Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În perioada 28 octombrie -08 noiembrie 2013, colaboratorii IFS pe raionul Râşcani au întreprins mai multe acţiuni, cu scopul ridicării nivelului de conformare benevolă a contribuabililor, printre care: organizarea unui seminar cu agenţii nou-înregistraţi, în cadrul căruia acestora li s-au adus la cunoştinţă unele aspecte din legislaţia fiscală, legislaţia muncii etc.;organizarea unei întruniri cu participarea primarilor şi perceptorilor fiscali, în cadrul căreia au fost discutate rezultatele încasării impozitelor şi taxelor locale, restanţa pe moment la primăriile administrate, precum şi analizarea propunerilor pentru încasarea restanţei neacumulate, inclusiv prin măsurile de executare silită, conform Codului Fiscal al Republicii Moldova;
În conformitate cu prevederile art. 541 alin. (1) din Codul fiscal, subiecţi ai impunerii sînt agenţii economici, care nu sînt înregistraţi ca plătitori de T.V.A., cu excepţia gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) şi întreprinzătorilor individuali.
Напомним, что, согласно ч. (3) ст. 54 НК, доходы работников, являющихся резидентами и выполняющих работу в рамках международных договоров о технической и инвестиционной помощи, облагаются налогом на общих основаниях, если в международном договоре не предусмотрено иное.
În conformitate cu prevederile art. 541 alin. (1) din Codul fiscal, subiecţi ai impunerii sînt agenţii economici care nu sînt înregistraţi ca plătitori de T.V.A., cu excepţia gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) şi întreprinzătorilor individuali. Totodată, potrivit prevederilor art. 541 (3) din Codul fiscal, agenţii economici menţionaţi la alin. (1) care, la situaţia din data de 31 decembrie al perioadei fiscale precedente perioadei fiscale de declarare, au obţinut venit din activităţi operaţionale în sumă de la 100 000 la 600 000 lei pot alege regimul de impozitare prevăzut de prezentul capitol sau regimul de impozitare aplicat în modul general, stabilit din momentul în care sînt înregistraţi benevol în calitate de plătitori de T.V.A. Concomitent, menţionăm că, potrivit explicaţiilor oferite prin circulara IFPS nr. 26-08/1-12-51/477/58 din 24.01.2013, care poate fi vizualizată pe site-ul oficial al Serviciului Fiscal de Stat www.fisc.md, agenţii economici care efectuează integral livrări scutite de T.V.A., precum şi cei care efectuează concomitent livrări impozabile şi livrări scutite de T.V.A., vor alege regimul de impozitare general stabilit (cu plata impozitului pe venit în mărime de 12 % din venitul impozabil) sau regimul fiscal pentru subiecţi ai sectorului întreprinderilor mici și mijlocii (cu plata impozitului pe venit în mărime de 3 % din venitul din activitatea operaţională). Alegerea regimului fiscal se efectuează prin indicarea acestuia în politica de contabilitate a agentului economic. Din momentul alegerii regimului concret de impozitare și specificării în politica de contabilitate al acestui fapt, agentul economic nu va putea alege un alt regim de impozitare pe parcursul anului fiscal în curs.
Территориальные ГНИ Управление крупных налогоплательщиков Главная государственная налоговая инспекция для информирования и использования в работе доводит до сведения, что, начиная с 20 апреля 2011 года, администрирование приватного налога осуществляется в соответствии с положениями ст. 11 Закона о государственном бюджете на 2011 год № 52 от 31.03.2011 г. (Мониторул Офичиал № 63-64/151, 20.04.2011). В этой связи законодательство предусматривает следующее: субъектами обложения приватным налогом являются юридические и физические лица Республики Молдова, а также иностранные юридические и физические лица, которым передается в процессе приватизации в частную собственность имущество, находящееся в публичной собственности; объектом обложения приватным налогом является имущество, находящееся в публичной собственности, включая акции;ставка приватного налога устанавливается в размере 1 % от стоимости приобретения подлежащего приватизации имущества, находящегося в публичной собственности, в том числе, стоимости подлежащих приватизации акций;уплата налога осуществляется до подписания договора купли-продажи и вносится, в зависимости от принадлежности имущества, в государственный бюджет или в бюджет административно-территориальной единицы;
In urma adresărilor parvenite de la cititorii noștri, pagina electronică www.contabilsef.md s-a adresat la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat (în continuare IFPS) cu rugămintea de a preciza dacă se reţine impozit pe veni la sursă de plată în mărime de 7 %, conform art. 90 al Codului Fiscal, din plăţile efectuate în folosul cabinetului avocatului.
Inspectoratele fiscale de stat teritoriale Direcţia marilor contribuabili Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, pentru informare şi călăuză în activitate aduce la cunostinţă că, începînd cu 20 aprilie 2011, administrarea impozitului privat se realizează în temeiul prevederilor art. 11 al Legii bugetului de stat pe anul 2011 nr. 52 din 31.03.2011 (Monitorul Oficial 63-64/151 din 20.04.2011). În acest sens, legislaţia prevede următoarele: subiecţi ai impunerii cu impozitul privat sînt persoanele juridice şi persoanele fizice din Republica Moldova, precum şi persoanele juridice şi persoanele fizice străine, cărora, în procesul privatizării, li se dau în proprietate privată bunuri proprietate publică;obiecte ale impunerii cu impozitul privat sînt bunurile proprietate publică, inclusiv acţiunile;
Privind modificările operate în art. 103 al Codului fiscal prin Legea nr. 62 din 30.03.2012 Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în temeiul art. 133 alin. (l) lit. d) din Codul fiscal, prin prisma modificărilor operate în art. 103 al Codului fiscal prin Legea nr. 62 din 30 martie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 64 din 03 aprilie 2012, art. 215), comunică următoarele.
La SRL „BBB” a fost efectuat un control fiscal în urma căruia s-a întocmit un act de control fiscal. Contribuabilul a depus cerere prealabilă la IFS pe mun. Chișinău pe marginea actului de control fiscal. Ulterior a depus cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat anularea actului de control fiscal. Care este rezultatul examinării unei asemenea cereri și care sunt sfaturile pentru contribuabili în situația expusă în speță? La 18 ianuarie 2011, SRL „BBB” a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chișinău cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii reclamantul SRL „BBB” a indicat că, la 14 noiembrie 2008, pîrîtul a întocmit actul nr. 5-632532, prin care a majorat cu 725 446 lei suma accizului constatat diminuat, în baza actului de control nr. 5-629961, 5-629912 din 10 septembrie 2008 și deciziei asupra cazului de încălcare a legislaţiei nr. 677 din 01 octombrie 2008, emisă de oficiul fiscal Centru, precum și a majorat cu 26 508 lei suma majorării de întîrziere aferentă accizului diminuat.
În conformitate cu alin. 4), art. 12 din Codul fiscal, venitul impozabil este venitul brut, inclusiv facilitățile acordate de patron, obținut de contribuabil din toate sursele într-o anumită perioadă fiscală, cu excepția deducerilor şi scutirilor, aferente acestui venit, la care are dreptul contribuabilul conform legislației fiscale. Iar art. 3 din Legea instituţiilor financiare nr. 550-XIII din 21.07.95 determină creditul ca orice angajament de a acorda bani ca împrumut cu condiţia rambursării lor, plăţii dobînzii şi altor plăţi aferente; orice prelungire a termenului de rambursare a datoriei; orice garanţie emisă, precum şi orice angajament de a achiziţiona o creanţă sau alte drepturi de a efectua o plată.
Cu privire la modificarea şi completarea Ordinului IFPS nr. 65 din 12 aprilie 2006 privind executarea art. 229 din titlul V al Codului fiscal În temeiul art. 133 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, precum şi întru asigurarea executării prevederilor statuate de art. 229 din Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială, 08 februarie 2007, pag. 4), ORDON: I. A modifica şi completa Ordinul IFPS nr. 65 din 12 aprilie 2006 privind executarea art. 229 din titlul V al Codului fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (M.O. nr. 63-65/239 din 21.04.2006), după cum urmează:
În orice situație sursele de venit, impozabil sau neimpozabil, trebuie să fie legale. Începînd cu anul 2012, Serviciul Fiscal va estima venitul obținut prin metode indirecte. Însă nu trebuie de uitat, că venitul obținut pînă în anul 2012 se determină prin metode directe de control fiscal, în baza documentelor existente. În cadrul controlului fiscal prin metode indirecte, la determinarea venitului impozabil estimat se va ţine cont de mijloacele băneşti declarate conform art. 2267,de veniturile neimpozabile obţinute după 1 ianuarie 2012, potrivit art. 20, şi de veniturile ce au fost impozitate final la sursa de plată. La determinarea venitului impozabil estimat, veniturile obţinute de persoanele fizice în afara Republicii Moldova, inclusiv cele ce sînt transmise rudelor şi afinilor de pînă la gradul III, se vor considera ca neimpozabile dacă:
Având ca obiective sporirea calităţii procesului de deservire a contribuabililor şi eficientizarea procesului de administrare fiscală, s-a recurs la unificarea sistemului informaţional automatizat de evidenţă a blanchetelor facturilor fiscale şi sistem informaţional automatizat de evidenţă a formularelor tipizate de documente primare cu regim special. Sistem Informaţional Automatizat recent creat, a fost denumit ,,Evidenţa formularelor tipizate de documente primare cu regim special”.
Radio Europa Liberă: Ministrul finanţelor Anatol Arapu răspunde întrebărilor Valentinei Ursu. Guvernul a aprobat ieri proiectul bugetului pe 2014, care prevede o creştere a veniturilor cu 14,1% dar şi a cheltuielilor, cu 18,9%, faţă de anul curent. În aceste condiţii, deficitul bugetar nu va depăşi totuşi 2,3% din PIB. Între altele, se prevede o creştere a cheltuielilor pentru educaţie, cu 80% faţă de anul curent. Iar cele pentru asistenţa socială vor fi majorate cu aproape 18%. Într-un interviu cu Europa Liberă, ministrul finanţelor, Anatol Arapu, explică de ce se poate vorbi de un buget „conservator şi realist”, chiar şi pentru un an electoral:
Территориальные ГНИ Управление крупных налогоплательщиков О налогообложении дохода в виде роялти (периодических платежей) В соответствии с положениями ст. 133 Налогового кодекса, а также в связи с изменениями и дополнениями, внесенными в Налоговый кодекс № 1163-XIII от 24 апреля 1997 г. (переопубликован в Мониторул Офичиал Республики Молдова, специальный выпуск от 8 февраля 2007 года) Законом № 267 от 23 декабря 2011 года, Главная государственная налоговая инспекция доводит до сведения и использования в работе следующее.
În conformitate cu prevederile statuate de art. 214 alin. (1) din Codul fiscal, controlul fiscal are drept scop verificarea modului în care contribuabilul respectă legislaţia fiscală într-o anumită perioadă sau în cîteva perioade fiscale. Întru asigurarea reducerii restanţei la buget prin încasarea acesteia în timp cît mai restrîns şi pe deplin, organul fiscal, în cadrul controlului fiscal total, urmează să elucideze şi să includă în actul de control următoarele aspecte ale administrării fiscale. Anterior emiterii deciziei privind efectuarea controlului fiscal, organul fiscal analizează fişa personală a contribuabilului, ce urmează a fi supus controlului, şi în cazul în care acesta admite restanţe la buget, în decizia privind iniţierea controlului fiscal se va efectua o înscriere, în partea ce ţine de controlul fiscal, cu reflectarea informaţiei privind restanţa la ziua iniţierii controlului fiscal. De asemenea, în cadrul controlului fiscal, organul fiscal urmează să constate identitatea restanţei, reflectate în evidenţa contabilă a entităţii economice, cu cea reflectată în fişa personală, inclusiv pe bugete şi pe tipuri de plăţi. La fel, în actul de control fiscal urmează a fi reflectate motivele admiterii restanţei, precum şi propunerile de înlăturare a acestora pe căile legal posibile de recuperare a arieratelor fiscale. Totodată, urmează a fi analizat fluxul de mijloace băneşti, atît în numerar, cît şi din conturile bancare, precum şi motivul nefolosirii acestor surse financiare întru stingerea restanţelor la buget, în cazul în care au fost constatate. Adiţional, urmează a fi analizat şi reflectat în actul de control aspectul privind datoriile bugetului faţă de contribuabilul controlat, în cazul în care acestea există, precum şi posibilitatea stingerii restanţelor din contul sumelor respective prin compensare sau altă metodă legală.
Если это единственный полученный им доход, возникает ли у данного лица обязанность по представлению Декларации о подоходном налоге? В случае ее возникновения, вправе ли он использовать личное освобождение, не будучи работником? Действительно, положения ст. 90 НК предусматривают предварительное удержание подоходного налога, и это не окончательное удержание подоходного налога, которое предусмотрено положениями ст. 901 НК. В то же время необходимо подчеркнуть, что положения п. b) ч. (2) ст. 83 НК предусматривают, что Декларацию о подоходном налоге обязаны представлять физические лица – резиденты (граждане Республики Молдова, не имеющие обязательства по уплате налога, но получающие налогооблагаемый доход из источников, отличных от заработной платы, за исключением случаев, когда налогооблагаемый доход состоит лишь из выплат, полученных в соответствии со статьей 90, превышающих личное освобождение в размере 9 120 леев в год, предоставляемое согласно ч. (1) ст. 33 НК. Таким образом, хотя полученный доход пенсионера в 2013 г. состоит лишь из выплат по данной статье – 11 000 леев, у пенсионера возникает обязательство в представлении Декларации о подоходном налоге (Форма СЕТ 08). Также следует отметить, что при представлении декларации физическое лицо-резидент, в том числе и пенсионер, имеет право на личное освобождение в размере 9 120 леев на 2013 год.
În conformitate cu prevederile pct. 9 din Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 3 din 15 aprilie 2013 Privind modificarea şi completarea Hotărîrii explicative Cu privire la aplicarea de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei, ce reglementează asigurarea acţiunii la judecarea cauzelor civile nr. 32 din 24 octombrie 2003, Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2003, nr. 12, pag. 6 ,,Se atenţionează că, în situaţia în care partea a contestat în judecată decizia organului fiscal, aplicată potrivit art. 134 alin. (1) lit. o) din Codul fiscal (suspendarea operaţiunilor la conturile bancare ale contribuabilului), instanţa nu va fi în drept să aplice în calitate de măsură de asigurare a acţiunii suspendarea acestui act de suspendare, întrucît măsura de asigurare va corespunde cu însăşi obiectul acţiunii şi, aplicînd-o, instanţa se va pronunţa şi asupra fondului cauzei înainte de examinarea acestuia”, se explică instanţelor de judecată că, în cazul contestării măsurii de asigurare suspendarea operaţiunilor la conturile bancare a contribuabilului, aplicată de către organul fiscal, instanţa de judecată nu va fi în drept să suspende acţiunea dispoziţiei de suspendare a operaţiunilor la conturile bancare drept măsură de asigurare, pînă la examinarea fondului cauzei.
În același timp, conform prevederilor art. 49, alin. (2), lit. d) a Legii Nr. 407-XVI din 21 decembrie 2006 cu privire la asigurări, brokerul de asigurare şi/ sau de reasigurare trebuie să desfăşoare doar activitate de broker de asigurare şi/sau de reasigurare. La situația de 31 decembrie 2011 brokerul de asigurare „X”, a înregistrat venituri din vînzări în sumă de 1,5 milioane lei, numărul mediu scriptic de salariați fiind de 20 persoane. Vă rugăm să explicați dacă întreprinderea dată se încadrează în regimul fiscal aferent impozitului pe venit al agenților economici subiecți ai sectorului întreprinderilor mici și mijlocii? Vă reamintim că, în conformitate cu prevederile art. 541 alin. (2) din Codul Fiscal, agenţii economici care corespund prevederilor alin. (1) din articolul dat şi care, la situaţia din 31 decembrie a perioadei fiscale precedente perioadei fiscale de declarare, au obţinut venit din activităţi operaţionale în sumă de pînă la 100 000 lei utilizează regimul de impozitare prevăzut la capitolul 71 al CF.
Территориальные ГНИ Управление крупных налогоплательщиков О дополнениях и изменениях Уголовного кодекса и Кодекса Республики Молдова о правонарушениях Главная государственная налоговая инспекция доводит до сведения, что Законом о внесении изменений и дополнений в некоторые законодательные акты № 206 от 21.10.2011 (Официальный Монитор № 197-202/571 от 18.11.2011) были внесены следующие дополнения и изменения в Уголовный кодекс Республики Молдова № 985 -XV от 18 апреля 2002 (повторное опубликование: Официальный монитор Республики Молдова, 2009 г., № 72-74, ст. 195), с последующими изменениями, а также в Кодекс Республики Молдова о правонарушениях № -XVI от 24 октября 2008 (Официальный монитор Республики Молдова, 2009 г., № 3-6, ст. 15), с последующими изменениями:
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *