Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Guvernul Republicii Moldova prin intermediul Fondului de garantare gestionat de ODIMM a lansat un nou produs de garantare pentru companiile afectate de criza generată de pandemia COVID-19. Instrumentul financiar presupune garantarea cu condiții preferențiale pentru IMM-uri care poate fi utilizat la contractarea creditelor atât pentru mijloace circulante, cât și pentru investiții. „Economia moldovenească ca și economiile țărilor din lume și din regiune s-a confruntat cu două șocuri: unul intern, ca rezultat al măsurilor restrictive de izolare și unul extern, care a vizat exporturile, remitențele, investițiile străine care au suferit un declin considerabil. Conform prognozei macroeconomice revăzute pentru anul 2020, PIB-ul va avea un raport negativ de –4,5%. Estimările pentru anul 2021 sunt mai optimiste, fiind prognozată cu o creștere a PIB-ului cu 4,1%”, a menționat Lilia Palii, Secretarul general al Ministerului Economiei și Infrastructurii, în cadrul unui webinar.
În ședința de ieri, 30 noiembrie 2020, Executivul a examinat și a aprobat proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS) și proiectul legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2021 (FAOAM). Documentul prevede că contribuţia de asigurări sociale de stat (CAS) obligatorii în sumă fixă anuală (taxa fixă anuală) la BASS va constitui 11331 de lei (pentru plătitorii specificați la pct.1.6, 1.7 şi 1.8 din anexa nr.1 la Legea nr.489/1999) și de 24255 de lei – pentru plătitorii specificaţi la pct.1.61 din aceeași anexă. Pentru plătitori şi în condiţiile specificate la pct.1.9 CAS se stabileşte în mărime de 2886 de lei.
Comisia Națională a Pieței Financiare a elaborat proiectul de hotărâre referitor la aprobarea Regulamentului privind activitatea de actuariat. Acesta vizează activitatea de actuariat pentru asigurători (reasigurători) în conformitate cu prevederile Legii nr.407/2006 cu privire la asigurări . Actuarul este persoana fizică sau angajatul unei persoane juridice care prestează servicii de actuariat, specializată în evaluarea riscurilor financiare prin metode statistice, matematice şi economice, fiind titulară a unui certificat de calificare eliberat de autoritatea de supraveghere.
Conform prevederilor art. 129 pct. 11 din Codul fiscal (CF), control fiscal este verificarea corectitudinii cu care contribuabilul execută obligaţia fiscală și alte obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală și alte acte normative, inclusiv verificarea altor persoane sub aspectul legăturii lor cu activitatea contribuabilului prin metode, forme și operaţiuni prevăzute de Codul fiscal. Principalele atribuții de control fiscal stabilite în competența Serviciului Fiscal de Stat (SFS) sunt expuse în art. 133 din CF, dar prevederi sunt specificate și în alte acte normative, spre exemplu Legea cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace bănești, mărfuri și
Progresul în constituirea platformelor industriale în regiunile țării a fost examinat în cadrul unei ședințe convocate la Guvern. Scopul de industrializare a țării e determinat de necesitatea creării a locurilor de muncă stabile în raioane, de deschiderea oportunități de creștere personală pentru tineri și de integrarea Republicii Moldova în fluxurile economice regionale globale. Amintim că, Programul de industrializare presupune constituirea a 16 platforme industriale care vor oferi investitorilor posibilitatea de a construi uzine în zonele amenajate, cu acces la infrastructura rutieră, energetică, de alimentare cu apă și de canalizare.
Legea privind achizițiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale a fost adoptată în lectură finală de Parlamentul Republicii Moldova. Scopul principal al legii constituie reglementarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție în sectoarele respective în mod transparent, nediscriminatoriu, competitiv și deschis și alinierea la cadrul normativ național la acquis-ul Uniunii Europene, prin transpunerea elementelor de bază ale directivei Uniunii Europene nr. 2014/25/UE din 26 februarie 2014.
În conformitate cu art.117 alin. (12) din Codul fiscal, începând cu 1 iulie 2020, la efectuarea livrării impozabile în cadrul achiziţiilor publice pe teritoriul ţării, subiectul impozabil este obligat să prezinte cumpărătorului (beneficiarului) pentru livrarea respectivă factura fiscală electronică (e-factura). Prevederile prezentului alineat nu se aplică pentru livrările de energie electrică, de energie termică, de gaz natural, pentru serviciile de comunicaţii electronice şi serviciile comunale.
În Monitorul Oficial din 26 iunie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 386 cu privire aprobarea Regulamentului cu privire la planificarea, elaborarea, aprobarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea documentelor de politici publice, conform căruia este planificată activitatea Guvernului și/sau cea a autorităților administrației publice centrale. Documentele de planificare pe termen lung, mediu și scurt sunt: 1) Strategia națională de dezvoltare; 2) Programul de activitate al Guvernului; 3) Planul național de dezvoltare; 4) Cadrul bugetar pe termen mediu; 5) Planul anual al Guvernului; 6) Planul anual al autorității publice.
În curând va apărea de sub tipar ediția nr. 5(60) a P.P. „monitorul fiscal FISC.md” în care, ca de obicei, vă propunem materiale relevante, actuale și necesare pentru activitatea contabililor, auditorilor, experţilor în domeniul fiscal, analiştilor economici etc. Noutatea acestui număr este rubrica Sectorul agrar, în care ne-am propus să vă oferim răspunsuri la întrebările legate de particularitățile ținerii evidenței contabile în acest domeniu.
Republica Moldova va explora tot mai puține oportunități de finanțare în condiții concesionale și semiconcesionale, acestea urmând a fi înlocuite cu finanțarea la costuri de piață, respectiv mai înalte. În procesul de gestiune a datoriei de stat ar trebui să se ia în considerare că aceasta ar putea duce la apariția unor noi riscuri sau la acutizarea celor existente, se spune în proiectul Programului „Managementul datoriei de stat pe termen mediu (2020-2022)” elaborat de Ministerul Finanțelor. Conform autorilor, documentul descrie strategia de finanțare a deficitului bugetului de stat, identificarea factorilor de cost și de risc aferenți, este bazat pe practicile internaţionale definite în „Liniile directoare ale Băncii Mondiale si FMI referitoare la elaborarea strategiilor de datorie pe termen mediu”, cu utilizarea instrumentului analitic Medium Term Debt Management Strategy (MTDS AT).
La data de 21 mai 2020, Parlamentul RM a aprobat în lectură finala Legea privind achizițiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale, care transpune parțial în legislația națională Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014. Astfel, în sensul acestei legi, achiziție sectorială este achiziționarea, prin intermediul unui contract de bunuri, lucrări sau servicii în sectoarele menționate supra de către una sau mai multe entități contractante de la operatori economici aleși de către aceste entități contractante.
Astăzi Guvernul și-a asumat răspunderea asupra a patru proiecte de legi. Primul ține de modificarea Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar și vizează salariile personalului medical, care urmează a fi majorate în câteva etape. Astfel, începând cu 1 septembrie curent, salariile acestora vor fi majorate cu 30%, iar ulterior, de la 1 ianuarie 2021, cu încă 30%. Totodată, în prima jumătate a anului viitor este preconizată o altă majorare – cu 40%.
Alăturat casei de locuit individuală este construit un garaj pentru întreținerea automobilului. Se include această construcție în baza impozabilă cu impozitul pe avere? Conform prevederilor art. 2872 din Codul fiscal, subiecții impunerii cu impozitul pe avere sunt persoanele fizice proprietari ai bunurilor imobiliare cu destinație locativă, inclusiv căsuțele de vacanță (cu excepția terenurilor), pe teritoriul Republicii Moldova.
Toate actele permisive vor fi eliberate în mod obligatoriu prin Sistemul Automatizat pentru Gestionarea şi Eliberarea Actelor Permisive (SIA GEAP), care va genera un cod unic pentru fiecare act permisiv emis de autoritatea publică. În acest sens, Parlamentul a votat în lectură finală modificările la Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător. Elaborarea proiectului de Lege este prevăzută în Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2020-2023. Prevederile proiectului sunt conexe și notificărilor din Programul de guvernanță economică pentru Republica Moldova, prin care Guvernul Republicii Moldova urmează să asigure funcționalitatea Ghișeului Unic prin implementarea SIA GEAP.
Prin Legea nr. 141/2020, care a intrat în vigoare la 14 septembrie 2020, au fost promovate amendamente la Legea insolvabilității nr. 149/2012, inclusiv în partea ce ține de contestarea actelor juridice ale debitorului în cadrului procesului de insolvabilitate. În continuare vom prezenta principalele amendamente. Astfel, în perioada de observaţie, a procedurii de insolvabilitate, procedurii falimentului şi/sau a procedurii de restructurare oricare creditor care are interes legitim, cu acordul administratorului/lichidatorului, poate introduce în instanţa acţiuni, inclusiv acțiuni reconvenționale, pentru anularea unor acte juridice1 încheiate de debitor (art. 104 alin. (1) din Legea nr.149/2012).
În condițiile stării de urgență, perioadă în care interacțiunile dintre consumator și piață au devenit mai restricționate, comerțul electronic a devenit o alternativă. În același timp, mediul de afaceri se confruntă cu o serie de constrângeri în acest context, cum ar fi nivelul de informare scăzut despre oportunitățile oferite de comerțul on-line pentru accesarea directă și rapidă a consumatorilor de bunuri și servicii, insuficiență de informare privind metodele de interacțiune la distanță, procedurile vamale și fiscale complexe pentru promovarea e-Comerțului și e-Exporturilor, competiția lentă și insuficiență de oferte pentru serviciile de procesare a plăților online și piața subdezvoltată de curierat. Pentru depășirea acestora, Ministerul Economiei și Infrastructurii a elaborat foaia de parcurs pentru impulsionarea procesului de digitizare a economiei naționale și dezvoltare a comerțului electronic. Acțiunile incluse în document au fost discutate în cadrul unei ședințe online organizate pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru.
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) din Codul fiscal, bază valorică a activelor de capital se confirmă documentar conform modului stabilit de Ministerul Finanțelor și constituie: a) valoarea activelor de capital procurate; b) valoarea activelor de capital create de contribuabil. În cazul lipsei documentelor de confirmare a valorii bunurilor imobiliare construite cu forţele proprii, baza valorică constituie valoarea de piaţă estimată de organele cadastrale teritoriale;
Relațiile în cadrul contractului de societate civilă sunt reglementate de prevederile Capitolului XXVII din Titlul III al Cărții a treia a Codului civil. În conformitate cu art.1926 din Codul civil, prin contract de societate civilă, două sau mai multe persoane (asociaţi, participanţi) se obligă reciproc să urmărească în comun scopuri economice ori alte scopuri, fără a constitui o persoană juridică, împărţind între ele foloasele şi pierderile.
Serviciul Fiscal de Stat, în scopul determinării venitului impozabil estimat din surse indirecte, a modificat prevederile Ordinului nr. 427 din 21 august 2018. Astfel, organele cadastrale teritoriale, deţinătorii registrelor de valori mobiliare, notarii publici vor prezenta autorității fiscale informația necesară atât în privința persoanelor fizice rezidente, cât și nerezidente. Ceilalți furnizori de informații vor prezenta datele necesare doar de persoanele fizice rezidente cetăţeni ai Republicii Moldova. Ordinul nr. 663 din 11 decembrie 2018 a fost publicat vineri, 28 decembrie 2018, în Monitorul Oficial și sunt aplicate din 1 ianuarie 2019.
Rezultatele unui studiu realizat de Camera de Comerț Americană (AmCham) în perioada 30 martie – 6 aprilie 2020 (amintim că chestionarul a fost publicat și pe paginile noaste), în baza informațiilor furnizate de 315 companii din toate sectoarele economiei naționale, producători de bunuri și furnizori de servicii a fost prezentat în cadrul unei ședințe online, la care au participat reprezentanții Ministerului Economiei și Infrastructurii, ai AmCham și ai Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru. Scopul studiului este estimarea impactului asupra mediului privat produs de situația epidemiologică COVID-19, dar și a provocărilor pe care le anticipează business-ul în viitorul imediat.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *