Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Ministerul Economiei și Infrastructurii propune spre consultare publică proiectul hotărârii de Guvern cu privire la inițierea negocierilor asupra Acordului cu privire la barierele tehnice în comerțul dintre statele-membre ale Comunității Statelor Independente (CSI) și documentele aferente acestuia. Acordul este unul multilateral și se încheie între Guvernele statelor-membre ale CSI.
Nouă designeri autohtoni și-au expus, începând cu data de 4 mai curent, colecțiile de haine într-un prestigios magazin din orașul Strasbourg, în cadrul evenimentului de modă Strasbourg Fashion Week. Republica Moldova este invitat de onoare la ediția din acest an, iar participarea întreprinzătorilor autohtoni este susținută financiar și logistic de către Guvern, inclusiv cu implicarea Reprezentanței permanente a Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei. Colecțiile brandurilor autohtone, alături de cele internaționale, vor fi prezentate și comercializate în acest magazin timp de două luni, în perioada mai-iunie. De asemenea, în perioada 28 mai-3 iunie, producătorii vor participa la un defileu de modă în cadrul Strasbourg Fashion Week.
La aprecierea plafonului stabilit pentru înregistrarea obligatorie în calitate de plătitor al TVA se va ţine cont de prevederile art.112 alin.(1) din Codul fiscal.
Un proiect ce are drept scop reglementarea modalității de implementare a activităților de interes comunitar, stabilirea formulei de calcul a numărului de ore, care urmează a fi prestate de către șomerii din cadrul familiilor beneficiare de ajutor social este propus spre consultare de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Astfel, Regulamentul cu privire la modul de stabilire și plată a ajutorului social va fi completat cu prevederi care stabilesc angajamentele și garanțiile șomerilor antrenați în activități de interes comunitar,
Apare obligația de depunere a Notificării privind inițierea activității de comerţ la autoritatea administrației publice locale, în cazul în care activitatea respectivă se inițiază de către personale fizice: întreprinzătorul individual, gospodăria țărănească (de fermier); pentru activitatea de comerț în baza patentei de întreprinzător; pentru activitatea independentă? Care taxe se achită de către persoanele nominalizate? Este obligată de a depune Notificarea gospodăria țărănească (de fermier) care realizează producția proprie în piața deja autorizată pentru administratorul pieței?
Moldoveni care muncesc pe teritoriul Letoniei vor beneficia de garanţii de securitate socială. Hotărârea Guvernului RM pentru iniţierea negocierilor asupra proiectului Aranjamentului administrativ dintre Casa Naţională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova (CNAS) şi Agenţia de Asigurări Sociale de Stat a Republicii Letonia privind procedurile de solicitare, transfer şi plată a pensiilor, prestaţiilor şi compensaţiilor în conformitate cu Acordul dintre Republica Moldova şi Republica Letonia în domeniul securităţii sociale şi acordare a împuternicirilor pentru negocierea acestuia a fost publicată în Monitorul Oficial din 25 mai curent.
Hotărârea pentru aprobarea Regulamentelor-tip privind organizarea şi desfăşurarea activităţii în domeniul jocurilor de noroc ce constituie monopol de stat a fost publicată în Monitorul Oficial din 21 septembrie curent, fiind aprobate următoarele acte: • Regulamentul privind organizarea și desfășurarea loteriilor • Regulamentul privind organizarea funcționării sălilor de joc cu automate de joc cu câștiguri bănești • Regulamentul privind organizarea și desfășurarea pariurilor pentru competițiile/evenimentele sportive • Regulamentul privind organizarea jocurilor de noroc prin intermediul rețelelor de comunicații electronice.
Procesul de elaborare a politicii fiscale și vamale pentru anul 2020 a fost încheiat prin adoptarea Legii nr. 171/2019 cu privire la modificarea unor acte legislative (Legea nr. 171/2019). Elaborarea și aprobarea proiectului de Lege nr. 171/2019 a fost ghidată de câteva aspecte importante, și anume: • stabilirea unor reguli clare de impozitare bazate pe simplitate în procesul de calculare și achitare a impozitelor și taxelor; • asigurarea unei previzibilități a politicii fiscale și crearea unui mediu investițional atractiv; • stimularea proceselor economice; • extinderea bazei fiscale.
Este posibila comercializarea automobilelor în baza de patentă? Genurile de activitate care pot fi desfășurate în baza utilizării patentei de întreprinzător sunt specificate în anexa la Legea cu privire la patenta de întreprinzător nr. 93-XIV din 15.07.1998 (în continuare – Lege).
Ministerul Finanțelor propune spre consultare publică proiectul hotărârii de Guvern privind aprobarea priorităților de politici sectoriale pentru anii 2019-2021. Documentul a fost elaborat pentru atingerea obiectivelor stabilite în Strategia națională de dezvoltare „Moldova 2020” – creșterea bunăstării, siguranței și calității vieții cetățenilor Republicii Moldova. Proiectul oferă o viziune clară a priorităților guvernării din Moldova pentru perioada 2019-2021, iar scopul final este obținerea unui impact economico-social pe fiecare dintre dimensiunile identificate prin accelerarea reformelor instituţionale, consolidarea capacităţilor autorităţilor publice, sporirea calităţii serviciilor publice.
Curtea de Conturi a publicat, în ediția Monitorului Oficial din 10 august curent Hotărârea cu privire la Raportul auditului situațiilor financiare consolidate ale Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), întocmite la 31 decembrie 2017. Potrivit documentului, rapoartele financiare consolidate întocmite la 31 decembrie 2017 nu oferă o imagine reală și fidelă a situației financiare conform cadrului de raportare aplicabil.
Din anul 2019, informația privind impozitul pe bunurile imobiliare, impozitul funciar și taxele locale administrate de către SCITL va fi prezentată de către serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale din cadrul primăriilor conform Formei ISCITL 19, aprobate de Serviciul Fiscal de Stat prin Ordinul nr.376 din 10 iulie 2018. Forma ISCITL 19 prevede indicarea denumirii impozitului (impozitul funciar pe terenurile cu destinație agricolă cu excepția gospodăriilor țărănești (de fermier); pe terenurile cu destinație agricolă de la gospodăriile țărănești (de fermier); pe pășuni și fânețe;
Potrivit prevederilor art. 102 alin. (10) lit. a) din Codul fiscal, subiectul impozabil va avea dreptul la deducerea TVA
În conformitate cu prevederile art. 18 și 20 din Codul fiscal, sumele primite de către persoane fizice sub forma de indemnizație în baza art. 42 din Legea nr. 158-XVI din 04.07.2008 „Cu privire la funcția publica și statutul funcționarului public”, reprezintă surse de venit impozabile.
1. (29.1.7.7.6) Cum urmează a fi impozitate venitul persoanei fizice obținut sub formă de cadouri, premii, câștiguri în cadrul desfășurării de către întreprindere a acțiunilor de publicitate, care cad sub incidența noțiunii de campanie promoțională?
Serviciul Fiscal de Stat și Serviciul Vamal, ca urmare a evaluării factorilor de risc la 63 de agenți economici rezidenți ai parcurilor industriale, au solicitat Guvernului includerea în graficul controalelor de stat a trei agenți economici rezidenţi ai acestor parcuri. Executivul a aprobat ieri o hotărâre ce prevede suplinirea Graficului controalelor de stat asupra activității rezidenților parcurilor industriale pentru semestrul II al anului 2018.
În cadrul unui control efectuat de către Inspecția muncii la SRL “P.” s-a constatat faptul că întreprinderea admite munca supra program, care nu este retribuită conform prevederilor legislaţiei în vigoare. Amintim, că pentru primele două ore lucrate peste program, munca urmează a fi retribuită la tariful de cel puțin 1,5 salarii de bază stabilite salariatului pe unitate de timp, iar pentru orele următoare – cel puțin în mărime dublă (prevederile art. 157 alin.(1) din Codului muncii).
În Monitorul oficial din 11 mai curent a fost publicat un decret ce prevede inițierea negocierilor și aprobarea semnării Deciziei Comitetului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană reunit în configurația comerț, Deciziei Subcomitetului vamal RM – UE cu privire la actualizarea Anexei XXVI și a Deciziei Subcomitetului pentru indicații geografice privind modificarea Anexelor XXX-C și XXX-D la Acordul de Asociere. Modificarea anexelor menționate are drept scop ajustarea legislației naționale la acquis-ul comunitar actualizat, asigurarea conformității Codului Vamal al RM cu normele europene, extinderea termenilor de timp prevăzuți pentru apropierea legislației,
La casarea mărfurilor cu termenul expirat de la depozit se calculează TVA pentru anul 2017-2018? Rămâne dreptul la trecere în cont a TVA în cazul casării mărfurilor ca urmare a pierderii calităților sau sustragerii? În conformitate cu prevederile art. 102 alin. (8) din Codul fiscal, suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale, serviciile procurate care nu sunt folosite pentru desfășurarea activității de întreprinzător, pe mărfurile procurate care, în procesul activității de întreprinzător, au fost sustrase sau au constituit deșeuri
La data de 25 iunie curent, în baza de date a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă sunt înregistrate 14060 locuri de muncă vacante, în scădere față de acum două săptămâni,când erau solicitate de angajatori 14954 persoane. Cele mai multe locuri de muncă vacante sunt înregistrate în municipiile Chișinău – 5337 și în Bălți – 1320.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *