularul tipizat de document primar cu regim special „Borderoul de achiziţie al laptelui” și Instrucțiunea de completare a acestuia.
Circa 70 la sută din cele mai mari companii industriale din Transnistria au fost afectate de criza din Ucraina. La această concluzie au ajuns experții băncii republicane transnistrene, transmite Unimedia cu referire la RIA Novosti. Rezultatele monitorizării realizate de banca republicană transnistreană în perioada de vară la 40 cele mai mari întreprinderi industriale din regiune au fost publicate în ultimul număr al revistei lunare „Buletinul băncii republicane transnistrene”.
Stimați cititori, ținem să va prezentam sinteza modificărilor şi completărilor legislaţiei fiscale aparute în luna iunie 2014.
În temeiul art. 92 alin. (9), alin. (11) și art. 22611 alin. (9) din Codul fiscal s-a aprobat Ordinul IFPS nr. 1472 din 16.10.2014 „Cu privire la modificarea şi completarea Ordinului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.16 din 14.01.2013”, publicat în Monitorul Oficial nr. 358-363 din 4 decembrie 2014, care poate fi accesat pe site-ul Serviciului Fiscal de Stat www.fisc.md, compartimentul „Legislația fiscală”, categoria „Acte normative”, „Ordine”.
Direcția securitate internă și anticorupție a examinat informația prezentată de către inspectoratele fiscale de stat teritoriale, în baza Indicației IFPS cu nr. 45 din 10.04.2014 “Cu privire la eficientizarea activității, prevenirea și combaterea corupției în cadrul SFS” la compartimentul întreprinderii acțiunilor de rigoare întru prevenirea și combaterea corupției și protecționismului în cadrul instituției pe parcursul a 9 luni ale anului curent.
Pornind de la modificările operate în Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24.04.1997 prin Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 71 din 12.04.2015 (Monitorul Oficial nr. 102-104/170 din 28.04.2015), Ministerul Finanţelor prezintă pentru cunoştinţă şi călăuză în activitatea cotidiană următoarele.
În conformitate cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 1593-XV din 26 decembrie 2002 „Cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală” (în continuare – Legea) (publicată în Monitorul Oficial Nr. 18-19 din 08.02.2003), categoriile de plătitori ai primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă, care se asigură în mod individual, se stabilesc în anexa nr. 2 a Legii.
Duminică, 23 noiembrie curent s-a încheiat cel de-al XXV-lea campionat de jocuri intelectuale — competiție, în care PP Monitorul FISC.MD s-a prezentat în calitate de partener organizatoric al Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale. În acest campionat au participat peste 80 echipe prioritar din Republica Moldova (Chișinău, Anenii Noi, Ialoveni), dar au participat și echipe din România (București, Cluj, Timișoara) și Franța (Lyon).
Economiştii de la Institutul Naţional de Cercetări Economice (INCE) sînt mai pesimişti în ceea ce priveşte evoluţia economiei în 2014 şi anticipează o creştere cu 2 la sută, mai moderată decît cea anterioară cînd prognozau un avans de 3,7 la sută. Estimările revăzute de INCE au fost prezentate astăzi în cadrul lansării ultimului număr al publicaţiei „Tendinţe în Economia Moldovei”, informează Moldpres. „Constrîngerile interne în calea desfăşurării afacerilor, şi în special, conjunctura externă nefavorabilă, deja au determinat reducerea ritmurilor de creştere a producţiei industriale şi au contaminat unele sectoare de servicii”, apreciază autorii publicaţiei.
În acest număr al ziarului veţi citi despre majorarea de la de la 1 ianuarie, curent, a cuantumului indemnizaţiilor adresate familiilor cu copii, a indemnizaţiei unice la naşterea copilului şi a indemnizaţiei pentru îngrijirea/creşterea copilului. Citiţi, de asemenea, un material despre participarea, în perioada 29 ianuarie — 2 februarie, a Casei Naţionale de Asigurări Sociale la cea de-a XIII-a ediţie a Expoziţiei Naţionale “Fabricat în Moldova”. Alt material, care va trezi, sîntem siguri, interesul cititorilor este plasat la rubrica “Tema numărului” şi răspunde la una din întrebările cu care se adresează femeile gravide sau soţii acestora — femeia asigurată, viitoare mamă, are dreptul să primească indemnizaţia de maternitate prevăzută de legislaţia moldovenească, dar în acelaşi timp să continuie să lucreze şi să primească salariu.
ANRE micșorează tariful pentru energia electrică din surse regenerabile, pentru patru producători de energie solară, la care le-a fost aprobat tariful de furnizare a energiei electrice în rețea. Aceștia vor primi cu patru bani mai puțin decât tariful aprobat pentru producătorii de energie fotovoltaică în 2013.
Produsul Intern Brut (PIB) al Germaniei a crescut cu 0,1% în trimestrul al treilea al acestui an comparativ cu trimestrul al doilea, ceea ce înseamnă că prima economie europeană a evitat la limită intrarea în recesiune, arată cifrele preliminare publicate vineri de Oficiul federal de statistică (Destatis), transmite AFP.
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) planifică să elaboreze și să publice pe pagina sa de Internet un îndrumar pentru furnizori în care va descrie procedurile de măsurare a parametrilor de calitate a serviciilor publice de comunicaţii electronice, se arată în Raportul ANRCETI cu privire la rezultatele monitorizării parametrilor de calitate înregistraţi de către furnizori în trimestrul III al anului 2014, document publicat astăzi pe pagina electronică a ANRCETI.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *