Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Pe parcursul anului 2022 Inspectoratul de Stat al Muncii va efectua 890 de verificări, conform Graficului controalelor planificate pentru anul 2022, aprobat de autoritate prin Ordinul nr. 33 din 26 noiembrie 2021. Astfel, în ceea ce ține de respectarea actelor legislative şi a altor acte normative în domeniul muncii, securității și sănătății în muncă se vor efectua 863 de controale, iar în ceea ce ține de respectarea cadrului normativ privind activitatea agențiilor private și a intermediarilor nelicențiați care realizează activitatea legată de plasarea în câmpul muncii în străinătate a cetățenilor RM – 27 de controale.
Lucrătorii medicali care evită sau refuză administrarea vaccinului anti-Covid19, nu se vor mai încadra în categoria celor eligibili pentru a beneficia de indemnizația oferită din partea statului în legătură cu expunerea la riscul de îmbolnăvire și, în cazul contaminării, nu vor putea pretinde la acordarea indemnizației unice în mărime de 16 mii lei pentru personalul medical angajat și vaccinat împotriva COVID – 19, iar urmașii acestora – la acordarea indemnizației unice în mărime de 100 mii lei pentru personalul implicat nemijlocit în activitățile de combatere a COVID -19, care a decedat în urma infectării.
Astăzi, 11 octombrie, reprezentanții întreprinderilor mici și mijlocii au avut posibilitatea să participe la un eveniment dedicat managementului afacerii și al personalului, organizat în parteneriat cu Ministerul Economiei, Consiliul Economic pe lângă Prim-ministrul RM, Inspectoratul de Stat al Muncii și ODIMM de BAA „Gladei și Partenerii” și BCD Creative. Webinarul face parte dintr-o serie de evenimente dedicate IMM-urilor, în care vor fi abordate subiectele ce se regăsesc pe pagina dezvoltată de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în colaborare cu Fondul pentru Bună Guvernare al Guvernului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, ce are ca scop oferirea suportului juridic întreprinderilor aflate într-un climat economic dificil.
Termenul de stocare a informațiilor utilizate în cadrul comerțului electronic sunt similare celor ținute pe suport de hârtie. În cazul în care legislația nu prevede expres termenul de stocare a datelor, operatorul prin decizia motivată stabilește termenul de ținere a acestor informații, se spune în proiectul legii pentru modificarea unor acte normative, înregistrat în Parlament cu titlu de inițiativă legislativă, prin care este propusă și modificarea unor prevederi din Legea nr.284/2004 privind comerțul electronic ce țin de protecţia datelor cu caracter personal. Astfel, redacția citată supra este prevăzută pentru alin.3 al art.10, care la momentul actual stabilește că,
Încasările în bugetul public național administrate de Serviciul Fiscal de Stat în 10 luni ale anului curent au constituit 38,3 mld. lei, ceea ce denotă o creștere cu peste 5,7 mld. lei sau cu 17,7 % în raport cu perioada similară a anului precedent. Astfel, în BPN în lunile ianuarie-octombrie ale anului 2021 au fost încasate 16,2 mld. lei, ceea ce constituie cu 2,5 mld. lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020, creșterea fiind cu 18,2%. În bugetele locale s-au înregistrat încasări în sumă de 4,3 mld. lei, ceea ce reprezintă cu 920 mil. lei mai mult (cu 27,1%) comparativ cu perioada similară a anului precedent.
În primele 9 luni ale anului curent, Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP) a efectuat 190 de controale privind conformitatea produselor nealimentare și prestării serviciilor la agenții economici, activitățile cărora prezintă un grad sporit de risc, dintre care 179 au fost planificate și 11 inopinate, potrivit datelor publicate de Agenție. În cadrul a 131 controale, ce constituie o pondere de 68,9% din numărul celor efectuate, au fost depistate neconformități ce țin de: nesoluționarea/refuzul de a înregistra petiția, lipsa registrului de reclamații;
Astăzi, 30 noiembrie 2018, în MO sunt publicate modificările și completările la Codul fiscal, aprobate de Parlament pe data de 1 noiembrie curent. În această informație comunicăm termenii de punere în aplicare a modificărilor, prin derogare de la prevederile Codului fiscal și Legii nr.100 cu privire la actele normative (data punerii în aplicare a acestora). Astfel, din 1 noiembrie sunt aplicate modificările art. 103 al.1 p.18, care prevede energia electrică importată şi livrată către operatorul reţelei de transport şi de sistem, operatorii reţelelor de distribuţie şi furnizorii energiei electrice și energia electrică importată de operatorul reţelei de transport şi de sistem, de operatorii reţelelor de distribuţie şi furnizorii energiei electrice, cu excepţia serviciilor de transport şi de distribuţie a energiei electrice.
Serviciul Fiscal de Stat va furniza Casei Naţionale de Asigurări Sociale informaţii referitoare la indicatorii dării de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate, dar şi informaţii referitoare la indicatorii declaraţiei cu privire la impozitul unic calculat pentru rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiilor în modul şi în forma stabilite de comun acord.
În cazul comasării tuturor încăperilor izolate existente din construcție, care au fost formate anterior prin metoda separării, în modul stabilit de Legea nr. 354/2004 cu privire la formarea bunurilor imobile (Legea nr. 354/2004), în decizia de formare proprietarul va dispune expres faptul radierii din registrul bunurilor imobile a tuturor înscrierilor privind încăperile izolate existente din construcție. Normă poate fi inclusă în Legea nr. 354/2004 și se conține în proiectul de lege elaborat de Agenția Relații Funciare şi Cadastru care a fost discutată în cadrul ședinței secretarilor de stat din 14 ianuarie curent.
Încasările în bugetul public național administrate de Serviciul Fiscal de Stat au constituit în 9 luni ale anului curent 34,4 mld. lei, ceea ce denotă o creștere cu peste 5,3 mld. lei sau cu 18,3 % în raport cu perioada similară a anului precedent. Astfel, în bugetul de stat au fost încasate 14,6 mld. lei, ceea ce constituie cu 2,3 mld. lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020, în creștere cu 18,6%.
Începând cu 1 octombrie 2018, angajatorii din domeniul transportului rutier de persoane în regim de taxi aplică un regim special de impunere a veniturilor cu impozitul pe venit, contribuțiilor de asigurări sociale și prime de asigurări medicale pentru angajații conducători auto. Odată cu intrarea în vigoare a prevederilor menționate, din partea contribuabililor au apărut un șir de întrebări vizavi de aplicarea acestora. Astfel, în continuare vom examina cele mai frecvente întrebări abordate de contribuabili. Care sunt impozitele și plățile obligatorii ce urmează a fi calculate și achitate, începând cu 1 octombrie 2018, de către angajatorii din domeniul transportului rutier de persoane în regim de taxi?
Autoritățile planifică să introducă în Codul fiscal scutirea de la plata impozitului pe imobil deținute de către întreprinderea socială de inserție, în scopul promovării și încurajării acestui sector. Acțiunea este inclusă în proiectul Programului Național de Dezvoltare a Antreprenoriatului Social pe anii 2021-2025. Proiectul de hotărâre pentru aprobarea Programului a fost inclus pe agenda ședinței secretarilor generali din 10 decembrie curent. Astfel, Programul conține patru obiective specifice:
Serviciul Fiscal de Stat informează despre adoptarea a 84 decizii privind subvenționarea locurilor de muncă în valoare de 4,4 milioane lei pentru 35 contribuabili, urmare a recepționării a 124 cereri de la 39 agenți economici privind solicitarea subvenționării locurilor de muncă. Conform Hotărârii Guvernului nr. 49 din 29.04.2021, pentru aprobarea Regulamentului privind subvenționarea locurilor de muncă, subiecți ai subvenției sunt persoanele juridice și fizice care practică activitate de întreprinzător, organizațiile necomerciale, persoanele care desfășoară activitate profesională, rezidenți ai Republicii Moldova.
Situațiile financiare anuale ale întreprinderilor de stat vor fi supuse auditului extern obligatoriu. Parlamentul a aprobat, în lectura finală, proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală. Conform proiectului, situațiile financiare anuale ale întreprinderilor municipale vor fi supuse auditului extern obligatoriu în cazul în care acestea fac parte din categoria entităţilor mijlocii, a entităţilor mari sau a entităţilor de interes public, conform Legii contabilității și raportării financiare.
În perioada decembrie 2021 - mai 2022 sunt desfășurate activități de pregătire a noului proiect investiţional de sprijin pentru sectorul microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii, care are drept scop oferirea de suport Guvernului Republicii Moldova privind facilitarea şi întărirea competitivității la export, reducerea poverii administrative pentru companiile autohtone și îmbunătățirea accesului exportatorilor la finanțare. În conformitate cu art. 6 al Legii nr. 239-XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparenţa în procesul decizional, Unitatea de implementare a proiectului de ameliorare a competitivității (UIPAC) iniţiază, începând cu 10 februarie 2022, consultările publice asupra documentelor de proiect (i) Cadrul de Management de Mediu şi Social (CMMS); (ii) Planul de implicare a părților interesate (SEP); (iii) Proceduri de management al muncii (LMP) şi (iv) Planul de angajament de mediu si social (ESCP).
Fiecare contribuabil - persoană fizică rezidentă, care are un venit anual impozabil mai mic de 360 000 lei, cu excepţia veniturilor prevăzute la art. 901 din Codul fiscal, are dreptul la o scutire personală anuală. Prevederile în cauză nu aduc atingere dreptului contribuabilului de aplicarea scutirilor acordate soției/soțului şi scutirilor pentru persoanele întreținute, în condițiile prevăzute de Codul fiscal. (În articolul 901 din Codul fiscal sunt specificate următoarele tipuri de venituri: royalty, dividende, din câştigurile de la jocurile de noroc, veniturile de la transmiterea în posesie şi/sau folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) a proprietăţii mobiliare şi imobiliare, cu excepţia arendei terenurilor agricole, etc.)
Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației va desfășura pe parcursul anului viitor 50 de controale în domeniile comunicațiilor electronice și poștale, potrivit Planului publicat de autoritate. Reamintim că controalele se vor desfășura în conformitate cu Metodologia controlului de stat asupra activității de întreprinzător, ținând cont de verificările precedente, subiectele petițiilor examinate, serviciile oferite utilizatorilor etc. în baza criteriilor de risc aprobate. În listă se regăsesc furnizori din mai multe localități din țară, inclusiv operatorii de telefonie Orange, Moldcell și Moldtelecom.
În „Monitorul oficial” nr. 208-216 din 15.07.2022 a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 77 din 29.06.2022 cu privire la aprobarea Catalogului mijloacelor fixe și activelor nemateriale pentru autorități/instituții bugetare (în continuare - OMF nr. 77/2022), care a intrat în vigoare din data publicării și se aplică în scopuri de evidență contabilă și raportare financiară doar pentru autoritățile/instituțiile bugetare.
În Monitorul Oficial din 29 ianuarie 2021 a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 9 din 19 ianuarie curent cu privire la modificarea Regulamentului privind modul de anulare a obligaţiilor fiscale aflate în evidența serviciilor de colectare a impozitelor și taxelor locale care cad sub incidenţa art.172 alin.(3) din Codul fiscal, aprobat prin Ordinul MF nr.46 din 19.03.2020. Întru executarea prevederilor art. 172 alin. (3) din Codul fiscal, precum și în legătură cu modificările efectuate prin Legea nr. 257 din 16.12.2020 privind modificarea unor acte normative, dar și întru asigurarea unei administrări fiscale eficiente,
Noțiunea de publicitate (reclamă) este definită în art. 1 al Legii nr. 1227/1997 cu privire la publicitate1, obiecte ale activităţii de publicitate fiind toate formele, metodele, purtătorii şi mijloacele de comunicare audiovizuală şi de altă natură, utilizate pentru transmiterea informaţiei publicitare consumatorilor de publicitate. Pentru o mai bună înțelegere a celor descries în continuare, reiterăm unele prevederi ale legislației în vigoare. Publicitatea exterioară se realizează prin sisteme de comunicare vizuală ce includ afişe, panouri, standuri, instalaţii şi construcţii (situate separat sau pe pereţii şi acoperişurile clădirilor), firme tridimensionale, firme luminoase,
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *