Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
SRL ,,F” şi SA ,,C” au depus cerere de chemare în judecată împotriva SA ,,Apă…” cu privire la anularea actelor administrative. În motivarea cererii reclamanții au invocat că, începând cu luna mai 2017, SA ,,Apă…” a adoptat faţă de un număr de circa 100 de agenți economici din mun. Chişinău o poziție discriminatorie şi anticoncurențială de aplicare selectivă a legii la stabilirea tarifelor pentru recepționarea şi preepurarea apelor uzate cu concentrații majorate de poluanți. Aceștia au menționat că, în luna aprilie a anului 2017, au recepționat de la SA ,,Apă…” notificările privind rezilierea unilaterală de către SA ,,Apă…” a contractelor de recepționare şi preepurare a apelor uzate cu concentrații majorate de poluanţi încheiate între SA ,,Apă…” şi reclamanți.
Autoritățile își doresc să dezvolte metode inovative de plăți electronice și să reducă plățile în numerar. Promovarea acestora și reducerea numerarului în economie a fost discutată în cadrul ședinței Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, unde au fost prezentate și rezultatele unui sondaj în acest domeniu realizat pe platforma Consiliului în luna mai 2019. Potrivit sondajului, printre cele mai frecvente impedimente în utilizarea plăților electronice se enumeră constrângerile legislative, neacceptarea cardului pentru achitări la comercianții mici în cazul procurărilor de valoare mică, neîncrederea în sectorul bancar, teama populației de a achita procurările cu cardul, obișnuința de a achita procurările în numerar, precum și valoarea mare a comisionului aplicat comercianților de bănci la plățile cu cardul bancar.
Autoritățile intenționează să creeze un organ care va coordona și va monitoriza implementarea Proiectului de înregistrare şi evaluare funciară. În acest sens, Cancelaria de Stat propune spre consultare proiectul de dispoziție de Guvern cu privire la instituirea unui Consiliu. În componența acestuia vor fi incluși secretarul general al Guvernului, care va deține funcția de președinte, secretari de stat de la Ministerul Finanțelor, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului și Ministerul Justiţiei, directorul Agenției Servicii Publice, precum și reprezentanți ai Agenţiei Proprietăţii Publice, Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru și ai Congresului Autorităţilor Locale din Moldova.
Reprezentanții a opt Centre de Suport în Afaceri au participat pe 8 iulie la o sesiune de informare dedicată instrumentelor utilizate în consultarea întreprinderilor mici și mijlocii. Evenimentul a fost organizat de ODIMM în cadrul Proiectului „Poarta de Sud a Moldovei deschisă pentru Promovarea Afacerilor și Investițiilor”, în parteneriat cu Proiectul de standardizare a Serviciilor Naționale de Sprijin al IMM-urilor. Îmbunătățirea calității serviciilor prestate în cadrul Centrelor de Suport, perfecționarea profesională în procesul standardizat de consultanță în afaceri și facilitarea schimbului de bune practici au fost obiectivele de bază ale evenimentului.
Potențialul Aeroportului Internațional Mărculești va putea fi valorificat prin implementarea unui sistem de management profesionist. Posibilitățile de dezvoltare a Aeroportului Internațional Mărculești cu implicarea concernelor internaționale au fost discutate în cadrul întrevederii premierului Pavel Filip cu Dieter Posch, membru al Consiliului de Administrare al Aeroportului Frankfurt, ex-ministru pentru afaceri economice, transport și dezvoltare regională din Hessen, Republica Federală Germania.
În Republica Moldova, în a doua jumătate a anului viitor, se preconizează implementarea Sistemului Informațional Automatizat „Registrul electronic al angajaților”, conceptul căruia a fost prezentat astăzi la Serviciul Fiscal de Stat, în cadrul unei ședințe cu reprezentanți ai sectorului construcțiilor. Sistemul va fi o resursă informațională unică la nivel de țară, în care se va regăsi baza de date a tuturor angajaților, angajatorilor și a raporturilor de muncă ale acestora.
În aceste zile la Chișinău se desfășoară evenimentul „Industrial Suppliers & Engineering Forum" (ISEF), care reunește reprezentanți ai IMM-urilor locale, companii internaționale, asociații de business, mediul academic și are drept ca scop promovarea dezvoltării industriale a Republicii Moldova. La forum și-au anunțat participarea 16 companii internaționale și peste 80 de companii autohtone din domenii precum: prelucrări mecanice, procesarea maselor plastice, electronică, electromecanică, proiectare de produs și procese, software development, producerea materialelor de împachetare, servicii de transport și logistică, Business Services Providers și IT services.
Pandemia globală asociată COVID-19 (coronavirusului) este în plină desfășurare, iar efectele acesteia își găsesc reflecție nu doar în viața personală a oamenilor prin riscul asupra sănătății acestora, dar și asupra activității agenților economici. Fiind afectați direct sau indirect de restricțiile impuse de organele guvernamentale specializate, agenții economici traversează o perioadă extrem de dificilă, echivalentă unei crize economice de proporții la nivel național și internațional. În acest context, se cere luarea unor măsuri urgente de susținere a acestora, iar lecțiile altor state ar putea servi drept sursă de inspirație pentru autoritățile naționale.
Producătorii autohtoni din industria ușoară vor avea posibilitatea de a colabora cu Consiliul European de Modă (European Fashion Council). Recent a fost semnat un acord de parteneriat dintre Asociația Patronală din Industria Ușoară (APIUS) și Consiliul European de Modă.
Depozitarul Central Unic al Valorilor Mobiliare (DCU) a efectuat primele decontări cu valori mobiliare pentru operațiunile încheiate la bursa de valori. DCU a inițiat operațiuni cu instrumente financiare corporative de la începutul acestei luni, odată cu primirea registrelor deținătorilor de valori mobiliare ale băncilor și societăților de asigurare. În aceeași perioadă, DCU a preluat în totalitate funcțiile de decontare a tranzacțiilor bursiere. Depozitarul Central Unic al Valorilor Mobiliare dispune de un sistem informațional modern, care oferă noi facilități participanților pieței. Acesta este conectat la Sistemul de plăți al BNM, garantând decontarea automată a plăților conform mecanismului „livrare contra plată”.
Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Investiţii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.322 din 17 aprilie 2018, a fost publicat în MO din 20 aprilie curent. Amintim, că Instituția publică Organizația de Atragere a Investiţiilor şi Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO) se reorganizează prin transformare în Agenția de Investiţii, care este succesorul de drepturi şi obligaţii al MIEPO şi ulterior va absorbi Agenţia Turismului. Efectivul-limită al Agenţiei de Investiţii este stabilit în număr de 30 de unităţi, cu un fond anual de retribuire a muncii conform cadrului normativ.
O companie din RM s-a adresat în instanţa de judecată cu cerere privind încasarea prejudiciului de la un salariat (șofer), angajat prin contract individual de muncă și contract de răspundere materială deplină, ulterior fiind semnat și un contract pentru folosirea cardului bancar – proprietate a companiei în situații de lucru. Prin act de predare-primire, șoferul a primit de la companie, pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu, automobil și semiremorcă de mare tonaj.
În conformitate cu prevederile art. 117 alin. (1) din Codul fiscal, obligaţie de emitere a facturii fiscale apare pentru livrările impozabile pe teritoriul ţării. Dat fiind faptul că tranzacţia se realizează în afara teritoriului Republicii Moldova, obligaţia de emitere a facturii fiscale nu apare, în lipsa obiectului de impunere cu TVA.
Guvernul a aprobat Hotărârea cu privire la organizația de bază a statelor-membre ale Comunității Statelor Independente (CSI) pentru dezvoltarea profesională și recalificarea angajaților pentru autoritățile de investigație fiscală (financiară). Hotărârea a fost propusă de Consiliul miniştrilor afacerilor externe al CSI în scopul dezvoltării profesionale şi recalificării angajaţilor pentru autorităţile de investigare fiscal/financiară ale statelor membre CSI,
În cadrul seminarului cu genericul „Sistemul fiscal în Moldova în comparație cu regiunea. Reforma fiscală în Moldova”, organizat de „Mazars România” și „Taxaco Moldova”, în colaborare cu Asociația Contabililor și Auditorilor Profesioniști (ACAP) a fost prezentată o analiză comparativă între sistemele fiscale din Republica Moldova și România, la partea de TVA. Potrivit experților de la Mazars, între sistemele TVA ale celor două țări există mai multe elemente comune, dar și deosebiri ce țin de alinierea la practicile comunitare.
Notă: Acest articol este al doilea din seria de articole dedicate impozitării persoanelor fizice și juridice străine pentru activitatea în țara noastră, inclusiv prin prisma convențiilor de evitare a dublei impuneri la care Republica Moldova este parte. ENTITATE STRĂINĂ
Rata inflației anuale, măsurată prin indicele prețurilor de consum (IPC), a înregistrat valori de 2,8% în luna martie și 3,2% – în luna aprilie curent, îndreptându-se spre intervalul țintei inflației. Totodată, se preconizează că inflația de bază va spori în anul 2019 și va inversa trendul în anul 2020, constituind 5,1% în anul curent și 6,5% în anul viitor, iar ritmul de creștere a prețurilor reglementate va spori semnificativ, dar cu o revenire la nivelul de 0,9 – 1,3 % în a doua jumătate a anului 2020. Datele au fost făcute publice de Guvernatorul Băncii Naționale, Octavian Armașu, în cadrul unui briefing de presă, unde a fost prezentată evoluția ratei anuale a inflației, a situației macroeconomice și factorii principali care determină comportamentul acestora.
În anul 2018 Republica Moldova a exportat produse și servicii în valoare de 2,7 miliarde USD, înregistrând o creștere de 11,8% față de anul precedent. Tendințele la nivel mondial, așteptările, dar și viitoarele acțiuni ale autorităților legate de exporturi au fost discutate la Pro Export Forum 2019. Evenimentul anual, care constituie o platformă de discuții dintre autorități, agenți economici din toate sectoarele economiei, importatori, exportatori, finanțatori experți din țară, dar și de peste hotare, a fost organizat în premieră sub umbrela „Moldova Business Week”. Pe parcursul unei zile, invitații și participanții au pus accent pe instrumentele inovative care pot fi aplicate de producătorii noștri pentru a cuceri noi piețe, pentru a-și promova mai eficient propriile produse, dar și pentru a crește volumul exporturilor.
Potrivit prevederilor art. 102 alin. (15) din Codul fiscal şi pct. 32 alin. 2) lit. a) din Regulamentul privind restituirea taxei pe valoarea adăugată, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 93 din 01.02.2013, pentru livrările de servicii, subiecții impozabili, împreună cu alte documente, urmează să depună confirmarea de la beneficiarul serviciilor exportate (în caz de necesitate, se prezintă traducerea perfectată de traducător autorizat conform legislației).
Veniturile agențiilor de turism se formează din mărimea comisionului obținut sau adaosului comercial atribuit produselor și serviciilor turistice. Astfel, acestea pot deveni subiecți ai sectorului IMM, cu cota impozitului pe venit de 4% din obiectul impunerii, cu condiția că mărimea veniturilor nu a depășit 1,2 mil. lei. Odată aprobat în politica de contabilitate, acest regim de impozitare nu poate fi modificat pe parcursul anului și nu permite deducerea cheltuielilor suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale. Totodată, dacă veniturile încasate în baza adaosului comercial sau a comisionului obținut au depășit 1,2 mil. lei într-o oricare perioadă de 12 luni consecutive, agenția trebuie să se înregistreze în calitate de contribuabil al TVA, iar cota impozitului pe venit achitată va constitui 12%.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *