Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Începând cu 1 iulie 2023, activitatea de comerț cu amănuntul la tarabe, tejghele, tonete, în chioșcuri (gherete), pavilioane și din autovehicule, precum și comerțul cu produse alimentare și mărfuri ușor
Cadrul normativ național în domeniul energetic/energiei regenerabile nu include definiții pentru noțiunile „parc fotovoltaic" si ”parc eolian” acestea fiind utilizate, de regulă, în literatura de specialitate. Respectiv, prevederile art. 103 alin.(l) pct.30) din Codul fiscal, urmează a fi interpretate urmare a coraborării acestora cu prevederile legislației sectoriale, după cum sunt prezentate mai jos.
Examinarea modului în care sunt documentate operațiunile de transmitere/primire a bunurilor patrimoniului public cu titlu gratuit a identificat interpretarea diferențiată a prevederilor cadrului normativ în raport cu înțelesul economic și juridic al acestor operațiuni. Pentru a le evita și în scopul
Serviciul Fiscal de Stat informează despre actualizarea listei agenților economici care sunt obligați să utilizeze factura fiscală electronică „e-Factura”. Această modificare a fost efectuată prin Ordinul SFS nr. 350 din 14 iulie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 188-192 din 24 iulie 2020.
Cadrul bugetar pe termen mediu (2024-2026) (CBTM), publicat marți, 25 iulie în „MO”, va servi organelor centrale de specialitate ale administrației publice și altor autorități administrative centrale ca suport la planificarea proiectului bugetului de stat pentru anul 2024, iar autorităților administrației publice locale – la planificarea bugetelor locale și a programelor locale de dezvoltare a teritoriilor respective.
Angajații Serviciului Fiscal de Stat efectuează vizite în cadrul piețelor din țară, în contextul în care începând cu 1 iulie 2023, activitatea de comerț nu va mai fi admisă în baza patentei de întreprinzător, urmare a intrării în vigoare a modificărilor corespunzătoare efectuate în Legea nr. 93/1998 cu privire la patenta de întreprinzător.
Potrivit art.117 alin. (12) din Codul fiscal, în redacția Legii pentru modificarea articolului 117 din Codul fiscal nr.102 din 18 iunie 2020, începînd cu 1 ianuarie 2021, la efectuarea livrării impozabile în cadrul achiziţiilor publice pe teritoriul ţării, subiectul impozabil este obligat să prezinte cumpărătorului (beneficiarului) pentru livrarea respectivă factura fiscală electronică (e-factura). Prevederile prezentului alineat nu se aplică pentru livrările de energie electrică, de energie termică, de gaz natural, pentru serviciile de comunicaţii electronice şi serviciile comunale.
Lista agenților economici obligați să utilizeze e-Factura a fost completată. Serviciul Fiscal de Stat a publicat în Monitorul Oficial de astăzi, 26 iulie curent, Ordinul nr. 306 din 23 iulie 2019. Astfel, lista este completată cu încă 11 contribuabili, care, în baza Instrucțiunii privind modul de determinare și aprobare a listei contribuabililor obligați să utilizeze factura fiscală electronică, sunt pasibili de a fi incluși în lista respectivă.
Guvernul a aprobat în ședința din 27 decembrie curent hotărârea cu privire la examenele medicale profilactice obligatorii ale lucrătorilor.
Conform art.5 pct. 36/1) din Codul fiscal activităţi independente reprezintă activităţi de comerţ desfășurate de către o persoană fizică rezidentă
Potrivit art. 8 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal (în continuare – CF), contribuabilul este obligat să efectueze încasările băneşti în numerar prin intermediul echipamentelor de casă şi de control (în continuare – ECC),
Capitolul 3 Titlul III din Codul fiscal (Modul de calculare şi achitare a TVA) urmează a fi suplinit cu noi prevederi, care se referă la restituirea TVA aferentă procurărilor de mărfuri și servicii.
Serviciul Fiscal de Stat informează că începând cu 1 iulie 2023, activitatea de comerț cu amănuntul la tarabe, tejghele, tonete, în chioșcuri (gherete), pavilioane și din autovehicule, precum și comerțul cu produse alimentare și mărfuri ușor alterabile autohtone, cu condiția respectării cerințelor sanitar-epidemiologice privind depozitarea, păstrarea și comercializarea lor
Conform art.95 alin. (2) lit. g) din Codul fiscal în redacția Legilor nr. 171/2019 și nr.60/2020, nu constituie obiect impozabil cu TVA: - livrarea către persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător, a proprietăţii întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate, în conformitate cu prevederile Legii insolvabilităţii nr.149/2012 (în perioada de la 1 ianuarie 2020 până la 30 aprilie 2020 inclusiv);
Urmează o sistematizare și descriere a celor mai importante modificări ale legislației fiscale și vamale care se regăsesc în Legea nr.356/2022 cu privire la modificarea unor acte normative publicată în MO nr. № 456-459 din 30 decembrie 2022.
Săptămâna trecută, Guvernul a anunțat lansarea începând cu 1 iunie 2023 a unui nou Program guvernamental de suport a antreprenoriatului și stimularea investițiilor inovaționale, întitulat generic Programul ”373” , elaborat de către Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și care va fi implementat de către Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA).
Care sunt cele mai eficiente instrumente de digital marketing pentru creșterea vânzărilor online, care sunt particularitățile marketing-ului digital în Republica Moldova și cum putem gestiona mai bine logistica și lanțurile de aprovizionare în contextul actual – aceste și alte aspecte au fost discutate astăzi, în cadrul conferinței GPeC Republica Moldova 2023.
Comisia Națională a Pieței Financiare anunță despre elaborarea Metodologiei de calculare și aplicare a primei de asigurare de bază și a coeficienților de rectificare aferenți asigurării obligatorii RCA internă și externă. Aceasta a fost elaborată pentru a pune în aplicare prevederile Legii nr. 106/2022 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru pagube produse de autovehicule, în vigoare începând cu 01.04.20223.
Serviciile turistice dau conținutul produsului turistic. Conform Legii nr. 352/2006 cu privire la organizarea și desfășurarea activității turistice în Republica Moldova (în continuare – Legea nr. 352/2006), serviciile turistice sunt servicii prestate de agenții economici din industria turismului, care includ cazarea,
În ajunul Anului Nou, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, unii angajatori oferă salarialilor cadouri în formă nemonetară. Care este regimul fiscal al acestor cadouri? Se calculează din valoarea acestora primele de asigurare obligatorie de asistență medicală și contribuții de asigurări sociale? Se permit la deducere în scopuri fiscale cheltuielile angajatorului aferente cadourilor menționate? Care este modul de declarare a veniturilor sub formă de cadouri acordate, a impozitului și a primelor medicale reținute?
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *