Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Reamintim că, venitul din orice surse aflate în RM, inclusiv facilitățile acordate de patron, precum şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea în Republica Moldova, cu excepția deducerilor şi scutirilor la care au dreptul, obținut de persoanele fizice rezidente cetățeni ai RM care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, constituie obiect al impunerii în baza dispozițiilor art. 14 lit. b) din CF.
Pe data de 1 iulie anului curent, Serviciul Fiscal de Stat a sărbătorit 24 de ani de activitate. Cu această ocazie pe prima pagina a revistei citiți mesajul de felictare al şefului IFPS, Ion Prisăcaru, către toţi inspectorii fiscali. Tot aici găsiți și scurta prezentare grafică a unor noi abordări în administrarea fiscală, care se aplica actualmente în comparatie cu anii precedenți.
Comisia Europeană (CE) şi Elveţia au ajuns joi la un acord care presupune furnizarea de informaţii privind conturile deţinute de rezidenţii statelor membre UE în Elveţia începând cu anul 2018, ca măsură menită să susţină combaterea evaziunii fiscale.
1. (29.1.6.27) Cum se determină mărimea reducerii venitului impozabil la care are dreptul agentul economic ca rezultat al creșterii numărului mediu scriptic al salariaților?
Este de salutat faptul că persoanele fizice cu venituri mari îşi probează loialitatea faţă de stat prin achitarea impozitelor corespunzătoare la Buget, Serviciul Fiscal de Stat dezvoltând mecanisme eficiente pentru a calcula veniturile acestora prin metode indirecte, a declarat Şeful IFPS, Ion Prisăcaru, în cadrul unei întrevederi cu expertul FMI, John Buchanan.
25 martie — termenul limită de prezentare a Declarației și achitare a impozitului pe venit de către persoanele fizice rezidente. De la început este necesar de menționat că, potrivit pct. 11 din Regulamentul cu privire la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venit al persoanelor fizice care nu practică activitatea de întreprinzător, aprobat prin HG nr. 77 din 30 ianuarie 2008, fiecare contribuabil are dreptul la una din scutirile personale prevăzute la alin. (1) sau (2) art. 33 din CF.
Menționăm că, venitul rezultat din neachitarea datoriei de către agentul economic se consideră sursa de venit impozabilă, care se include în venitul brut, potrivit prevederilor art. 18 lit. j) din CF.
Pe plan global, Siemens are 340.000 de angajaţi, din care aproximativ 115.000 în Germania, unde sindicatele au o poziţie puternică, scrie Incomemagazine.ro. Siemens, cea mai mare companie de inginerie din Europa, vrea să ajungă, în această vară, la un acord cu reprezentanţii sindicatului privind reducerea locurilor de muncă, a afirmat Janina Kugel, directorul de personal, într-un interviu acordat publicaţiei germane ,,Handelsblatt".
Contribuabilii deja pot depune la fisc declaraţiile pentru veniturile supuse impozitătii pentru 2013. Iar inspectorii atenţionează că şi în acest an vor fi cu ochii pe câştigurile moldovenilor. Iar dacă vor depista cheltuieli mai mari decât veniturile declarate, vor trece la acţiune. Reprezentanţii fiscului spun că deţin o bază de date cu 11 mii de contribuabili din grupul de risc.
Agricultorii vor beneficia de subvenții majorate doar dacă viitorul Guvern va reuși să semneze un nou acord de finanțare cu FMI. Declarația aparține ministrului Finanțelor, Anatol Arapu, și a fost făcută la ședința Comisiei speciale pentru elaborarea și aprobarea de către Parlamentul Republicii Moldova a pachetului de modificări legislative în vederea susținerii agricultorilor, informează Unimedia.
Legea bugetului de stat pe anul 2014 şi decretul Preşedintelui Republicii Moldova privind promulgarea acesteia va fi publicată marţi, 21 ianuarie, în Monitorul Oficial, informează MOLDPRES. Legea bugetului de stat prevede venituri în sumă de circa 25 mlrd 814 mln de lei şi cheltuieli de 28 mlrd 217 mln de lei.
Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru economie, analizează într-un articol publicat de CNBC dificultăţile cu care se confruntă societatea şi concluzionează că acestea sunt rezultatul politicilor greşite ale guvernelor, iar cei care trebuie să se adapteze la standardele de viaţă în scădere sunt cei mulţi, cetăţenii. El subliniază că există alternative la aceste politici deficiente, dar ele „nu vor fi găsite“ în nepăsarea unor elite satisfăcute, care acumulează venituri tot mai mari.
Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) s-au majorat în aprilie cu $8,31 mil, depăşind la sfârşitul lunii $1,76 mlrd. Potrivit agenţiei „Infotag”, citând datele BNM, majorarea rezervelor a fost condiţionată, în principal, de creşterea cursurilor de schimb ale valutelor, care fac parte din rezervele valutare în raport cu dolarul SUA – $17,09 mil
Cel de al doilea parc industrial de la Strășeni, „Triveneta Cavi Development”, va lansa, în curând, procesul de producere a cablurilor electrice, aceasta este constatarea viceministrului Economiei, Valeriu Triboi în cadrul vizitei sale comune cu Ambasadorul Italiei în Republica Moldova, Enrico Nunziata, la șantier.
25 martie — termenul limită de prezentare a Declarației și achitare a impozitului pe venit de către persoanele fizice rezidente. Mărimea impozitului pe venit pentru persoane fizice se calculează conform cotelor prevăzute la art. 15 lit. a) din CF, care în anul 2014 este egal
Criza sistemului de pensii se adânceşte tot mai mult. Economiştii estimează că până la sfârşitul anului în curs, deficitul structural va ajunge la 1,1 miliarde de lei sau aproximativ 1% din PIB. Prognozele nu sunt îmbucurătoare nici pentru anii următori – numărul beneficiarilor de pensii va creşte în paralel cu diminuarea celor care contribuie la sistem.
În conformitate cu prevederile art.901 (31) din Codul fiscal, persoanele specificate la art.90 reţin şi achită la buget un impozit în mărime de: 6% din dividende, inclusiv sub formă de acţiuni sau cote-părţi, cu excepţia celor aferente profitului nerepartizat obţinut în perioadele fiscale 2008–2011 inclusiv;
La 1 ianuarie 2014 au intrat în vigoare noile cote ale accizelor la importul de automobile în Republica Moldova. Majoritatea au crescut în medie cu patru-şase eurocenţi pentru un centimetru cub, în funcţie de capacitatea motorului, ceea ce va asigura o majorare cu circa 40 de milioane de lei a veniturilor bugetului de stat, potrivit prognozelor Ministerului Finanţelor.
Contribuabilii urmează să depună declaraţiile şi dările de seamă cu privire la impozitul pe venit aferente anului 2013 pînă la 31 martie al anului curent. Declaraţia se prezintă la organul teritorial al Serviciul Fiscal de Stat în raza căruia se deserveşte contribuabilul. Termenul de achitare la buget a impozitului pe venit coincide cu termenul de prezentare a declaraţiilor şi dărilor de seamă.
Lucrările de construcție a Parcului Industrial (PI) Triveneta Cavi Development din Strășeni se desfășoară conform graficilor stabilite — a constatat viceministrul economiei Valeriu Triboi, care împreună cu Ambasadorul Italiei în Republica Moldova, Enrico Nunziata au efectuat o vizită de lucru pe șantier.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *