Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Biroul Naţional de Statistică a publicat raportul „Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna august 2020”. Conform acestuia, în luna august 2020 inflaţia anuală (pentru ultimele 12 luni) a constituit 3,45%, inclusiv la produse alimentare – 7,59%, mărfuri nealimentare (-0,04%) și servicii prestate populaţiei – 2,13%. Totodată, indicele preţurilor de consum (IPC) în luna august faţă de luna iulie 2020 a constituit 99,22% (informativ: în luna august 2019 faţă de iulie 2019 IPC a marcat 99,97%).
Învierea Domnului este sărbătoarea renașterii, bunăvoinței și a încrederii în continuitatea vieții. Fiecare dintre noi în această zi devine mai bun, mai înțelegător, mai iertător și obţine sentimentul de ocrotire a Forței Divine. În această zi sfântă, pe pământ coboară liniştea şi pacea, care ne deschid inimile spre iubire și credință, pentru a primi Vestea minunată – Hristos a Înviat! Cu ocazia acestei sfinte sărbători, Publicația Periodică „Monitorul fiscal FISC.MD” vă dorește ca lumina Învierii să vă inunde casele și sufletele, iar spiritul sacru al sărbătorii Pascale să Vă aducă armonia și echilibrul de care cu toții avem nevoie. Bucuria Învierii trebuie să ne inspire, iar credința în Dumnezeu să ne fie cât mai puternică. Fie ca în aceste zile divine să ne bucurăm din plin de frumuseţea și simplitatea lucrurilor ce ne înconjoară și să-i avem aproape pe cei dragi, chiar dacă astăzi nu putem fi alături de ei. Vă dorim un Paște luminos! Cu considerație, echipa „Monitorul Fiscal FISC.md”
În curând va ieși de sub tipar noul număr al Publicației Periodice „Monitorul fiscal FISC.md”, în care veți găsi, ca de obiecei, materiale actuale și utile pentru activitatea DVS. În primul rând, vă punem la dispoziție un articol ce conține mai multe detalii despre particularitățile trecerii de la metoda calculării amortizării mijloacelor fixe pe categorii de proprietate la metoda liniară. Materialul este elaborat de Galina Șpac la solicitarea cititorilor noștri și este publicat în rubrica Practica fiscală.
Indicele preţurilor de consum în luna iulie 2020 faţă de luna iunie a constituit 99,77%, anunță Biroul Național de Statistică. Tendinţa negativă a evoluţiei preţurilor medii de consum cu 0,23% a fost determinată de micşorarea preţurilor la produsele alimentare cu 1,01% În luna iulie 2020 faţă de luna iunie 2020 au scăzut preţurile la cartofi – cu 25,3%, legume proaspete – cu 7,4% (în special: ceapă uscată – cu 29,9%, ardei grași – cu 29,0%, vinete – cu 23,2%, dovlecei – cu 22,5%, usturoi – cu 17,6%, tomate – cu 15,3%, varză – cu 8,3%, sfeclă roșie – cu 6,3%, castraveți – cu 3,0%, ciuperci proaspete – cu 1,1%), struguri de masă timpurii – cu 4,5%, ouă de găină – cu 2,2%, slănină neprelucrată – cu 2,0%, crupe și fructe exotice – cu a câte 1,5%, zahăr tos, pește proaspăt și congelat – cu a câte 0,3%, carne, preparate și conserve din carne – cu 0,1% (în special: subproduse – cu 1,3%, carne de oi – cu 1,2%, preparate din carne și semifabricate – cu 0,8%, carne de vită – cu 0,7%, carne de porc – cu 0,2%).
La 30 martie a.c., Publicația Periodică „Monitorul Fiscal FISC.MD” a marcat 10 ani de la fondare. Despre succesele obținute către acest jubileu discutăm cu directorul, dna Rodica Musteața-Staci. - Pentru o revistă de specialitate în domeniile fiscal și contabil, cum e „Monitorul Fiscal FISC.MD”, 10 ani de activitate înseamnă mult sau puțin?
În luna martie 2020 inflaţia anuală a constituit 5,94%, informează Biroul Național de Statistică. Totodată, indicele preţurilor de consum (IPC) în martie curent faţă de luna precedentă a constituit 100,09%. Creşterea indicelui cu 0,09% a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare cu 0,35% şi a tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei cu 0,09%. În luna martie 2020 faţă de februarie 2020 au fost înregistrate creşteri de preţuri la cartofi cu 5,7%, fructe proaspete – cu 3,6% ciocolată – cu 2,1%, legume proaspete – cu 1,6% (în special: usturoi – cu 24,6%, ceapă uscată – cu 11,8%, ciuperci – cu 3,5%, boboase – cu 1,9%), carne de vită – cu 1,2%, carne de oi, carne de iepure, votcă și crupe – cu a câte 0,7%, paste făinoase și faină de grâu – cu a câte 0,5%.
În ediția nr. 5(60) este publicat un interviu realizat cu Directorul interimar al Serviciului Fiscal de Stat, Ludmila Botnari. - La 1 iulie Serviciul Fiscal de Stat a marcat 30 de ani de activitate. Pe parcursul acestei perioade, autoritatea fiscală națională a trecut prin mai multe reforme structurale.În opinia Dumneavoastră, ce a stat la baza creării unei structuri eficiente ce reușește să promoveze o administrare fiscală echilibrată?
Cursul se predă pornind de la exemple reale, concrete, întâlnite în practică și în mediul de afaceri. Structura cursului a fost perfecționată pe baza anilor de experiență și a solicitărilor participanților la acest curs. Înregistrare Metoda de lucru este bazată pe: exerciții, demonstrații, aplicativitate, tehnici și noțiuni noi și avansate.
24 nou-angajați în cadrul Serviciului Fiscal de Stat au depus jurământul funcționarului public. Cu un mesaj de felicitare și susținere în fața tinerei generații fiscale a venit directorul instituției angajatoare, urându-le debutanților drum bun în activitatea pe care au încununat-o, atenționând sloganul autorității fiscale: „Serviciul Fiscal de Stat — în serviciul contribuabilului”.
A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte, spunea marele Nichita Stănescu. Cu adevărat, limba pe care o vorbim este o comoară, pentru că doar în limba maternă ne putem exprima cel mai bine emoțiile, trăirile și sentimentele. În limba maternă ne putem ruga, redăm dragostea față de copii, părinți, țară… Stimați concetățeni, cu ocazia sărbătorii Limba noastră Publicația Periodică „Monitorul Fiscal FISC.md” vine cu un mesaj de felicitare şi cu îndemnul de a cinsti limba pe care o vorbim. Această zi ne oferă tuturor un suflu de a păstra cultura, tradiţiile, istoria şi credinţa. Să păstrăm acest grai dulce ca strugurii de pe podgoriile moldovenești, curat ca o fată ce poartă ie, gingaș ca zâmbetul unui prunc. Să-l transmitem cu grijă, ca frumosul covor țesut de străbunica, generațiilor viitoare. Cu considerație, echipa P.P.„Monitorul Fiscal FISC.md”
Multe dintre actualele activități desfășurate în contabilitate ar putea fi asimilate de tehnologiile informaționale, însă contabilii vor rămâne mereu solicitați pe piața muncii. Afirmația a fost exprimată în cadrul lansării celei de-a VIII-a ediții a Conferinței științifice internaționale „Contabilitatea și educația contabilă în societatea digitală”, dedicată Zilei Profesionale a Contabilului, organizată în perioada 4-5 aprilie curent de Academia de Studii Economice în parteneriat cu KPMG Moldova, Association of Chartered Certified Accountants (ACCA), Asociația Contabililor și Auditorilor Profesioniști (ACAP), Universitatea "Ștefan cel Mare" din Suceava, Odessa National Economic University și Полоцкий государственный университет din Belarus.
În luna septembrie 2019 inflaţia anuală a constituit 6,3% (pentru ultimele 12 luni, din octombrie 2018 până în septembrie 2019), inclusiv la produse alimentare – 9,3%, mărfuri nealimentare – 4,6%, servicii prestate populaţiei – 3,7%, comunică Biroul Naţional de Statistică. Totodată, indicele preţurilor de consum (IPC) în luna septembrie 2019 faţă de august 2019 a constituit 100,8% (în septembrie 2018 faţă de august 2018 IPC a marcat 100,1%). Creşterea preţurilor medii de consum cu 0,8% a fost determinată de creşterea preţurilor la produsele alimentare cu 0,96%, la mărfurile nealimentare cu 0,3% şi de majorarea tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei cu 1,4%.
Instituția publică Centrul de Tehnologii Informaţionale în Finanţe(CTIF) a făcut, în cadrul unei ședințe de bilanț, totalurile activității sale pentru anul 2018, trimestrul I al anului 2019, și a stabilit prioritățile de bază pentru anul curent. La ședință au participat conducători și reprezentanți au tuturor subdiviziunilor instituției, Gabriela Cuneva, Secretar General de Stat al Ministerului Finanțelor, președinte al Consiliului CTIF și Ion Pîrgaru, președinte al Federației Sindicatelor din Comunicații.
Beneficiarilor de toate tipurile de pensii, stabilite până la 1 aprilie 2019, al căror cuantum lunar nu depășește 2000 lei, li se va acorda un suport unic în sumă de 600 lei. În Monitorul Oficial din 15 martie curent a fost publicată Legea cu privire la acordarea suportului unic beneficiarilor de pensii și alocații de stat. Documentul a fost adoptat în temeiul art.1061 din Constituție, prin angajarea răspunderii Guvernului față de Parlament. Potrivit datelor, de ajutor din partea statului, cu ocazia sărbătorilor de Paște, vor beneficia circa 610 mii de persoane.
În Monitorul Oficial de astăzi, 12 decembrie 2018, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a publicat Ordinul cu privire la aprobarea balanței timpului de lucru în anul 2019. Astfel, în anul viitor vom avea 302 zile lucrătoare în cazul săptămânii de lucru cu 6 zile, iar cei care au săptămâna de lucru de 5 zile, vor munci 251 de zile. În cazul persoanelor care muncesc în intervalul luni-sâmbătă vor fi prezenți la locul de muncă 2006 ore, iar cei care au o săptămână de muncă de 5 zile, vor dedica serviciului, în total, 2002 ore.
Indicele preţurilor de consum (IPC) în luna februarie 2019 faţă de ianuarie 2019 a constituit 100,4%, iar faţă de ianuarie 2018 — 100,2%. Informația cu privire la IPC a fost publicată în Monitorul Oficial din 15 martie curent. Astfel, creşterea preţurilor medii de consum cu 0,4% a fost determinată de creşterea preţurilor la produsele alimentare cu 0,8%, la mărfurile nealimentare – cu 0,1% şi de majorarea tarifelor pentru serviciile prestate populaţiei cu 0,2%.
Legea nr. 131 din 03.07.2015 privind achizițiile publice (Legea nr. 131/2015), cu modifcările și completările ulterioare, reglementează la art. 43 condițiile referitoare la impozite, aspectele de mediu și la protecția muncii. Astfel, potrivit alin. (1) din articolul menționat, autoritatea contractantă va indica în caietul de sarcini organismele de la care ofertanţii pot obţine informaţii pertinente privind obligaţiile referitoare la impozite, la protecţia mediului, privind dispoziţiile referitoare la protecţia muncii și la condiţiile de muncă în RM, care vor fi aplicate lucrărilor efectuate sau serviciilor prestate în decursul perioadei de executare a
Cu ocazia aniversării a 7 ani de activitate a Publicației Periodice „Monitorul Fiscal FISC.MD”, Î.S.,,Fiscservinform” adresează întregii echipei redacționale cele mai sincere felicitări, urări de bine și prosperitate. Acest eveniment ne oferă frumosul prilej de vă mulțumi pentru aportul pe care îl aduce revista societății, prin oferirea informațiilor complexe, operative și veridice. Sunteți cei care îndepliniți un lucru extrem de important pentru ţară şi pentru fiecare cetățean în parte, un lucru care merită recunoștință şi apreciere.
Întroducerea mărfurilor supuse controlului ANSA este permisă prin posturile de inspecţie la frontieră situate în punctele de trecere a frontierei de stat Leuşeni – Albiţa (inclusiv calea ferată, Unghen), Giurgiuleşti 9 inclusiv Galaţi/Port/Reni, Cahul și calea ferată, Etulia), Criva – Mamaliga (inclusiv calea ferată, Vălcineț), Tudora – Starokazacie, Chişinău ( inclusiv aeroport, calea ferată și Poşta), Pervomaisk – Cuciurgan (inclusiv calea ferată) și Goienii Noi – Platonovo. Regulamentul privind modul de trecere a frontierei de stat a mărfurilor supuse controlului de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.938 din 17 octombrie 2018, a fost publicat în MO din 19 octombrie curent.
Douăzeci de noi angajați în cadrul Serviciului Fiscal de Stat au depus jurământul funcționarului public. Cu un mesaj de felicitare și susținere în fața tinerei generații a fiscaliştilor a venit directorul instituției angajatoare. Serghei Pușcuța le-a urat debutanților drum bun în activitate, reiterându-le sloganul Serviciul Fiscal de Stat: ,,În serviciul contribuabilului”. Anterior, cei 20 de angajați ai SFS au beneficiat de cursuri de inițiere în domeniul fiscalității care s-au desfășurat în perioada septembrie 2017 — martie 2018, iar studiile au avut drept scop să le asigure o integrare eficientă în structura autorităţii.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *