Știri

Cadrul bugetar pe termen mediu, în vigoare

Cadrul bugetar pe termen mediu (2024-2026) (CBTM), publicat marți, 25 iulie în „MO”, va servi organelor centrale de specialitate ale administrației publice și altor autorități administrative centrale ca suport la planificarea proiectului bugetului de stat pentru anul 2024, iar autorităților administrației publice locale – la planificarea bugetelor locale și a programelor locale de dezvoltare a teritoriilor respective.

 

Conform documentului, anul 2023 va fi un an de relansare a activității industriale, prognozându-se o creștere de circa 4-4,5 %. Conform estimărilor, din a doua jumătate a anului se așteaptă o ușoară redresare, bazată pe o îmbunătățire relativă a perspectivelor de creștere economică în principalele țări partenere, ameliorarea situației privind lanțurile de aprovizionare, temperarea presiunilor inflaționiste, revenirea cererii interne pe un trend pozitiv. Acești factori vor favoriza revenirea sectoarelor industriale orientate spre export, în special sectorul de producere a componentelor auto, inclusiv în cadrul ZEL, unde se estimează o creștere a activității industriale cu circa 7,3% în 2023 și aproape 8% în 2024. 

 

După un an de secetă profundă, se estimează că recuperarea sectorului agricol în anul 2023 va fi parțială -  plus 15-20 %. Pentru anii următori (2024-2026) se prognozează o creștere medie anuală a producției agricole cu circa 2%. 

 

Se prevede că investițiile vor înregistra o creștere modestă de 1,5 % în 2023, în contextul incertitudinilor majore persistente și așteptărilor negative din partea agenților economici, iar în anii 2024-2026 – circa 4,5 - 5,5%. În anul 2022, investițiile s-au diminuat cu aproape 12%, influențate de micșorarea investițiilor private și publice, inclusiv din credite și împrumuturi externe. În anul 2023 activitatea investițională se va relansa ușor, iar factorul de bază stimulativ va fi creșterea investițiilor publice urmare implementării proiectelor investiționale ale statului în domeniul energetic, reabilitării drumurilor naționale și locale, dezvoltării infrastructurii de apă și canalizare etc. 

 

Din a doua jumătate a anului 2023, se anticipează o relansare a volumului investițiilor din sectorul privat, situație argumentată de relansarea graduală a creditării, în contextul relaxării politicii monetare, lansarea Fondului pentru antreprenoriat și creștere economică a Moldovei, care va da un impuls pentru afacerile cu potențial de creștere, politica fiscală stimulativă ce prevede cota zero la impozitul pe venitul nedistribuit, îmbunătățirea climatului de afaceri, tendința de retehnologizare a economiei.

 

Comerțul exterior, conform CBTM, de asemenea, va înregistra creștere în anul 2023 ca impact al rezultatelor pozitive din sectorul real, relansării consumului intern, înviorării cererii externe, majorării prețurilor externe. Creșterea exporturilor va fi asigurată prin promovarea mai intensă a exporturilor pe piața UE și identificarea și penetrarea piețelor noi. Conform prognozei pe termen mediu, se prevede o creștere a exporturilor în anii 2024-2026 în medie cu 7% anual. La rândul său importurile vor crește în medie cu 5 % în perioada de prognoză. 

 

Se așteaptă că rata anuală a inflației pe parcursul anului 2023 va avea în continuare o tendință descendentă rapidă și relativ stabilă ulterior, până la sfârșitul perioadei de prognoză. Inflația va reveni în intervalul de variație al țintei în trimestrul II 2024 și se va menține până la sfârșitul orizontului de prognoză. Astfel, inflația la sfârșitul anului 2023 este estimată la nivel de 6%, iar la sfârșitul anului 2024 – de 5,5%. Inflația medie anuală se estimează la 13,5% pentru anul 2023 și 5,5% - pentru anul 2024. Pentru anii 2025-2026 rata inflației a fost prognozată la nivelul țintă stabilit de către BNM pentru inflația anuală (5%).

 

Având la bază prognoza tendințelor de evoluție a indicatorilor principalelor sectoare ale economiei naționale, se prevede o creștere reală a PIB de circa 2,5% în anul 2023, iar în următorii ani de prognoză (2024-2026) o creștere cuprinsă între 3,5-4,5 %. 

De menționat, că CBTM a intrat în vigoare odată cu publicarea în „MO”.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

728 vizualizări

Data publicării:

26 Iulie /2023 07:58

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

buget de stat | cadru bugetar

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon