Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Principiile și normele privind producția ecologică, certificarea și utilizarea indicațiilor în etichetare și în publicitate, precum și normele privind controalele în domeniu vor fi reglementate în Republica Moldova de o lege specială. Proiectul legii privind producţia agroalimentară ecologică şi etichetarea produselor ecologice este propus pentru consultări publice de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Documentul este elaborat în scopul asigurării dezvoltării durabile a producției ecologice, funcționării eficiente a pieței prin concurența loială, dar și protecția intereselor consumatorilor.
Până la 31 martie 2021 companiile private pot depune dosarul pentru a participa la concursul „Implementarea standardelor de integritate în sectorul privat”. Premiul Integrității va fi acordat de Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în cadrul concursului „Marca comercială a anului” organizat de Camera de Comerț și Industrie. La concurs pot participa societățile comerciale reprezentante ale businessului mare, mic şi mijlociu (cu excepția celor care dețin statut de entitate publică potrivit Legii Integrității) și care dețin cel puțin o cerere de înregistrare a mărcii sau o marcă comercială înregistrată.
Guvernul a realizat în anul precedent 66% din acțiunile planificate, 30% din acțiuni se află în curs de realizare, iar alte 4% nu au fost realizate, principala cauză fiind situația epidemiologică provocată de virusul SARS-Cov-2, comunică Cancelaria de Stat. Domeniile prioritare de acțiune au vizat protecția socială și ocrotirea sănătății cetățenilor, dezvoltarea unei economii durabile, îmbunătățirea sistemului sanitar și educațional, asigurarea ordinii publice, managementul eficient al finanțelor publice etc.
Produsul Intern Brut (PIB) al Republicii Moldova estimat pentru trimestrul III al anului curent a însumat 61719 mil. lei în prețuri curente (de piață) și a scăzut comparativ cu trimestrul III al anului 2019 în termeni reali cu 9,7% pe seria brută și cu 11,5% – pe seria ajustată sezonier. Față de trimestrul II al anului 2020, PIB s-a diminuat cu 1,1% pe seria ajustată sezonier, anunță Biroul Național de Statistică. În ianuarie-septembrie 2020 PIB a scăzut față de ianuarie-septembrie 2019 cu 8,2%, pe seria brută.
„Guvernul Republicii Moldova a fost consecvent în consolidarea sectorului TIC în ultimii ani, elaborând o serie de politici pentru susținerea sectorului. Doar câteva dintre aceste măsuri de impact sunt „Strategia Moldova Digitală 2020”, două documente de politici dedicate creșterii competitivității industriei IT și promovarea inovației digitale, Legea privind parcurile IT și IT Viza. Un rol special în acest domeniu îi revine startup-urilor tehnologice, care sunt un motor pentru promovarea inovației digitale. În acest sens încurajez antreprenorii și potențialii investitori să dezvolte și să promoveze soluții digitale adaptate la piața actuală, iar noi vom munci și în continuare pentru a elabora instrumente de susținere în acest sens și a elimina constrângerile existente”, a declarat Anatol Usatîi, ministrul Economiei și Infrastructurii, în cadrul evenimentului de deschidere „Moldova Startup Week 2020”, care are loc în perioada 16-20 noiembrie.
Ieri, 2 iulie 2019, s-a desfășurat o sesiune de informare cu privire la avantajele și beneficiile statutului de Agent Economic Autorizat (AEO), la care au participat peste 80 de reprezentanți ai mediului de afaceri ce dețin statutul de AEO, dar și cei interesați de simplificarea procedurilor vamale. Evenimentul a fost organizat de Serviciul Vamal al Republicii Moldova cu sprijinul Programului USAID Reforme Structurale în Moldova (Programul USAID) și contribuția Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI). Sesiunea a avut drept scop informarea companiilor implicate în comerțul internațional de mărfuri despre avantajele statutului AEO, care permit reducerea costurilor și a timpului necesar vămuirii, precum și sporirea securității în traficul transfrontalier.
Statul asigură libertatea activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale şi apărarea drepturilor şi intereselor întreprinderilor şi ale cetăţenilor contra practicilor anticoncurenţiale şi concurenţei neloiale. Întrucât protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei are drept scop promovarea intereselor legitime ale consumatorilor, pentru încălcarea legislației concurențiale sunt aplicate sancțiuni,
Startup-urile tehnologice sunt întreprindere rezidente ale parcului pentru tehnologia informației „Moldova IT park” înregistrate în RM, care solicită finanțare nerambursabilă sub formă de granturi pentru cel puțin un produs sau serviciu digital în limita de 80% din costurile legate de dezvoltarea și promovarea produselor și serviciilor digitale, dar nu mai mult de 500 mii lei. Ministerul Economiei și Infrastructurii propune pentru consultări publice proiectul hotărârii de Guvern pentru aprobarea Regulamentului Fondului de susținere a inovațiilor digitale și startup-urilor tehnologice (Fond).
Consiliul Economic pe lângă Prim-ministru, în colaborare cu Ministerul Economiei și Infrastructurii, cu suportul BERD și al altor parteneri de dezvoltare, a elaborat raportul Matricea COVID 19 de impact al crizei legate de pandemie asupra sectoarelor economice (conform definiției în CAEM). Matricea de politici pentru recuperarea economică în condiții de pandemie conține acțiuni grupate în trei categorii: Reducerea constrângerilor normative în suportul sectorului privat afectat de criza pandemică Oferirea facilităților și reducerea constrângerilor administrative în domeniul fiscal Oferirea suportului de stat pentru dezvoltarea sectorului privat afectat de pandemie.
Serviciul Fiscal de Stat desfășoară̆ cu regularitate acțiuni de specialitate pentru conformarea contribuabililor din toate domeniile economiei naționale, obiectivul strategic al autorității fiscale fiind promovarea unui nivel sporit de conformare voluntară. În acest context sunt utilizate o serie de măsuri, acțiuni și procedee orientate spre o deservire și tratare corectă a contribuabililor, în funcție de „comportamentul fiscal” de care dau dovadă. În perioada 1 august - 30 septembrie 2020, SFS a întreprins acțiuni de conformare asupra 194 agenți economici ce desfășoară activitate în domeniul prestării serviciilor de spălătorii auto cu grad sporit de neconformare fiscală.
Piața muncii din Republica Moldova simte o lipsă de cadre bine instruite, iar autoritățile sunt în căutare de noi mecanisme pentru facilitarea angajării în câmpul muncii. Totodată, începând cu anul 2019, este implementat un nou cadru legislativ privind promovarea ocupării forței de muncă, cu măsuri noi aliniate practicilor comunitare ce sunt destinate atât șomerilor, cât și agenților economici. Astăzi, 15 decembrie, pe platforma Consiliului Economic s-a desfășurat un webinar dedicat comunității de afaceri, în cadrul căruia reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă au vorbit despre mecanismele de susținere financiară oferite de stat antreprenorilor la crearea locurilor noi de muncă și la ocuparea acestora.
Ministerul Economiei și Infrastructurii propune spre consutare publică proiectul Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Consultativ pentru Turism, pe lângă Ministerul Economiei și Infrastructurii. Acesta va fi un organ consultativ în problemele dezvoltării, promovării şi finanțării domeniului turismului din Republica Moldova, care va funcționa pe principii benevole, fără statut de persoană juridică.
În cadrul ședinței Consiliului de administrare a bugetului pentru implementarea Programului ”Promovarea Exportului”, precum și celui de Coordonare a activității Organizației de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO), a fost examinată activitatea instituției în anul 2016 și aprobat Planul de acțiuni pentru anul curent.
Aeroportul Internațional Liber „Mărculești” se transmite din gestiunea Ministerului Apărării în cea a Ministerului Economiei și Infrastructurii, în contextul în care MEI deține competențele de рrоmоvare а politicilor de atragere а investițiilor în Zonele Economice Libere, crearea unui climat investiţional favorabil, perfecţionarea instrumentelor de atragere a investitorilor străini, precum şi promovarea şi implementarea unei politici economice comprehensive în domeniul atragerii investiţiilor şi promovării exportului.
Anual din Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural vor fi subvenționate trei măsuri noi pe segmentul dezvoltării rurale. Cuantumul alocației financiare pentru fiecare măsură din FNDAMR va constitui 5%, ceea ce reprezintă circa 50 mil. lei. Reamintim, dosarele de solicitare a subvenției în avans pentru îmbunătățirea nivelului de trai și de muncă în mediul rural pot fi depuse până la data de 27 ianuarie 2021, acesta fiind termenul-limită pentru recepționarea cererilor. Potrivit Regulamentului privind acordarea subvenţiilor pentru îmbunătăţirea nivelului de trai şi de muncă în mediul rural , costul total al proiectului eligibil nu trebuie să depăşească suma de 3 mil. lei, perioada de implementare fiind maximum 24 de luni.
Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exporturilor (MIEPO) anunță întreprinderile că a început colectarea propunerilor de proiecte pentru a le finanța în cadrul Programului ”Promovarea Exportului” pentru anul 2018.
În anul 2018 Republica Moldova a exportat produse și servicii în valoare de 2,7 miliarde USD, înregistrând o creștere de 11,8% față de anul precedent. Tendințele la nivel mondial, așteptările, dar și viitoarele acțiuni ale autorităților legate de exporturi au fost discutate la Pro Export Forum 2019. Evenimentul anual, care constituie o platformă de discuții dintre autorități, agenți economici din toate sectoarele economiei, importatori, exportatori, finanțatori experți din țară, dar și de peste hotare, a fost organizat în premieră sub umbrela „Moldova Business Week”. Pe parcursul unei zile, invitații și participanții au pus accent pe instrumentele inovative care pot fi aplicate de producătorii noștri pentru a cuceri noi piețe, pentru a-și promova mai eficient propriile produse, dar și pentru a crește volumul exporturilor.
Cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real (valabil pentru toate întreprinderile, organizațiile, instituțiile cu autonomie financiară, indiferent de tipul de proprietate și forma de organizare juridică), care este stabilit de Guvern în funcţie de creşterea sumară anuală a indicelui preţurilor de consum şi a ratei de creştere a productivităţii muncii la nivel național, va fi examinat astăzi, 10 decembrie, în ședința secretarilor de stat. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a elaborat proiectul de modificare a mărimii salariului minim garantat în sectorul real, fiind propusă majoratea acestuia până la 2935 lei (17,37 lei pe oră, 169 ore per lună), din 1 ianuarie 2021.
Ca urmare a continuării răspândirii pe teritoriul țării noastre a infecției cu COVID-19 și a creșterii numărului total al cazurilor confirmate, Guvernul a decis extinderea interdicției exportului unor mărfuri. Astfel, până la 30 iunie 2020 inclusiv, este interzis exportul din Republica Moldova: a măştilor medicale (pozițiile tarifare 630790, 481890)mănuşilor medicale (pozițiile tarifare 401511, 401519)a produselor biocide (dezinfectanţi medicali), incluse în Registrul naţional al produselor biocide şi în Registrul de stat al dispozitivelor medicale (poziția tarifară 3808).
Consiliul Economic pe lângă Prim-ministru a realizat în perioada, 1-30 septembrie curent, sondajul de opinie semianual printre membrii săi. Potrivit sondajului, 98% dintre respondenți consideră că, Consiliul Economic reprezintă un instrument esențial în promovarea reformelor economice și este important să își continue activitatea în viitorul apropiat.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *