Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În baza de date a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) la data de 27 mai 2019 erau în evidenţă 12350 locuri de muncă vacante, în creștere față de numărul înregistrat acum două săptămâni (10888). În municipiile Chișinău și Bălți sunt înregistrate cele mai multe locuri de muncă vacante – 5235 și, respectiv, 1590. În UTA Găgăuzia, agenții economici declară vacante 503 locuri de muncă. Cel mai mic număr este înregistrat în Edineț – 37.
În perioada în care sunt desfășurate adunările generale anuale în cadrul societăților pe acțiuni, în care cota statului depășește 50% din capitalul social, propunem analiza modificărilor și completărilor importante care au intrat în vigoare în Legea nr.1134/1997 privind societățile pe acțiuni la 1 ianuarie 2021, fiind aprobate prin Legea nr.18/2020. Amintim, modul de înfiinţare, dizolvare (lichidare) şi statutul juridic al societăţilor pe acţiuni (SA), drepturile şi obligaţiile acţionarilor, ale membrilor organelor de conducere şi ale altor persoane cu funcţii de răspundere ale societăţii, drepturile şi interesele legale ale creditorilor şi acţionarilor acestor societăţi este stabilit în Legea nr.1134/1997, cu modificările și completările ulterioare1.
Potrivit anexei nr. 3 la Legea drumurilor nr. 509-XIII din 22.06.1995, obiectivele de prestare a serviciilor rutiere în zona de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor sînt: a)staţii de alimentare cu combustibil; b) staţii de deservire tehnică; c) puncte de vulcanizare; d) unităţi de comerţ cu amănuntul, întreprinderi de alimentaţie publică, structuri de primire turistică cu funcţii de cazare şi de servire a mesei; e) tarabe (puncte comerciale)
În perioada de prezentare de către contribuabili a declarațiilor cu privire la impozitul pe venit, considerăm necesar să reiterăm unele aspecte ce țin de perfectarea Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit pentru organizațiile necomerciale – forma ONG17. Astfel, legislația în vigoare stabilește că, din data înregistrării organizaţiei necomerciale1 (ONC) la Agenția Servicii Publice, organizația este scutită de plată impozitului pe venit în cazul în care respectă cerințe specificate la alin. (2) al art. 52 din Codul fiscal2. Respectiv, pentru a fi scutită de plata impozitului pe venit, ONC nu trebuie să depună cereri suplimentare la organul fiscal. Totodată, scutirea de plata impozitului pe venit nu semnifică că ONC este
Un cetățean străin (ex. SUA), s-a aflat în Republica Moldova pe tot parcursul anului 2020, obținând permisul de ședere provizorie în calitate de voluntar al unei asociații obștești. Cetățeanul străin nu obține venit din surse care se află în Republica Moldova. În același timp, acesta prestează servicii de programare (în continuare - IT) pentru o companie din străinătate. Mijloacele bănești sunt virate de către compania din străinătate la contul bancar al cetățeanului străin din țara sa de reședință. Întrebările care apar în rândul practicienilor sunt:
Deoarece pe data de 25 ianuarie expiră termenul de prezentare a Notei de informare privind salariul şi alte plăţi efectuate de către angajator în folosul angajaţilor, precum şi plăţile achitate rezidenţilor din alte surse de venit decât salariul şi impozitul pe venit reţinut din aceste plăţi (Forma IALS21), precum și a Notei de informare privind impozitul reţinut din alte surse de venit decât salariul achitate persoanelor nerezidente (Forma INR14), tradițional, la început de an, venim cu recapitularea prevederilor ce țin de aceste dări de seamă. Fiecare angajator care plăteşte lucrătorului salariu (inclusiv primele şi facilităţile acordate) este obligat să calculeze, ţinând cont de scutirile solicitate de angajat şi de deduceri, şi să reţină din aceste plăţi un impozit (art.88 alin.(1) din CF).
Obligațiile fiscale calculate în anul 2020 la bugetul public național (BPN) de către contribuabilii monitorizați prin prisma Programului de conformare a contribuabililor, au constituit 788,8 mil. lei, fiind în creștere față de rezultatele similare din anul 2019 cu circa 117,3 mil. lei sau cu 17%. În același timp, obligațiile fiscale achitate la BPN de contribuabilii monitorizați s-au majorat cu aproape 101,7 mil. lei (14%) și au depășit 819,8 mil. lei. Datele au fost prezentate de Serviciul Fiscal de Stat, care a publicat recent rezultatele monitorizării contribuabililor prin prisma Programului de conformare a contribuabililor (Program).
Vineri, 27 noiembrie curent, Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul de lege ce prevede modificarea cadrului normativ aferent accesului străinilor pe piața muncii. Documentul conține unele modificări și completări la Legea 200/2010 privind regimul străinilor și Codul contravențional și are ca scop optimizarea proceselor de angajare a străinilor la muncă pe piața autohtonă și asigurarea necesităților de muncitori calificați pentru mai multe ramuri ale economiei naționale. În momentul de față acordarea dreptului de ședere în scop de muncă este condiționată de cerința de achitare de către angajator a unui salariu mediu prognozat pe economie, însă, potrivit datelor oficiale, se atestă creșterea locurilor de muncă vacante cu salarii mari, care, în pofida majorării salariilor pe economie, sunt totuși mai mici decât salariul mediu prognozat pe economia națională.
1. Actele normative aferente ținerii și organizării contabilității în asociațiile de coproprietari în condominiu Deoarece în practică apar multe întrebări cu privire la modul de organizare și ținere a contabilității de către asociațiile de coproprietari în condominiu (ACC) în articolul respectiv vom examina atât prevederile actelor normative din domeniu, cât și exemple practice.
Colectarea, verificarea și analizarea informațiilor privind relațiile financiare și economice ale persoanelor fizice și juridice legate de activitatea de spălare a banilor și infracțiunile asociate acestora va fi efectuată prin intermediul sistemului informațional automatizat de informare și comunicare privind prevenirea și combaterea spălării banilor – SIA ICCSB. În cadrul ședinței Executivului din 20 ianuarie 2021 a fost aprobat proiectul hotărârii pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de ținere a Registrului electronic al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, care este format din SIA ICCSB.
Întreprinderea dispune de staţii de alimentare cu combustibil, amplasate pe tot teritoriul RM. Contoarele de evidență a combustibilului sunt amplasate pe terenurile private ale întreprinderii. În acest sens apar următoarele întrebări: • pot fi considerate terenurile private zonă a drumului public și/sau zonă de protecţie a acestuia?
În primul trimestru al anului curent inspectorii de integritate ai Autorității Naționale de Integritatea au depistat circa 80 de încălcări ale regimurilor juridice al averii și interelor personale, al conflictelor de interese, al incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor. Din totalul celor 80 de acte de constatare, circa 29 de subiecți ce dețin funcții de demnitate publică și 51 de subiecți aflați în alte funcții publice au admis încălcări ale legislației.
În contextul accelerării proceselor de globalizare și simplificării circulației transfrontaliere a mijloacelor financiare și a capitalurilor, schimbul reciproc de informații între state cu privire la activele financiare deținute de persoane fizice și persoane juridice pe teritoriul unui stat străin a devenit o necesitate stringentă pentru combaterea fraudei și evaziunii fiscale, precum și pentru consolidarea capacităților administrațiilor fiscale de colectare a impozitelor și taxelor.
Pe piața muncii sunt înregistrate 10968 locuri de muncă vacante, potrivit Agenției Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în creștere față de numărul înregistrat la începutul lunii curente, când erau înregistrate 10218 locuri vacante. Astfel, cele mai multe locuri disponibile sunt înregistrate în municipiile Chișinău și Bălți – 4374 și, respectiv, 1387 de locuri. În Cahul agenții economici declară vacante 406 locuri de muncă, în Florești – 375, iar în Ștefan-Vodă – 346. În UTAG avem vacante 302 posturi. Cel mai mic număr de locuri de muncă vacante este înregistrat în Edineț și Florești – câte 40.
Inspectoratului de Stat al Muncii (ISM) i-au fost restabilite funcțiile de control din domeniul securității și sănătății în muncă și în domeniul raporturilor de muncă, Hotărârea Guvernului nr. 889/2017 cu privire la optimizarea structurii şi efectivului unor autorități cu funcții de control şi supraveghere fiind abrogată din 1 ianuarie 2021. În Monitorul Oficial a fost publicată și a intrat în vigoare Hotărârea Executivului nr.936 din 22 decembrie 2020 cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului și abrogarea unei hotărâri de Guvern. Ca urmare, ISM analizează riscurile, planifică și verifică respectarea de către angajatori a normelor de securitate și sănătate în muncă ce țin de organizarea activităților de prevenire a riscurilor profesionale și evaluarea acestora,
Hotărârea Guvernului nr. 1231/2018 pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar va fi completată cu anexa ce va reglementa modul de evaluare sistemică și de reevaluare a funcțiilor în sectorul respectiv. Proiectul a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor generali. Potrivit documentului, sistemul de evaluare a funcțiilor din sectorul bugetar are drept scop sistematizarea funcțiilor generice conform grupurilor ocupaționale și subgrupurilor de funcții în raport cu domeniul de activitate, precum și de a stabili poziționarea acestora în ierarhia funcțiilor existente în sectorul bugetar.
În situația în care absolvenții instituțiilor de învățământ superior și profesional tehnic postsecundar și postsecundar nonterțiar de stat în domeniul Educației nu se încadrează la locul de muncă în instituțiile de învățământ în primii trei ani după absolvire, refuză angajarea, nu se prezintă în termenii stabiliți la locul de muncă sau se eliberează până la expirarea termenului de trei ani, aceștia vor restitui în bugetul de stat cheltuielile pentru instruirea lor și plățile facilitare la angajare. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării propune pentru consultări publice proiectul ordinului cu privire la aprobarea Regulamentului privind plasarea absolvenților în câmpul muncii, domeniul Educație.
În data de 12 decembrie 2020, în Republica Moldova a intrat în vigoare Legea nr.75 din 21.05.2020 privind procedura de constatare a încălcărilor în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului și modul de aplicare a sancțiunilor („Legea 75/2020”). Această lege stabilește un mecanism pentru implementarea prevederilor art. 35 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 308 din 22.12.2017 cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului („Legea 308/2017”), care conține lista sancțiunilor pecuniare aplicabile.
Serviciul Fiscal de Stat, ținând cont de impactul situației pandemice asupra mediului de afaceri, a amânat temporar acțiunile de monitorizare permanentă în cadrul Programului de conformare a contribuabililor pentru anul 2020 față de entitățile din domeniul HoReCa, în trimestrul III rămânând în vizorul autorității fiscale domeniile de activitate din construcții, agricultură, transport, întreținerea și repararea autovehiculelor, serviciile de înfrumusețare/îngrijire și sănătate, precum și comerțul angro și cel electronic a mărfurilor. Conform rezultatelor monitorizării contribuabililor prin prisma Programului de conformare a contribuabililor publicat de SFS, în lunile ianuarie-septembrie ale anului curent față de contribuabilii incluși în lista celor cu risc sporit de neconformare au fost aplicate măsuri de sporire a gradului de respectare
Cursul se predă pornind de la exemple reale, concrete, întâlnite în practică și în mediul de afaceri. Structura cursului a fost perfecționată pe baza anilor de experiență și a solicitărilor participanților la acest curs. Înregistrare Metoda de lucru este bazată pe: exerciții, demonstrații, aplicativitate, tehnici și noțiuni noi și avansate.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *